Mardi Gras 2006: prima salvă

Publicat în Dilema Veche nr. 108 din 16 Feb 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

"Chirac, ia-ne înapoi!" a fost unul dintre sloganurile cu care a mărşăluit prin noaptea rece parada celor de la Krewe de Vieux. Au mărşăluit frigiderele lipite cu scotch, cadavre au plutit de jur împrejur, cei din Krewe de Vieux s-au învîrtit într-o horă bărboasă, ca nişte iepuri drogaţi, două muieri imense din papier mâché , pe nume Katrina şi Rota, au făcut sex lesbian, o mare de pălării melon au ţopăit în sus şi-n jos pe sub balconul de deasupra barului Molly's şi un şirag de mărgele roşii ca rubinul, de dimensiuni medii, era cît pe ce să-mi scoată ochiul stîng. Balconul se hîţîna periculos sub roiul de oameni din el şi mi-a fost teamă să mă apropii prea mult de margine, cum făceam în anii trecuţi, căci eram sigur că ne vom prăvăli în stradă şi o să storcoşim vreun car alegoric. Nu s-a întîmplat aşa, dar tot am văzut o mulţime de oameni căzuţi laţi străduindu-se din răsputeri să ţină în viaţă acel antren care vine cu udătura şi se şterge cu poveştile. Cinci dintre oamenii cu care am vorbit trăiau în rulote primite ca ajutoare de urgenţă, dar doi dintre ei se ţineau cît mai departe de ele, chiar dacă asta însemna să-şi petreacă noaptea cu vreo cunoştinţă întîmplătoare, cu condiţia să aibă o casă de-adevăratelea. Un profesor de la Loyola mi-a spus că universitatea are propria sa tabără de rulote, dar nimeni nu stă în ea. Misterul unui New Orleans înecat în trafic, deşi doar o treime din populaţie s-a întors în oraş, şi-a găsit în cele din urmă dezlegarea: maşinile sînt singurele locuri în care poţi să rămîi singur. Rulotele şi casele sînt pline de oameni şi tensiunile sînt tot mai mari, aşa că oamenii se plimbă prin oraş cu maşina, doar ca să fie singuri. O femeie tînără, zîmbind dulce paharului cu rom şi coca, mi-a explicat că trebuie să-şi părăsească hotelul săptămîna viitoare şi habar nu are unde să se ducă. O fată din Boston, crescută într-o comunitate mică şi religioasă din New York, venise la New Orleans să dea o mînă de ajutor. Nu bea alcool şi că-pătase o slujbă într-un atelier de lenjerie, tot chitind cum ar face mai bine să ne aline în nenorocirea care ne-a lovit. Deşi fără tragere de inimă, am tot făcut la poze, aşa cum fac de fiecare Mardi Gras şi, ca de fiecare Mardi Gras, au ieşit numai jumătăţi de capete, strălucirile ochelarilor unor oameni, şiraguri mişcate de mărgele zburînd şi lumini de neidentificat. Pozele mele sînt atît de proaste încît le poţi numi artă şi unii chiar o fac. Dar cam asta a fost singurul lucru care a rămas, liniştitor, la fel. Prea multe poveşti de jale m-au doborît, aşa că m-am dus acasă devreme în această primă paradă de Mardi Gras după furtună. Am dat drumul la televizor, pe postul acela care dă numai imagini cu catastrofa, fără comentarii. Şi iată-l, New Orleans-ul, ruină cu ruină, iar şi iar, golit de viaţă, plin de indicii de viaţă scursă. Apoi m-am uitat la postul care dă adunări ale cetăţenilor din New Orleans cu diverse comitete şi comiţii, 24 din 24, şi am ascultat un artist furios care spunea unui podium fără chip că arta este tot ce contează în acest oraş. După el a venit o femeie furioasă care a cerut mai multă muzică şi mai puţin turism. Apoi o tipă de la marketing-ul unei firme de turism care se cocoţase pe nişte toace înalte şi şi-a articulat cu emfază gratitudinea faţă de comisie pentru ceva ce n-am înţeles. În tot timpul ăsta, guvernul e pe butuci, statul e pe butuci, oraşul zace făcut ţăndări. Primul spasm public de plăcere în oraş, după furtună, a fost parada celor de la Krewe de Vieux, dar eu n-am putut intra în ritm. Cred că alcoolul e de vină: nu-l mai fac atît de tare ca anţărţ. Cel mai recent volum al lui Andrei Codrescu este Miracol şi catastrofă. Dialoguri în Cyberspace cu Robert Lazu, Editura Hartmann, 2005.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

