Mall-urile Dunării

Publicat în Dilema Veche nr. 400 din 13-19 octombrie 2011
Dragoste şi răzbunare jpeg

Sînt sigur că, în urma unei vacanţe în România, poţi să te întorci acasă odihnit, mulţumit, plin de speranţă că se mai poate face cîte ceva şi pe aici. Există locuri minunate, cu oameni minunaţi, poţi să ai norocul de a da peste spaţii în care obişnuinţa înjurării şi condamnării necondiţionate a naţiei e forţată să ia o pauză. E evident faptul că orice judecată generală prăvălită peste un popor întreg nu poate fi decît nedreaptă şi descalificantă pentru cel care o emite. Şi habar n-am cît de multe sau de puţine sînt locurile din ţara asta unde, oricît ai fi de cusurgiu, n-ai ce să comentezi, ci, pur şi simplu, îţi scoţi pălăria şi te bucuri sincer. Cert e faptul că locurile astea există, că ai şanse să dai peste ele, dacă te hotărăşti să pleci la întîmplare, renunţînd la destinaţiile sigure pe care le-ai descoperit în timp. Însă anul ăsta am avut ghinion.

Coborînd din Banat, spre Clisura Dunării, descoperi locuri uluitoare. Vederea fluviului taie într-o clipă orice chef de cîrcoteală. Privirea se umple de măreţie, iar spectacolul Cazanelor ocupă, o vreme, toată atenţia. E ca o beţie rapidă, în preajma unei poveşti fabuloase. Pe cît de scurtă şi de intensă, pe atît de aducătoare de cruntă mahmureală. Ca să se confirme, a mia oară, că orice secundă în proximitatea sublimului găzduieşte, la umbra sa, ani buni de foială în braţele derizoriului. Prezenţa umană de pe malul românesc al Dunării e un amestec de chermeză suprarealistă cu un tablou clinic de isterie a automutilării. Poate că lucrurile n-ar fi atît de evidente dacă Pămîntul ar fi plat, iar locurile astea s-ar afla la marginea lumii, dincolo de care s-ar căsca neantul. E foarte clar că lucrurile nu stau aşa. Dincolo de noi urmează ceva care se vede foarte bine, cu ochiul liber. E Serbia. Iar malul populat de fraţii noştri ortodocşi arată ca o lume locuită de oameni normali. Aşezări bine conturate, cuminţenie cromatică, discernămînt al formelor, linişte a imaginii. E evident că de partea cealaltă a Dunării s-au aşezat oameni care au o idee despre felul în care se locuieşte un spaţiu.

De la Moldova Nouă pînă la Orşova, compatrioţii noştri au pornit o ofensivă de proporţii colosale. Totul arată ca o declaraţie de război adresată naturii. O chemare la luptă dreaptă, un spectacol al competiţiei pentru cîştigarea unei poziţii suverane în prim-planul atenţiei. Dacă natura a ştiut să plămădescă imagini copleşitoare, pline de măreţie, oamenii acestor locuri sînt gata să prindă de cingătoare orice formă de supremaţie a peisajului, s-o trîntească voiniceşte la pămînt şi s-o înlocuiască rapid cu ceva „frumos, deosebit“, făcut de mîna omului. Natura arată aici ca un vrăjmaş care trebuie învins cu orice preţ, supus şi exterminat, încetul cu încetul. Ei bine, dacă poetul nepereche a definitivat în formă conţinutul milenar al frăţietăţii omului acestor meleaguri cu rîul şi cu ramul, pe malul românesc al Dunării se naşte, în contemporaneitate, un sentiment liric al fratricidului cu orice preţ. Locuirea acestui spaţiu geografic atît de limpede delimitat arată mai degrabă ca o patologie, decît ca o luare în stăpînire a unor locuri. Pare că ne răzbunăm pe ceva, că avem de plătit o poliţă istoriei, că „a venit, în sfîrşit, şi vremea noastră“.

O salbă prelungă de locuinţe de vacanţă şi pensiuni se-ntinde vesel pe malul nostru. Veselia asta arată ca o sărbătoare a victoriei oamenilor asupra locurilor. Bucuria succesului inundă pereţii clădirilor cu un entuziasm cromatic mai divers decît cel al tuturor bazarurilor şi pieţelor reunite, din întregul Orient. Turcoazul, fisticul, siclamul şi fuchsia, rozul şi oranjul, balustradele de inox, jaluzelele de birou, albul imaculat al termopanelor, toate se adună într-o tornadă de senzaţii vizuale ameţitoare. Gura ţi se usucă de emoţie la vederea acestei învolburări, bei apă minerală şi ai senzaţia că ai turnat în tine un litru de vodcă. Însă free-jazzul formelor arhitecturale pune capac definitiv acestei sinestezii cuceritoare. Fiecare clădire cîntă în peisaj propria melodie, desprinsă din talentul de compozitor al fiecărui proprietar. Unghiuri extreme, lame de cuţit tăind privirea, contorsionări şi strangulări, obezităţi şi strecurări, chinuri cumplite ale imaginaţiei, eforturi disperate de a ocupa cu orice preţ tot spaţiul avut la dispoziţie. Geamul casei se abureşte de la respiraţia vecinului. Clădirile sînt înfipte unele în altele ca o grămadă de rugby. Fereastra dormitorului e la linia albă a şoselei, stropii de grăsime din ceafa prăjită la disc îţi sar pe parbriz, asfaltul drumului e prelungirea aspiraţională a curţii care nu există pentru că nenorocita asta de natură a fost rea cu noi şi ne-a dat un mal atît de îngust.

