Lipitori şi Mississippi
Călătoresc acum pe cursurile de sus ale fluviului Mississippi, croindu-mi drum spre casă, la New Orleans şi apoi dincolo de el, către Golful Mexic. După ceremonia oficiată de un şaman Ojibwe, la gurile fluviului, la Lacul Itasca, echipa noastră s-a oprit la un bar. Se numeşte BUCK STOPS HERE. Întocmai. Comandarăm beri de la un tip pe nume Olaf şi şezum sub nişte căpăţîni uriaşe de cerb. Doi inşi de la capul barului ne-au descusut despre daravelile noastre prin zonă şi cînd le-am spus ce şi cum, cel mai bătrîn dintre ei, Ole, alias Clarence J. Fairbanks, un indian Chippewa, ne-a declarat, plin de fală, că el este cel care a inventat vînătoarea de lipitori. Nu auzisem pînă atunci de vînătoarea de lipitori, aşa că am întrebat ce e aia, şi el mă servi. Capturase tone de lipitori din lacurile de pe lîngă Itasca, folosind rinichi - de animale, presupun - şi le vînduse magazinelor de momeli de prin preajmă şi cercetătorilor medicali, pentru proprietăţile lor curative. Dar lipitorile pentru momeală nu sînt tot alea cu lipitorile pentru vindecări, care sînt mai lătăreţe şi se numesc "pîntece vîscoase". Pîntecele astea vîscoase ţi se lipesc de piele şi încep să sugă alene la sînge, pînă îşi fac plinul, moment în care îţi injectează ceva ca un antibiotic, închid rana şi se desprind, căzînd la pămînt lenevoase, ghiftuite şi fericite. Mai dădurăm pe gît cîteva beri şi încă mai multe poveşti cu lipitori. În Vietnam, ne spuse, nu-i erau prea dragi lipitorile: puteai să le vezi ochii lucind în întuneric, în junglă şi te trezeai încins cu un brîu de lipitori, ba chiar căptuşit din creştet pînă în tălpi cînd, în cele din urmă, îndrăzneai să te mişti. Povestea asta cerea un whiskey şi încă unul. Ceva mai tîrziu ne-am oprit la un magazin de momeli/ pompă de benzină şi proprietarul scormoni cu o lingură de supă într-un acvariu de sticlă plin cu lipitori grase şi negre şi mi le puse în palmă, unde se foiră ele cît se foiră, dar în scurt timp se lipiră de piele şi începură să se dedea la chestii de-a dreptul intime. Trebuie să mărturisesc în faţa publicului că era ceva hipnotic în toată chestia asta şi, dacă aş fi ceva mai zănatic, m-aş simţi ispitit să zac întins într-o vană cu lipitori şi să le las să-şi facă de cap cu mine. N-aş face chestia asta singur, dar nu ştiu cîte fete ar accepta să facă asta cu mine. Mă rog, una ştiu. A fost un debut norocos: izvoarele sînt pure, strălucesc de nevinovăţie, apoi începe sugerea lipitorilor: mori, agro-business, centrale nucleare, toxine de toate soiurile, navigaţie şi turism. Fluviul e cu siguranţă plin de cicatrici, dar sper că măcar e viu. traducere de Ioana AVĂDANI