accident feroviar in egipt aproape de cairo
Accident feroviar grav în Egipt: două trenuri de pasageri s-au ciocnit. Cel puțin patru persoane au murit, iar alte 88 au fost rănite
Un grav accident feroviar s-a produs duminică în Egipt, unde două trenuri de călători s-au ciocnit la aproximativ 76 de kilometri sud de Cairo.
Mark Rutte   Volodimir Zelenski Foto NATO jpg
Șeful NATO spune că plănuiește să se îmbete cu Zelenski după încheierea războiului
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, are deja o idee despre cum ar putea sărbători sfârșitul războiului alături de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Emblema controversată purtată de atacatorul din Cracovia
Emblema controversată purtată de atacatorul din Cracovia. Ce legătură are cu Statele Unite
Un ecuson cu un schelet cu coarne, o clepsidră și o suliță care străpunge o inimă însângerată a fost observat pe echipamentul tânărului de 24 de ani acuzat că a ucis șase persoane și a rănit alte câteva zeci în Cracovia.
Șeful Nvidia Jensen Huang critică firmele care dau vina pe AI pentru concedieri FOTO: X/@RadioTaiwan_Eng
Șeful Nvidia, suspectat că a avut o relație cu o presupusă spioană chineză. Congresul american cere explicații
Mai multe publicații au relatat vineri seară, 6 noiembrie, că directorul general al Nvidia, Jensen Huang, ar fi avut o relație romantică cu o femeie suspectată că ar fi spioană chineză.
irina fodor asia express jpg
Cine sunt finaliștii Asia Express 2026 și când are loc marea finală
Asia Express se apropie de final. Care sunt cele trei echipe ajunse în ultima etapă a competiției și când se difuzează marea finală.
avalansă in alpi jfif
Un alpinist de 21 de ani este anchetat după ce și-ar fi abandonat partenera de 17 ani pe un munte din Alpi. Fata a fost salvată cu elicopterul
Un alpinist în vârstă de 21 de ani este cercetat penal după ce ar fi lăsat singură o adolescentă de 17 ani în timpul unei ascensiuni pe muntele Zugspitze, cel mai înalt vârf din Germania.
14161871 parades jpg
Argentina va contesta amenda-record pe care FIFA i-a aplicat-o după finala CM cu Spania
Federaţia Argentiniană de Fotbal a anunţat că va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) după ce a fost sancționată de Federația Internațională de Fotbal Asociație (FIFA) fiindcă jucătorii săi au provocat indidente după finala Cupei Mondiale cu Spania (0-1), din vară.
accident feroviar egipt jpg
Două trenuri s-au ciocnit: cel puțin patru morți și 120 de răniți
Patru morți și 120 de răniți, după un accident feroviar cumplit în Egipt. Mai multe vagoane au deraiat după ce au intrat în coliziune.
teanc bani lei oferta mana
România plătește 60,8 miliarde de lei doar pe dobânzi în 2026. Ce înseamnă nota de plată pentru fiecare român
România are un necesar brut de finanțare estimat la aproape 280 de miliarde de lei în 2026, pentru acoperirea deficitului și refinanțarea datoriilor scadente. În paralel, dobânzile consumă tot mai multe resurse bugetare, limitând spațiul pentru investiții și servicii publice.