Lupta cărţilor cu timpul

Publicat în Dilema Veche nr. 553 din 18-24 septembrie 2014
Din amintirile unui cobai jpeg

Am scris săptămîna trecută despre fişa clinică a lecturii. M-am simţit dator să o fac, deşi bănuiam că nu va stîrni mare interes.

Primul articol din seria celor trei – incluzîndu-l pe cel de faţă – despre citit a fost scris sub o influenţă conjuncturală. Urma să ţin un curs, la Constanţa, pentru participanţii la Olimpiada internaţională de lectură. Am citit, la începutul cursului, articolul din Dilema veche. Am primit aplauze. Evident, m-am bucurat. Însă şi cu un soi de iritare. Nu-i prea greu să le spui iubitorilor de carte că lectura e bună.

Te bucuri să primeşti mailuri de felicitare şi o puzderie de like-uri. Dar – n-am ce-i face, deformaţie profesională, de „educator“ – pentru mine un singur „like“ poate atîrna cît alte 1000 dacă are dedicaţia „de la un necititor“. Dar cum să ajungi la el pe calea scrisului – cu atît mai mult cu cît destinaţia acestuia este, în cazul de faţă, comunitatea „dilematicilor“, despre care multe pot să-mi închipui, mai puţin că n-ar lua o carte în mînă în ruptul capului?

Audiatur et altera pars. Să-i ascultăm şi pe ceilalţi. Ca să ştim în ce limbă putem vorbi.

Mesajul pe care ne tot străduim să îl transmitem, că lectura te face mai bun şi mai frumos, e doar parţial adevărat. Mai lipseşte un „dacă“. Dar, măcar, acest „dacă“ poate fi explicat, arătat. Mi-e teamă însă că mare parte dintre necititorii vremii de azi nici nu mai au răbdarea să urmărească o astfel de linie de argumentare. Pentru ei lectura este, din capul locului, o activitate revolută – passé, out – precum croşetatul, cusutul la gherghef sau pusul de murături. Pentru ei, lectura – mai exact, cartea – a pierdut lupta cu timpul. N-are sens să plîngi după laptele vărsat. Au dreptate?

Întîi de toate, să vedem despre ce vorbim. Ne plîngem că românii nu mai citesc. Că, dintre români, în special tinerii nu mai citesc. Românii, potrivit statisticilor comparative, nu sar afară din tabele. Citim, e drept, ceva mai puţin decît nordicii. Dar ne aliniem rezonabil cu sudicii – cu turcii, grecii, italienii, spaniolii.

Tinerii nu mai citesc. Corect ar fi să adăugăm aici şi complementul direct: „cărţi“. Altminteri, lucrurile s-ar putea să ia o altă întorsătură.

Iau un singur exemplu, oricît de trăsnit ar părea. O plimbare prin Bucureşti. În vremea tinereţii mele, prin anii ’70-’80, era de făcut cu ochii în pămînt, să nu-ţi strici ziua de tot. Ce să vezi? Că un „Gostat“ a fost înlocuit cu un „Aprozar“? Că a mai zburat firma unui restaurant în care, pe vremuri, puteai bea o cafea? Astăzi, Bucureştiul începe să arate a oraş normal. Nu în ultimul rînd, a bibliotecă în aer liber, în care vin spre tine, din toate părţile, afişe, reclame, spoturi luminoase... tot tacîmul. Să tot citeşti. Ba te şi întîmpină la tot pasul cîte cineva care îţi oferă un prospect, un „fluturaş“. Nu-i nimic dacă te grăbeşti. Le poţi citi în tihnă, acasă. Iar eu, adept împătimit al lecturii, le refuz.

Computerul. Netul. Duşmanii. Stăm cu orele, e drept, cu privirea aţintită în ecran. Dar ce ne flutură pe dinaintea ochilor acest căpcăun al vremurilor noi sînt, cel mai adesea, tot cuvinte. Material citibil, +/- imagini, +/- sunet.

Galaxia Gutenberg a ajuns la crepuscul. Tiparul nu mai este cea mai influentă tehnologie în planul culturii. Dar, pe cînd făcea asemenea profeţii, McLuhan era convins că declinul tiparului înseamnă intrarea într-o nouă epocă culturală, cea în care cuvîntul scris e înlocuit, treptat, de imagine. Aici se pare că se înşela. Cuvîntul scris nu şi-a ieşit din drepturi. Ca dovadă că televizorul – principalul vehicul al noii culturi – nu a afectat producţia tipografică. Ca dovadă că a fost nevoie de o nouă tehnologie, care să nu se substituie culturii scrisului şi cititului, ci să o incorporeze. Computerul şi cel mai important produs al acestuia, Internetul.

