Mama Dariei
Cred că mulţi dintre noi, aflaţi într-un concediu sau altul, stînd pe plajă ori la masă la restaurant, citind pe şezlongul din balconul camerei de hotel, ori savurînd o cafea la barul de pe terasă, au avut ocazia să asculte ceva asemănător celor ce urmează:
„Daria, ia mîna de la uşă că-ţi prinzi degetele.“
„Daria, nu da drumul la apă, acela e un duş pentru ca să-ţi speli nisipul de pe picioare. Acuma nu-l lăsa deschis. Măi!“
„Daria, stai, mamă, locului că ne dai nisipul în ochi. Uite că-l deranjezi şi pe domnu’. I-ai dat cu nisip pe cearceaf. Vă rog să ne scuzaţi.“
„Daria, dă-i şi fetiţei găletuşa ta. Nu fi rea! Ai văzut că şi ea ţi-a dat lopăţica ei. Nu trebuie să te porţi aşa, mamă. Mai trebuie să mai şi împarţi lucrurile ca să te poţi juca cu alţi copii. Nu e bine să fii egoistă. Ce-o să te faci în viaţă dacă eşti aşa?“
„Daria, joacă-te aici la mal. Nu mai înainta că uite: vîîîj, ce val mare vine. Acolo merge fetiţa cînd o să crească. Acuma fetiţa e mică, mamă.“
„Daria, nu pune mîna pe mizeria aia. Daria, e caca de pasăre, e de la un pescăruş sau porumbel. E infect, Daria!“
„Daria, nu trage aşa de colac că se sparge. Să ştii că face bum colacul şi o să te sperii. Să nu vii apoi la mine să plîngi.“
„Daria, două linguri de supă nu înseamnă că ai mîncat. Daria, nu primeşti prăjitură dacă nu mănînci supa. Mama ta nu-ţi mai dă prăjitură, să ştii.“
„Daria, peştele ăla (stavrid) are oase. Stai puţin să vadă mama. Dacă te îneci cu un os de peşte nu e bine. Putem ajunge la spital, Doamne fereşte!“
„Daria, te rog să nu începi cu mijlocul, nu aşa se mănîncă o prăjitură. Şi stai, te rog, frumos la masă. Daria, vezi că o să cazi cu scaunul.“
„Daria, se poate? Nu băga degetul în piper. Nu, nu, nu duce acum mîna la ochi! O să te usture.“ Plici!
„Auuu, reao!“
„Daria, pleacă de acolo. Tati, ţine-o că asta cade de pe balcon. Cum poţi fi atît de mototol? Copilul riscă să cadă în cap şi tu abia te mişti?“
„Daria, lasă burlanul acela că-i murdar. Te poţi şi zgîria acolo, mamă. E tablă şi e ruginită. Faci buba, mamă. Aoleu, parcă văd că trebuie să te ducem la policlinică să-ţi facem antitetanos. Vine doctorul să-ţi facă injecţie. Ia mîna!“
(Daria reuşeşte totuşi să desprindă ultima parte a burlanului de pe terasă şi-l aduce cu două mîini depunîndu-l pe masă.)
„Vai, ce prostie ai putut să faci! Nu ţi-am spus să laşi burlanul!? Uite, ai murdărit faţa de masă. Acum o să ne bată chelnerul.“
„Daria, e musca, mamă, da, e scîrboasă. Hai s-o gonim, fir-ar ea de muscă.“
„Daria, nu mai pune mîna acolo. Nu-i frumos. Dacă vrei la toaletă nu trebuie decît să spui.“
„Daria, cînd cineva vorbeşte cu tine îl asculţi, nu îţi vezi în continuare de joaca ta. Îi dai atenţie şi pe urmă poţi să continui ceea ce făceai. Draga mea, trebuie să fii o persoană civilizată.“
„Daria, ia uite, fetiţa ştie deja să-şi scrie numele, mamă. Tu cînd o să înveţi să scrii? Ia ţine şi tu creta aşa. Aaaşa. Să nu duci acuma mîna la gură.“
„Daria, nu tîrî prosopul acela pe jos, că-i murdar. Tu auzi ce-ţi spun?“
„Daria, de ce ai dat în fetiţă? Se poate să faci una ca asta? Ce ţi-a făcut? Era prietena ta, mamă. Uite că ai făcut-o să plîngă. Se poate aşa ceva!? Ce să mă mai fac cu tine, măi, mamă, măi?“
„Daria, nu pune mîna pe pisică, poate să aibă purici. Purici, mamă, gîndăcei d-ăia mici care se urcă pe tine şi te ciupesc. Uite aşa, fac ciup, mamă, şi apoi te ustură.“
„Daria, cît ai băgat în gură? Ia să văd. Te îneci, Daria. Nu mai băga atît în gură.“
„Daria, ce faci cu cuţitul? Daria, copiii n-au voie cu cuţitul. Te poţi tăia. Daaaria!“ E destul?
Daria a venit în vacanţă înaintea ta şi va pleca după tine. Cînd te vei întoarce la servicu, după binemeritatul concediu, vei simţi că-ţi lipseşte ceva.