„Mă duc la presă!“

Publicat în Dilema Veche nr. 652 din 18-24 august 2016
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

Pe vremuri, acum vreo zece ani, cînd admiterea la facultate era încă prilej de multă încrîncenare, mă conversam adesea, ca decan, cu părinţi supăraţi foc pentru absenţa copilului lor din lista celor clasaţi pe locuri bugetare. Cînd argumentele erau epuizate, se trecea, nu o dată, în alt registru. Vreun an-doi a funcţionat cu prioritate sloganul „Am să merg la Minister“ (sau, după caz, la Guvern). Treptat, el a lăsat loc altei formule de ameninţare, considerate, de cei în cauză, mai contondentă: „Mă duc la presă!“ Ca să scutesc cheltuiala de timp şi de nervi, aveam deja pregătită, la dispoziţia doritorilor, o listă cu contactele celor mai importante cotidiene şi posturi radio sau TV.

Îmi aduc iarăşi aminte cum, venind într-o zi de prin luna iulie la Facultatea de Litere, dau peste mare agitaţie. Ce se întîmplase? Un săptămînal umoristic şi de investigaţii descoperise, în subsolul facultăţii, un vraf de teze de admitere din anul precedent. Ştirea făcuse cît ai clipi senzaţie: „grave abateri...“, „încălcarea flagrantă a legislaţiei...“ ş.a.m.d. Şi cînd spun „senzaţie“, am în minte sensul cel mai propriu al cuvîntului. În facultate era un vacarm de telefoane zbîrnîind nonstop: Rectoratul, Ministerul, corpul de control al premierului, care îşi anunţa vizita iminentă... Picat din lună, încerc să iau urma făptaşilor. Şi aflu următoarele: vrînd să elibereze fişetele pentru dosarele de admitere care urmau să sosească în cîteva zile, secretara comisiei de admitere scosese tezele candidaţilor picaţi în anul precedent ca să le dea la casat, aşa cum se întîmpla de fiecare dată, potrivit reglementărilor în vigoare. Numai că, de această dată, din motive pentru mine greu de elucidat, „crematoriul“ folosit de regulă pentru această operaţie nu funcţiona, aşa că vraful de teze fusese încredinţat spre distrugere unei femei de serviciu, care găsise de cuviinţă că e mai prudent să le rupă manual, bucată cu bucată, înainte de a le încredinţa pubelei. Şi, ostenind de atîta muncă peste program, mersese să se culce, abandonînd un maldăr de hîrtii în casa scării, jos, în subsol. Iar şi iar, zborul planat al realităţii noastre cotidiene din „Millenium“ în nepieritorul Caragiale. Nu m-am putut totuşi abţine să nu-l sun pe directorul publicaţiei ca să-l întreb de ce, dacă chiar le vînduse cineva un pont aşa de fierbinte, nu s-a achitat şi redacţia de elementara datorie de a da un telefon la facultate, să întrebe ce-i cu hîrtiile din catacombe. Chestia cu audiatur et altera pars ar trebui să fie, din cîte ştiu, valabilă nu numai în justiţie, ci şi în presă.

Un grup de iniţiativă din care am făcut parte, „Focus Educaţia“, a lansat către mass-media, pe la început de veac, oferta de a organiza nişte cursuri de formare – training-uri, cum li se mai spune – pentru jurnaliştii abilitaţi pe domeniul educaţional. Răspunsul venit din partea conducerii organizaţiilor media a fost prompt şi fără drept la replică: cum adică, să ne învăţaţi voi pe noi cum stă treaba?

De cîţiva ani, îmi arunc în fiecare zi o privire pe o „revistă a presei“ pe care ne-o pune la dispoziţie departamentul de Relaţii Publice al Universităţii Bucureşti. Este, pentru mine, un instrument util pentru a lua pulsul modului în care problemele învăţămîntului nostru respiră în spaţiul public. EKG-ul presei pe teme educaţionale indică, întîi de toate, frecvente aritmii, care se datorează, din păcate, mai mult aparatului de măsură, decît stării pacientului. La capitolul educaţie, atît publicaţiile, cît şi audiovizualul se orientează, într-o proporţie covîrşitoare, către „subiectul zilei“, livrat de către agenţiile de ştiri: bac, admitere, vreun nou plagiat, clasa pregătitoare, rating-uri şi ranking-uri, rezultatele testărilor naţionale şi internaţionale, declaraţii ale unui ministru sau ale altuia despre ce ne (mai) aşteaptă, şi altele asemenea. „Greii“ presei nu intră, de regulă, pe subiecte educaţionale. Sînt mult prea multe alte chestiuni care ard.

