Libertatea de a te întoarce cu spatele

Publicat în Dilema Veche nr. 510 din 21-27 noiembrie 2013
Alte confuzii jpeg

Într-o convorbire à la Poloniu – Laerţiu, din copilărie, taică-meu făcea o observaţie destul de obscură pentru mine – elev de şcoală primară la vremea respectivă. „Tăticule“ – spuse el, la un moment dat, cu voce gravă – „să nu te baţi cu nimeni, să eviţi orice conflict, iar pe răutăcioşi să încerci să-i linişteşti cu vorba bună!“ După o pauză scurtă, ce prevestea împingerea discuţiei pe un alt palier de semnificaţie, adăugă: „Dacă, Doamne fereşte, ajungi totuşi în situaţia de luptă directă, fii hotărît şi rapid în rezolvarea neînţelegerii! Şi să nu uiţi un lucru – după ce l-ai calmat pe derbedeu, niciodată, dar niciodată, să nu stai cu spatele la el!“ Exerciţiul paideic m-a lăsat mai degrabă nedumerit. „Să nu te baţi!“ suna aiuritor, în contextul în care eu – înzestrat de natură, dintotdeauna, cu kilograme în plus – mă „ciocneam“ frecvent cu prietenii de joacă, ieşind, relativ uşor, victorios, mai ales în lupta corp la corp. Apoi, observaţia „să nu mai stai niciodată cu spatele“ (la inamic) mi se părea o aberaţie, de vreme ce „interacţiunile“ noastre marţial-infantile, deşi dese, treceau mai repede ca ploaia de vară, întărindu-ne ulterior, într-un mod misterios, simpatiile reciproce. De ce n-aş fi fost aşadar relaxat în preajma unui amic (fie el şi de cafteală!) şi ar fi trebuit să-l supraveghez, încordat, pentru tot restul vieţii?

Bineînţeles, anii au trecut, iar eu, crescînd, am început să pun discursul patern – vorba fenemenologului Maurice Merleau-Ponty – în perspectivă. Treptat, îi desluşeam dedesubturile, din unghiul întîmplărilor imediate ale existenţei mele iniţiatice. De pildă, în gimnaziu, se dezvoltase o rivalitate intensă între mine şi un coleg de clasă. Nu îmi amintesc exact motivul, dar bănuiala mea de adult este aceea că, fiind amîndoi mai solizi decît restul băieţilor, ne dădea ghes impulsul de a vedea care dintre noi ar fi fost cu adevărat, la o adică, cel mai tare. Confruntările fizice (numeroase) rămîneau însă neconcludente. Nici unul, nici celălalt nu ne arătam dispuşi să mergem pînă la capăt, simţind, probabil, în adversar un pericol mai mare decît cel sugerat de confraţii pirpirii. Toate, pînă într-o recreaţie, altfel banală, cînd rivalul meu – asemenea poescului Fortunado în relaţia sa cu Montresor – depăşi, insolent, limita provocărilor obişnuite şi mă zgîndări serios pe scoarţa reptilian-iraţională a cerebelului. Ne-am încăierat vîrtos în praful de pe podea şi în chiotele delirante ale colegilor. (De ce prezintă televiziunile altercaţiile – astăzi filmate! – ale elevilor ca pe nişte situaţii înfricoşătoare, care „ne pot afecta emoţional“? Ele au existat de cînd lumea şi se vor încheia odată cu ea!) 

