Luna de pe cer, exponatul săptămînii

Chiar înainte să plece de pe Lună, Armstrong și Aldrin au petrecut opt minute aruncînd vechituri din modulul lunar. Sigur că era nevoie de loc pentru toate probele luate de acolo, dar cui nu-i place să mai facă ordine în nava spațială?

Misiunea Apollo 11 a creat la Tranquility Base, pe Lună, în 20-21 iulie 1969, un sit cu un singur episod de ocupație: 21 de ore. Oarecum ca o tabără paleolitică de vînătoare ocazională. Locul cuprinde și azi o sută și ceva de artefacte, peste două tone de material – între altele, modulul de coborîre al astronavei (cu trenul de aselenizare), instrumente științifice, un steag american, bocanci ai ambilor astronauți, pungi goale de mîncare și pungi cu urină, o plăcuță care zice We came in peace for all mankind, un ciocan și o linguriță, un aparat foto Hasselblad EL Data, un gnomon pentru verificarea culorilor în fotografii, precum și ceea ce ne face oameni mai mult ca orice altceva, cu alte cuvinte, canistre. Pe lîngă obiecte, esențiale arheologic sînt și sînt urmele de pași. (O fotografie a unui astronaut din Apollo 15 îl arată mergînd cuminte în dreapta urmelor de roți ale primului rover lunar – cum ar veni, nu pe mijlocul străzii.) Tranquility Base, chiar dacă e pe ecuatorul lunar, ar merita inclus în patrimoniul arheologic mondial. Am deplină încredere că locul unde oamenii au călcat prima oară pe Lună va fi mai devreme sau mai tîrziu vandalizat de turiști, ca alte situri recente care n-au fost muzealizate la timp – de exemplu, casa lui Scott din Antarctica.

Pe Lună se află azi 100-150 de tone de cultură materială terestră – arheologii au numit-o deja cultura Apollo. Douăzeci de situri sînt asociate cu programul Apollo și cu cei 12 oameni care au mers pe Lună între 1969-1972, ani în care, din cauza lipsei Internetului și a înapoierii generale, asta era singura distracție. Misiunile au lăsat pe Lună 23 de artefacte foarte mari, adică module de ascensiune și de coborîre, fragmente de rachete Saturn V, părți din subsatelitul plasat pe orbita Lunii și rover-e lunare. Alături de ele se mai află pe Lună și alte categorii de obiecte, cum sînt cele cel puțin două mingi de golf și fotografia familiei unui astronaut. Comandantul misiunii Apollo 15 zice în memoriile lui că a lăsat pe rover-ul lunar o Biblie, dar și pana de șoim cu care a făcut experimentul înregistrat al ciocanului care cade, în absența atmosferei, cu aceeași viteză ca pana.

Un episod cvasi- și exo-arheologic pe Lună a avut loc, de altfel, în 1969, cînd astronauții misiunii Apollo 12 au mers 1,3 km de la modulul lor pînă la Surveyor 3, care aselenizase cu doi ani și jumătate înainte și au făcut fotografii, au examinat vehiculul și au luat cîteva componente ale lui (10 kg) pentru analize, inclusiv camera video. Pe această cameră a fost descoperit un streptococ și nu e clar dacă el ajunsese acolo pentru că Surveyor 3 nu plecase steril de pe Pămînt sau printr-o eroare umană în timpul prelevării de pe Lună sau după.

Dar cum stăm cu arta pe Lună, se vor întreba arheologii cărora, din motive necunoscute, le place să descopere și chestii mai juicy? În 1971 a fost depusă acolo de către misiunea Apollo 15 o figurină de aluminiu cît degetul reprezentînd un astronaut stilizat. Apollo 11 lăsase în urmă o mică emblemă colorată a misiunii Apollo 1 și o minunată rămurică de măslin din aur. În fine, și corespunzînd perfect termenului juicy, nava spațială sovietică Luna 21 dusese acolo în 1973 un basorelief cu Lenin.

Luna 21 (și rover-ul dus de ea acolo) au fost vîndute de ruși la licitație în 1993. Episodul, controversat, dă seama de dificultățile gestionării culturii materiale de pe Lună. Cel mai important aici este că Tratatul Spațiului Cosmic din 1967 zice că nu se pot formula revendicări naționale asupra spațiului cosmic, care deci nu poate deveni un nou bastion al colonialismului. O consecință a tratatului este reținerea americanilor în a propune protejarea internațională a siturilor lunare pentru că, tehnic, ele ar trebui să fie mai întîi asumate național. Între timp, steagurile lor sînt, pare-se, încă în picioare acolo, deși fuseseră luate practic de la magazinul din colț înainte de plecare ca să se facă poze la minut cu ele pe Lună, nu concepute să reziste în timp.

Cultură materială terestră se află te miri unde. Voyager 1 și Voyager 2 au ieșit din sistemul solar; Pioneer 10 va ajunge poate în două milioane de ani în orbita lui Aldebaran, unde va rămîne, dacă nu intervine vreo neatenție, miliarde de ani. Urme ale „aterizării“ navelor spațiale se află nu doar pe Lună, dar și pe Marte, pe Venus, pe Titan, pe asteroizii Eros și Itokawa și pe cometa Tempel 1. În cimitirul spațial aflat la cîteva sute de kilometri deasupra orbitei geostaționare se află aproape 20.000 de piese mai mari de 10 cm, dintre care unele sînt părți substanțiale de sateliți și rachete. (În tot articolul am folosit, ca de obicei în această rubrică, doar date și estimări din publicații academice, chiar dacă sînt un pic vechi, 5-10 ani. Dar subiectul acesta cerea chiar mai multă grijă decît de obicei.)

Villon se întreba, cum știe orice elev: unde-i stația spațială Mir de altădată? Răspunsul e că stația a fost scoasă de pe orbită în 2001 și a ars la intrarea în atmosferă, iar resturile nearse au ajuns pe fundul oceanului Pacific, unde sînt probabil mai greu de cercetat decît siturile lunare. Sper ca arheologii să poată investiga în viitor din propria lor perspectivă și situl de la Tranquility Base. (Eu pot marțea și vinerea).

Foto: wikimedia commons