Licori verzi şi băbuţe roşii la Strasbourg

Dle preşedinte, îmi permiteţi un sfat: eu cred că e bine să beţi - aşa, ca mine -, să beţi - că toamna tot se desparte de noi, încercănată şi-atît de frumoasă pînă la ultimul ei rid de ceaţă -, e bine să beţi - atunci cînd simţiţi mîinile reci, după o zi de nervi, cînd ochii vă fug peste titlurile dintr-un ziar, iar din TV nu se aude nimic interesant -, e bine să beţi, deci - cu ochii întredeschişi, cu palmele prinse în jurul cănii, cu nările larg deschise, cu înghiţituri rare, pentru a simţi aroma şi tăria prinse fără scăpare în lichidul ce tremură calm -, e bine să beţi, spuneam, în fiecare zi cel puţin cîte un ceai verde! O ceaşcă, şi mintea, relaxată, lasă în urmă zaţul zilei! Băut cît e fierbinte, şi simţi cum din papuci şi pînă-n firul de păr coboară şi urcă ceva ca un curent de joasă frecvenţă - mic şi bîzîitor, insesizabil şi totuşi prezent, cam cum era leul la negru în raport cu dolarul, pe vremea în care îl păstoreaţi dvs. la CSP. Şi iată-mă, dle preşedinte, în seara de luni, 14 noiembrie trecute fix, în timp ce beam ultimele guri dintr-o ceaşcă de ceai verde cu grapefruit; bătuse de orele 20 la Strasbourg şi Jacques Chirac a apărut pe ecranul mic al televizorului din camera de hotel pentru a spune că trecem (adică ei...) printr-o perioadă dificilă (aici am mai luat o gură de ceai), că toţi tinerii din "cartierele dificile" (niciodată n-a spus "periferie" sau "banlieue") sînt fiii şi fiicele Republicii (colţ cu Timpuri Noi, mi-a venit să-i spun şi eu), că dincolo de orice probleme e de reţinut că facem (adică ei...) parte dintr-o mare naţiune etc. - fază la care am golit ceaşca şi, calmat de savoare, mi-am spus, a cîta oară, că mie Chirac mi-e simpatic. În acea seară a vorbit grav şi sfătos, calm şi totuşi ferm - dacă mai şi zîmbea puţin, chiar că parcă era Mitică Popescu în emisiunea lui de pe TVR 2, cînd răspunde scrisorilor telespectatorilor abuzaţi din comuna Hîrnogi, judeţul Giurgiu (zic şi eu la nimereală, doar şi noi avem fii şi fiice ale Republicii cît cuprinde, pe-unde întorci ochii). Chiar în acel moment mi-a bătut în uşă senatorul Morţun - alt observator, îl ştiţi, de Mehedinţă, ochios, sprîncenat şi aprig tribun -, care în acelaşi timp vorbea şi la telefon, cu vreun alt fiu al Republicii, presupun, căruia-i spunea că da, la ora 21 vine ministra Monica Macovei la Parlamentul European, corpul cutare, sala cutare, întîlnire la Comisia de Politică Externă etc. Aşa şi era. Am ieşit din hotel şi în cîteva minute eram într-un tramvai - care peste nouă staţii şi 13 minute avea să ne lase exact în spatele Parlamentului European. Dacă vă mai spun şi ce-am văzut în tramvai, veţi zice că inventez: una că-n momentul urcării noastre în tot tram-ul era doar un singur pasager (eu am zis că e minoritar şi Morţun a zis că bine că e slăbuţ, că s-ar vedea dac-ar avea ceva în jurul brîului), omul priveşte prin noi ca prin sticlă, are în mîini revista Femme actuelle, care probabil că-l inspiră enorm din moment ce el cîntă de mama focului! Să tot fie 20,30, Strasbourgul pustiu, magazine închise, obloanele trase, traversăm un cartier cu blocuri cam ca-n Drumul Taberei - dar fără non-stop-urile de-acolo -, slăbuţul cîntă în continuare, hop, la a treia staţie urcă şi o mamaie îmbrăcată într-un palton roşu, după cum se uită e cam tralala, dar are pesemne un instinct ludic nealterat, ce-o mînă către doi liceeni care apăruseră cu o staţie înainte şi unde nu ziceţi că cei doi intră cu ea în vorbă, cine ştie ce maravilioze aiureli le spune băbuţa, că ei rîd de se strică, ba încă unul scoate mobilul şi-o trage în poză pe femeie, slăbuţul cîntă mai departe, tram-ul înaintează... Boierie: dac-aşa-i în Europa, au dreptate protocroniştii, noi sîntem acolo înaintea lor! În Parlamentul European, în ciuda orei tîrzii, încă se mai lucrează; nu bătuse de ora 21 şi mai am timp să-mi arunc ochii pe editorialele din Figaro - şi ce văd: potrivit unui sondaj recent, pentru 61% dintre francezi le capitalisme évoque quelque chose de négatif, în timp ce 51% percep socialismul într-o manieră pozitivă; mai mult, pentru 38% dintre votanţii UDF şi UMP (ai dreptei, deci) capitalismul are o conotaţie negativă. Conchide autorul: sîntem o ţară (adică ei...) "care a comis teribila eroare de a lăsa o generaţie de profesori marxişti să predea economia unor promoţii întregi de elevi care acum păstrează în privinţa capitalismului o suspiciune excesivă". Ei bine, dle Văcăroiu, şi tocmai ce gîndeam păpa-v-aş cocoşii voştri, v-ar fi aranjat vreo 30 de ani de stalinism adevărat, să vă vindecaţi de fantasme, şi tocmai îmi promiteam că, întors la hotel, o să-mi pun de un ceai verde cu grapefruit şi-o să recitesc articolul, să scriu despre el în Dilema veche, cînd deodată a apărut dna Macovei. Şi imediat am şi aflat - Curtea Constituţională, chestii, trestii - că aţi scăpat. De-asta vă şi spuneam: haideţi să bem un ceai verde! Eu, în timp ce vă scriu, dvs. în timp ce mă citiţi - pe mai departe! (va şi veţi urma)