Lume pe dos

Publicat în Dilema Veche nr. 542 din 3-9 iulie 2014
Din amintirile unui cobai jpeg

Ţineam nişte cursuri de formare pentru profesorii de română şi m-am gîndit să fac următorul experiment: le-am propus să noteze rezolvarea unei teme de casă a unui elev de liceu şi să-şi justifice evaluarea. 

Pînă aici, lucrurile par de o ucigătoare banalitate. Dar n-a mai fost aşa cînd am constatat că notele acordate acopereau toată scala de la 10 (cu felicitări) la 1 (cu blam).

Ce se întîmplase? Rezolvarea propusă spre evaluare nu era, e drept, dintre cele de rutină. Sarcina de lucru se încadra perfect în uzanţele subiectelor de română de capacitate sau de bac: să se demonstreze că basmul cutare chiar este un basm. Personal, nutresc o apăsată antipatie faţă de astfel de probe contabiliceşti, care cer elevului să identifice un set de trăsături generale – caracteristici de gen – într-un text particular. Se pare că şi respondentul în cauză nutrea sentimente similare. Pentru că răspunsul lui combina, într-un mod ingenios, observaţii „pe text“, redactate cu dezinvoltură stilistică, cu trimiteri la nomenclatorul „oficial“ al definiţiilor de manual. Ceva de genul: „Avem aici de-a face cu nişte făpturi bizare, poreclite zmeu sau ghionoaie, care fac lucruri încă şi mai bizare, de care oamenii nu sînt în stare. Cu alte cuvinte, textul conţine elemente fantastice (mai exact, fabuloase)“ ş.a.m.d.

Unii profesori se arătaseră captivaţi de ingeniozitatea şi de dezinvoltura elevului. Alţii se străduiseră să-i mai găsească vreo virgulă pusă nereglementar sau vreo alunecare de stil culpabilă, ca să-l aducă pe la un 7 sau măcar la un 8, pentru că, evident – nu-i aşa? –, nu era de 10. Alţii dăruiseră un 5 sau un 6 pentru că, da, răspunsurile erau corecte, dar ce-i venise puştiului să bată cîmpii cu exprimări personale? Asta se cheamă „neîncadrare în subiect“ şi se penalizează în consecinţă. O cursantă a pus punctul pe i: ea i-a dat 1 pentru că e clar că îşi bate joc de profesor!

Un profesor de matematică pentru care am o neţărmurită admiraţie mi-a povestit cum, la un congres internaţional, abătîndu-se discuţiile de la tema întrunirii la dificultăţile întîmpinate în formarea gîndirii matematice la tinerii de azi, a izbucnit pe dată un cor al plîngerilor, acordat la unison: programele ar fi cum ar fi, profesorii îşi văd, de bine, de rău, de treabă, răul cel mare vine din modul în care sînt construite examenele. Şi, deopotrivă pentru elevi şi pentru părinţi, ele sînt cele care contează.

Scriam, data trecută, despre isteria bacului la români. Soţia mea, şi ea angrenată în învăţămînt, m-a certat, pe bună dreptate. S-au întîmplat în ultima vreme lucruri atît de spectaculoase în privinţa bacalaureatului, încît nu se cuvine nici măcar să dai impresia că le-ai lua în băşcălie. Şi chiar s-au întîmplat. Introducerea camerelor de luat vederi şi a celorlalte măsuri antifraudă marchează, indubitabil, un an 0 al învăţămîntului românesc. Şi chiar şi în construcţia probelor şi a subiectelor, oricît de controversate ar fi înnoirile în acest domeniu, se întrevăd semne promiţătoare.

Aşa-i. Nu fac parte din categoria cîrtitorilor care caută mereu nod în papură – cum ar fi, de pildă, ideea larg răspîndită că proba de comunicare orală nu face doi bani, atîta vreme cît e validată prin calificative, şi nu prin note. Cred că sistemul de calificative e destul de relevant. Chestia e cine este dispus să-l ia în serios. Ca angajator, de pildă, aş ezita să angajez pe un post, care presupune şi deschisul gurii, un „vorbitor neexperimentat“ de limba română. Probabil şi universităţile ar avea de cîştigat dacă ar lua în calcul mai consistent şi astfel de repere pentru admitere, măcar pentru specializările socio-umane.

Dar, revenind: semne bune anul are, mai avem însă de străbătut cale lungă pînă la ceea ce eu aş numi o normalizare a situaţiei examenelor în România.