Ce vreau să spun cu toate astea? Mai nimic. Că avem o presă „latină“, poftitoare de senzaţional şi debitoare de fierbinţeli – ştie tot omul. Că această presă nărăvaşă îşi apropriază, de mai mulţi ani, cu tot mai mare aplomb, rolul de agent electoral – nu cred că mai e un secret. Dar, despre educaţie şi politichie, la noi şi aiurea, va fi vorba mai pe îndelete în numărul viitor.

Deocamdată mă mărginesc la următoarele constatări. Cu siguranţă, presa noastră, ardentă şi justiţiară, are un cuvînt greu de spus – adesea însoţit şi de imagini grăitoare – în acreditarea ideii că învăţămîntul nostru e în cădere liberă. Cînd vezi pe la vreun post TV instantanee filmate cu mobilul, în care elevii îşi umilesc un profesor vădit depăşit de situaţie, cum să nu-ţi vină să spui: „Se duce totul de rîpă!“? Şi de aici pînă la privirea aruncată nostalgic îndărăt mai e doar un pas.

Noroc că cei din generaţia mea, care şi-au făcut stagiul de trei ani la catedră prin toate cotloanele ţării, în postură de eroi civilizatori, sînt imunizaţi împotriva reveriilor paseiste. Mă întreb uneori, cu titlu de amuzament, cum ar fi fost descrisă şcoala comunistă de provincie în spaţiul public din anii ’80, dacă, prin absurd, am fi avut şi atunci o presă liberă? O şcoală în care stagiarilor le erau destinate „clasele de sacrificiu“, cu cîte peste 40 de elevi, dintre care abia cîţiva ajungeau să citească cursiv, la 18 ani, un text de orice fel, dar profesorul trebuia să le lumineze, potrivit programei, tîlcul ascuns din „Oul dogmatic“? O deconcertantă combinaţie de formalism găunos şi cruzime, de şedinţe triumfaliste şi administrare cronică a bătăii, ca singur remediu de a ţine în frîu impertinenţa unor adolescenţi ţinuţi cu silnicie în bancă. Cum zice o vorbă: „Mulţumesc, am servit.“ Nu mai vreau. Şi nu doresc nimănui – nici elev, nici profesor – o atare experienţă.

Şi-atunci, cum stăm...? Cred că scenariul biblic al „căderii“ învăţămîntului nu are sens, măcar pentru simplul motiv că acesta n-a locuit niciodată în Rai, cu atît mai puţin în anii din urmă ai comunismului. Ce văd în jur, de aproape un sfert de secol, e un noian de eforturi sterile de adaptare la schimbarea „regulii jocului“ în societatea românească. Cum stăm, deci? Stăm. Stăm într-o neîntreruptă agitaţie.

(apărut în Dilema veche,
nr. 533, 1-6 mai 2014) 