Altundeva este miza. Tehnologia tiparului a propulsat în prim-plan, din întreaga panoplie a scriptibilului şi citibilului, un obiect particular, cu un fenomenal impact: cartea. Faptul că tipografiile actuale îşi fac planul mai degrabă cu etichete de bere, ambalaje de sucuri, buletine de vot, caiete liniate, agende, posteruri, flyere ş.a.m.d. ne umple pe noi, literaţii, de oroare. Nu şi pe urmaşii lui Gutenberg.

Cartea – invenţie a tiparului, obiect incert – înseamnă, în esenţă, posibilitatea oferită unui text de a cîştiga bătălia cu timpul. Ea cumulează spectaculos facilităţile de arhivare – pe care le aveau şi mai vechile suporturi ale scrisului, precum tăbliţele, papirusurile etc. – cu cele de multiplicare, asigurînd, în felul acesta, şansa unei dăinuri perpetue în memoria colectivă. E un obiect ubicuu, care există simultan undeva – în biblioteci, de exemplu – şi peste tot – în minţile cititorilor, de pildă. În mod ciudat, cartea, ca obiect cultural, este mai îndeaproape înrudită cu menhirele de la Stonehenge decît cu succesorul ei imediat în ordinea extinderii ariei de acoperire a tiparului, ziarul.

Cultura Internetului tinde să dezagrege acest obiect, lipsindu-l de prezenţa lui fizică şi de aura lui rituală. Şi, odată cu această dezagregare, dispar şi practicile de lectură aferente. Nu „Cît citim?“ este întrebarea, ci mai ales „Ce citim?“ şi, mai presus de toate, „Cum citim?“.

Cartea a însemnat construcţia migăloasă, de-a lungul a numeroase generaţii şi, lucru încă şi mai demn de semnalat, cu o deschidere socială tot mai largă, a unui comportament de lectură. Cel care a scrijelit acum mai multe milenii textul epopeii Ghilgameş sînt sigur că nu s-a gîndit nici o clipă că face o muncă de pe urma căreia vor trage foloase toţi adolescenţii sumerieni. Oamenii secolului al XIX-lea, francezii care i-au arătat cu degetul pe Corneille şi Racine, englezii care s-au uitat la Shakespeare, nemţii care s-au oprit la Goethe etc. s-au gîndit, în schimb, la aşa ceva. Şi asta pentru că exista tiparul. Încă de secole.

Internetul ne recomandă un alt tip de ubicuitate, care nu-şi mai propune să înfrîngă timpul ci, cel mult, să îl suspende. Într-un prezent perpetuu.

Lectura cărţii înseamnă, în primul rînd, capacitatea de a ieşi din timpul propriu, contingent, şi de a intra în alt timp, dincolo de cronologie: cel al întîlnirii cu textul. O lectură focalizată, atentă, răbdătoare, disponibilă. O lectură, în cele din urmă, altruistă, care ne îmbogăţeşte prin ieşirea din propriile noastre îngrădiri.

Dacă acest tip de lectură se duce, dacă homo zappiens cîştigă definitiv partida, nu numai obişnuinţele cititului s-au modificat. S-a modificat situarea noastră în raport cu timpul, deschizînd era lui homo transiens, a prezentului permanent reinventat. Eu, unul, nu-mi doresc să trăiesc într-o astfel de umanitate.

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?

Adevarul.ro

image
„Secretul japonez pentru o viață lungă și fericită“. Cei mai longevivi oameni au aceste două trăsături de personalitate
Cei mai mulți centenari au trăsături de personalitate similare, care contribuie la creșterea duratei de viață, potrivit unui studiu.
image
Cum s-a transformat satul Viscri sub influența Regelui Charles. Localnic: „Era sărăcie mare” FOTO
Potrivit localnicilor, înainte de venirea lui Charles, la Viscri era „mare sărăcie”. Acum sunt multe pensiuni, puncte Gastro Local, afaceri, astfel că fiecare familie are măcar un angajat
image
Ce l-a ruinat pe Irinel Columbeanu și care a fost începutul sfârșitului: „A generat tocarea întregii mele averi”
Fostul miliardar de la Izvorani nu s-a sfiit să vorbească în ultimii ani despre declinul său. Irinel Columbeanu a povestit deschis despre ce l-a ruinat și cum a ajuns să piardă toată averea pe care a deținut-o.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.