Fiica mea şi-a dat bacalaureatul german. Eu însumi am făcut parte, la Viena, dintr-o comisie de bacalaureat francez. Toată lumea a auzit de aceste două tipuri de examen „de maturitate“, consfinţite printr-o îndelungă tradiţie, iar mulţi şi le închipuie ca pe un soi de judecător încruntat, care-l priveşte pe candidat pînă-n străfundul minţii şi apoi izbeşte cu ciocanul în masă: „Tu, intră! Tu, stai!“ Nu-i chiar aşa. Or fi inventat francezii ghilotina, dar nu pentru bac. Înainte de a mă aşeza pe scaunul de judecător, a trebuit să citesc – şi să semnez de luare la cunoştinţă! – cinci pagini de instrucţiuni care îmi explicau cum să mă comport ca să nu-i stresez pe candidaţi. Cît despre Matura, mi-au trebuit ore bune ca să înţeleg, în toate detaliile, modul de desfăşurare. Iar în materie de examene, detaliile sînt, poate mai mult decît pentru orice altceva, cruciale. Un singur exemplu, zic eu, destul de grăitor. Bacul german prevede mecanisme de ajustare acolo unde se constată o diferenţă prea mare între rezultatul la examen şi evaluările şcolare anterioare la aceeaşi materie. La noi, din contră, s-a dat dispoziţie ca notele din şcoală să nu mai fie luate nicicum în considerare la admiterea în facultate, pe motiv că ele nu ar reflecta o evaluare uniformă. Adevărat, numai că, astfel, notele şcolare sînt aruncate complet în derizoriu. La ce mai sînt ele de folos? Totul se joacă pe-o singură carte.

Din punctul meu de vedere, ar trebui să se caute soluţii care să mai descarce, treptat, enorma presiune pusă pe examenele naţionale, în loc s-o sporească. În principiu, e vorba „doar“ de a echilibra, tot pas cu pas, oferta educaţională cu cererea. Simplu de spus, mult mai greu de făcut. Pentru că asta înseamnă, de fapt, să pui în acord ce oferă şcoala cu ce-şi doresc elevii şi părinţii să primească de la ea. O puzderie de dorinţe, care se bat adesea cap în cap, şi care – culmea ghinionului! – mai sînt şi permanent reajustabile pe parcurs, pe măsură ce copiii intraţi pe băncile şcolii încep să nu mai încapă în ele.

Unii, totuşi, au reuşit în bună măsură – mă refer, de pildă, la învăţămîntul public austriac, pe care am avut prilejul să-l cunosc îndeaproape. Dar este greu de presupus să reuşeşti ceva, fără ca măcar să-ţi fi propus acest lucru.

Pînă atunci, rămînem încorsetaţi în situaţia actuală: o lume pe dos, în care examenele, în loc să aibă rostul de a verifica ce şi cît au învăţat elevii, dictează ele însele ce şi cît urmează să se înveţe. Şi, presat de împrejurări, de-a-ndăratelea am mers şi eu în periplul meu educaţional. S-ar fi cuvenit, fără doar şi poate, să încep cu cuvîntul atotputernic în materie de învăţare: curriculum. Dar pînă acolo mai e drum...

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
O turmă de 170 de zimbri reintroduși în Munții Țarcu, din țara noastră, ar putea ajuta la stocarea emisiilor de CO2 echivalente cu îndepărtarea a aproape 2 milioane de mașini de pe șosea timp de un an, potrivit unei noi cercetări.
image
România, mai 1970. Inundațiile au făcut prăpăd. Ce scria presa comunistă despre dezastrul soldat cu morți, răniți și pagube uriașe
Inundațiile din mai 1970 care au îndoliat România au fost reflectate în presa vremii. Ziarul brașovean Drum Nou scria în 15 mai 1970 despre morții și pagubele materiale uriașe făcute de ape în județul Brașov și în țară.
image
Bază aeriană din Crimeea în flăcări după un atac cu rachete ATACMS VIDEO
Filmări urcate pe rețelele sociale arată un incendiu la o bază aeriană din Crimeea după un atac presupus ucrainean cu rachete ATACMS, relatează Newsweek.

HIstoria.ro

image
Spitalul de la Palatul Regal: Regina Maria, „mamă a răniţilor”
Regina Maria începuse, încă din anii neutralităţii, un plan de susţinere al războiului din punct de vedere sanitar şi medical, bazându-se pe experienţa – ce-i drept, mai redusă – din timpul războiului balcanic.
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.
image
Bătălia de pe frontul invizibil al celui de-al Doilea Război Mondial
La izbucnirea războiului, în 1939, în Marea Britanie exista pericolul formării unei puternice coloane a cincea. Agenții Serviciului britanic de securitate (MI-5) au reușit să neutralizeze rețele importante de simpatizați pro-germani din Regatul Unit.