Liviu Papadima este profesor de lite­ra­tură română la Facultatea de Litere, pro­rec­tor la Universitatea București; coautor al manualelor de limba și literatura româ­nă pentru liceu, apărute la Humanitas Edu­ca­țional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cultura de Internet (o însemnare – încă îndreptățită, cred – din 2008)
Atîta doar: cînd eşti în faza de învăţare, nu se cade să adopţi, ţanţoş, postura învăţătorului. Mai ai încă de butonat…
Frica lui Putin jpeg
Determinism geografic și decizie morală
Probabil, totuși, că determinismul geografic joacă un anume rol în judecățile noastre politice, sociale, culturale, dar, ca orice determinism, are limite. Iar cînd încercăm să vedem dincolo de ele, nu putem ignora o decizie morală, adică libertatea.
AFumurescu prel jpg
Națiuni (ne)rușinate
Practic, constat tot mai des că există atît oameni, cît și națiuni ce par complet străine conceptului de rușine.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Italian. Responsabil
Italia nu va fi locul în care suveranismul și izolaționismul s-au dus să moară. Însă, cel puțin pentru o vreme, cele două vor lăsa loc unui foarte necesar pragmatism.
O mare invenție – contractul social jpeg
RT France v. Consiliul Uniunii Europene
Apoi, această funcționare eficientă nu a sacrificat nici unul dintre principiile procesului echitabil. RT France a avut acces la Justiție, s-a bucurat de dreptul la apărare și de o analiză independentă și imparțială a motivelor și argumentelor prezentate.
640px Bathing at Talloires (Bagnade à Taillores) (The Swim) MET DP834430 jpg
Mașina de scăldat
Așa că pe la jumătatea secolului al XVIII-lea a fost inventată mașina de scăldat; o gravură păstrată într-o bibliotecă britanică din regiunea Yorkshire, datată cu anul 1736, ar fi prima imagine care surprinde niște oameni înotînd cu ajutorul mașinii de scăldat.
Iconofobie jpeg
O maladie necruțătoare
Egoismul (aproape că îmi vine să-i spun egotism și în română) reprezintă mult mai mult decît ne transmit dicționarele explicative. Constituie o maladie a spiritului, care te alienează sui generis, te îmbolnăvește de „tine însuți”.
„Cu bule“ jpeg
De dulce
Echivalența parțială dintre dulce și bun devine echivalență totală în anumite construcții, de exemplu în sintagma frați dulci(sau buni), adică frați avînd ambii părinți în comun, în opoziție cu frații vitregi.
HCorches prel jpg
O moarte care nu dovedește nimic
Ce legătură au toate astea cu rubrica de educație, cu statutul de prof, viața mea? Exilarea lui Ovidiu și atentatul asupra lui Rushdie sînt pledoarii pentru nevoia de a păstra în școală literatura pe primul loc – și subliniez, pe primul – ca importanță!
Un sport la Răsărit jpeg
David Popovici e om?
Cu cît rezultatele sînt mai mari şi mai departe de imaginaţia noastră apare umbra trişatului. Aşa şi cu David. Nu poate fi adevărat, susţin nu puţini. E ceva în neregulă. De unde a apărut?
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Hai, noi să trăim, că se pare că vom fi ultima generație de oameni înțelepți de pe lumea asta. După noi vin sociopații ăia care nu mai știu să vorbească între ei. Nu știu decît să stea cu ochii în telefon. Mă îngrozește treaba asta, zău.
640px Castle Kruja Albania 2004 07 08 jpg
Tirana și strănutul albanez – despre călătoria mea în Albania (I) –
Dimineața începe doar atunci cînd locuitorii orașului se întîlnesc pe la terase ca să-și bea cafeaua, însoțită mereu de un pahar de apă rece din partea casei, cafeaua nu se bea niciodată acasă.
15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.

Adevarul.ro

image
Cu cât vor creşte salariile bugetarilor. OUG cu majorări şi sporuri a fost retrasă, un nou proiect a fost publicat de Ministerul Muncii
Ministerul Muncii a publicat, miercuri, în dezbatere publică un nou proiect de ordonanţă de urgenţă, care prevede majorarea salariilor tuturor bugetarilor, începând din luna august, cu un sfert din diferenţa dintre salariul prevăzut pentru anul 2022 în legea salarizării bugetare şi cel din luna decembrie 2021.
image
Fetiţa luată de curenţi la Vama Veche, salvată de Salvamar. Plutea pe o saltea pneumatică, spre Bulgaria
Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al Judeţului Constanţa au fost solicitaţi pentru salvarea unui minor care plutea pe o saltea pneumatică pe mare.
image
Misterul decesului unui opozant al lui Putin, găsit mort în SUA. Soţia neagă varianta sinuciderii, susţinută de o jurnalistă rusă
Dan Rapoport (52 de ani),  un om de afaceri cu dublă cetăţenie letonă / americană, care a făcut o mulţime de bani în Rusia înainte de a deveni un critic al lui Vladimir Putin, a fost găsit mort în SUA.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.
image
Iuliu Maniu, „un om de extremă rigiditate morală, în timp ce partidul s-a arătat dispus la tranzacţii“
Cea mai mare provocare politică internă PNŢ a primit-o nu de la muncitorii nemulţumiţi de scăderea salariilor și de șomaj sau de la opoziţia liberală, ci de la fostul principe Carol, îndepărtat de la tron prin actul din 4 ianuarie 1926.