Şoseaua e într-o eternă reparaţie care nu poate avea loc decît ziua, în plin sezon, cînd lumea se vîjîie prin vacanţe de descoperire a frumuseţilor patriei. Se lucrează pe bucăţi, după un plan care seamănă cu capriciile zeilor din Războiul troian. Imaginea generală e una de insatisfacţie obeză, colorată nebuneşte. O nemulţumire profundă că n-am putut face mai mult. Că apa şi stîncăria defileului sînt două limite cumplite pentru elanul nostru creator şi pentru dorinţa noastră nereprimată de a ne declara în fel şi chip libertatea şi talentul. Dintr-un golf, peste tot peisajul, un Decebal cu aspiraţii de Mount Rushmore veghează continuitatea noastră pe aceste meleaguri. Te-ntrebi în fiecare clipă cum dorm compatrioţii noştri care dau aprobări pentru aşa ceva. Unde se vor fi ascuns ultimele urme de demnitate, unde se vor fi topit cele din urmă boabe de brumă ale respectului pentru mizilicul ăsta pe care îl numim spaţiu public? Cel mai probabil în entuziasmul de a corecta erorile naturii, în bucuria de a arăta lumii că aici se poate găsi oricînd „ceva frumos, deosebit“.

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Legume tocate   pixabay jpg
Trebuie spălate fructele și legumele înainte de a le pune în frigider? Ce trebuie să știi
Atunci când revenim de la cumpărături cu fructe și legume, mulți dintre noi le clătim cu apă, înainte de a le pune în frigider. Acum, experții în siguranță alimentară explică dacă acest obicei chiar este unul benefic și dacă nu are, de fapt, un efect exact opus față de cel la care ne așteptăm.
Zelenski, Trump si Putin FOTO AFP
Trump amenință că va întrerupe furnizarea de informații către Kiev, daca Ucraina continuă atacurile asupra rafinăriilor rusești. Efectele acordului cu Putin privind motorina
Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat că va întrerupe accesul Kievului la serviciile de informații americane dacă ucrainenii nu încetează să atace rafinăriile rusești, a relatat publicația Axios.
Telefon  Sursa Magnific jpg
De ce ne este atât de greu să ieșim din casă fără telefon. „Viața se simte altfel, într-un mod ciudat de bun”
Tot mai mulți români încearcă să petreacă timp fără telefonul mobil, însă pentru alții acest lucru pare de neconceput. Specialiștii explică de ce ne este atât de greu să renunțăm la ecrane și cum putem scăpa de dependența de telefon.
Afl â care sunt principalii pomi fructiferi care nu trebuie s â +¢i lipseasc â din gr âdin â min jpg
5 pomi fructiferi pe care îi poți planta chiar și dacă nu ai experiență în grădină. Sunt foarte ușor de îngrijit
Mulți români care locuiesc la curte pot cădea în capcana de a crede că pomii fructiferi sunt, în mod automat, greu de îngrijit. În realitate, avem la dispoziție câteva variante pe care le putem planta chiar și dacă nu avem prea multă experiență în grădină.
Generalul Serghei Surovikin
Surovikin nu va deveni „Măcelarul din Kiev”. De ce revenirea generalului rus căzut în dizgrație se poate întoarce împotriva lui Putin
Kremlinul l-ar putea aduce înapoi pe generalul Serghei Surovikin, cunoscut sub numele de „Măcelarul din Alep”, pentru a planifica atacuri asupra Kievului, conform relatărilor din presa rusă.
living room istock jpg
3 greșeli de renovare care îți pot scădea valoarea casei. Experții spun ce trebuie să eviți
Cândva, aceste sfaturi erau foarte populare iar proprietarii din întreaga lume încercau să-și remodeleze casele urmând aceste indicații. Acum, ele sunt complet depășite, iar dacă vom dori să ne vindem casa, riscăm să îndepărtăm potențiali cumpărători care își doresc ceva mult mai modern.
Entrevue Erfurt by Nicolas Grosse jpg
România, monedă de schimb între marile puteri. Tratatele secrete care ne-au lăsat la cheremul imperiilor
De două ori în istorie, românii au fost dați pe mâna rușilor, de marile puteri ale momentului. În ambele situații, țara noastră a rămas fără teritorii importante, iar populația a suferit rusificare, jaf economic și deportări. Efectele pe termen lung au fost cumplite.
Banane FOTO Shutterstock
Nu ține bananele lângă aceste fructe. Se vor strica mult mai repede
Bananele sunt fructe care se găsesc în orice magazin din țara noastră și despre care deja se știe prea bine că sunt foarte sănătoase. Însă, un detaliu pe care nu foarte multă lume îl știe este faptul că bananele nu trebuie ținute niciodată lângă aceste fructe, deoarece se vor strica mult mai repede.
ziua recoltei slatina, 9 octombrie 2026   foto alina mitran (23) jpeg
Pâinea la țest și murăturile atrag privirile, dar nu și cumpărătorii. Atmosfera de la târgul de toamnă din Slatina
Întâlnirea între producătorii de hrană și cumpărători se desfășoară, în toamna 2026, sub semnul austerității. Vânzătorii se plâng de vânzări slabe, clienții se plimbă printre standuri mai mult pentru a admira culorile toamnei bogate.