Enervarea mi-a dat aripi mai ceva decît taurina unui Red Bull şi, după cîteva răsuciri spectaculoase, mi-am anihilat oponentul, reuşind să-l ţin imobilizat, cu gîtul răsucit, timp de mai multe minute, la pămînt. S-a sunat şi am fost nevoiţi să ne ridicăm. Amîndoi, prăfuiţi iremediabil. El – roşu la faţă, ciufulit şi cu expresie umilită; eu – eliberat, triumfător, acceptînd, cu zîmbet macho, uralele şi bătăile pe umăr ale amicilor. Intrase deja profesoara de matematică în clasă, aşa că s-a făcut linişte şi ne-am aşezat în bănci. Deodată, s-a auzit un pocnet grotesc, de pepene aruncat de la etaj pe asfalt, iar eu am văzut, pentru o clipă, stele verzi. M-au trezit din buimăceală hohotele nestăvilite ale colegilor şi iritarea doamnei de mate: „Luca, Luca, ce-ai păţit?!? Vrei să mergem la tovarăşa directoare?“ Luca era, desigur, rivalul neîmpăcat. În puţine secunde, m-am dumirit. Perfidul episod, derulat fără ştirea mea, se clarifică dezolant: învinsul revenise tiptil, de la banca lui din spate, şi îmi arsese, cu toată puterea, o culegere de probleme Olivotto – mare, grea, cartonată – peste cap, spre deliciul necruţător al „canaliei de uliţi“. Atunci am înţeles, cumva epifanic, faptul că, printr-o eschivă dibace, poţi schimba instantaneu sorţii unei bătălii. Din învins fizic, Luca a ajuns, într-o clipă de execuţie vicleană, învingător moral. Se înţelege că am rămas, perplex, în bancă, negăsind nici o variantă convenabilă de reacţie. Retorica lui padre-învăţătorul îmi devenise, prin tribulaţie empirică, mai inteligibilă ca oricînd!

Studiind, peste ani, mentalitarul american, m-am întrebat deseori cum a izbutit imensa Lume Nouă să nu se transforme într-un teritoriu al disoluţiei umane, al regulii junglei, al entropiei sociale, cu precădere, în faza sa de aşa-zisă „civilizare a Vestului Sălbatic“? Cum au putut nişte aventurieri – cu o educaţie cel mult medie – să instaureze supremaţia de oţel a legii, într-un spaţiu predispus, în etapele sale de început, la anarhie şi devastare? Nu există, cred, decît un singur răspuns: prin intermediul codului unanim acceptat al onoarei – care este, la rigoare, înnăscut în om, şi nu dobîndit. Cînd îţi induci cenzura stimei de sine (o formă de demnitate umană, în ultimă instanţă) în comportamentul social, ai şanse – chiar şi în postura de răufăcător ab origine – să capeţi, gradual, respect pentru lege. Un duel (fie el şi încheiat cu o victimă) e etic, atîta vreme cît respectă regulile egalităţii de şanse între adversari şi se aşază în orizontul exclusivist al respectabilităţii. Rămîn, prin urmare, cu o singură nedumerire legată de sfaturile tatălui meu, de acum aproape 40 de ani. Dacă onoarea constituie o trăsătură înnăscută a individului, de ce credea oare bătrînul că, pe meleag mioritic, n-ar trebui să întorci niciodată spatele celuilalt, ci, aşa cum ne învaţă şi oaia năzdrăvană, să fii mereu treaz şi să-ţi ţii „cîinii bărbaţi“ aproape de tine? Nu de alta, dar am şi eu un băiat şi, din cînd în cînd, o mai fac pe shakespearianul Poloniu…

Codrin Liviu Cuţitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (Catedra de Engleză). Cea mai recentă carte publicată: Istoreme, Editura Institutul European, 2009.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cristian Mureșan, economist român din Paris: „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“ EXCLUSIV
Economistul Cristian Mureșan spune că în 1989, țări precum Polonia și România au plecat pe picior de egalitate și au avut o creștere spectaculoasă a PIB-ului, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană.
image
image
Care este cea mai ieftină capitală din Europa pentru amatorii de city break-uri. Se poate mânca cu mai puțin de 3 euro
În orașul cu cel mai bun preț pentru amatorii de city break-uri costurile sunt cu peste 10% mai mici decât cel de pe locul secund, Lisabona.

HIstoria.ro

image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.
image
Bătălia de pe frontul invizibil al celui de-al Doilea Război Mondial
La izbucnirea războiului, în 1939, în Marea Britanie exista pericolul formării unei puternice coloane a cincea. Agenții Serviciului britanic de securitate (MI-5) au reușit să neutralizeze rețele importante de simpatizați pro-germani din Regatul Unit.