Liberalism în Irak
La Teheran nu se citeşte numai Lolita . Se citeşte, de asemenea, şi Hannah Arendt, Karl Popper, Jurgen Habermas şi Richard Rorty. În Iran are loc o Revoluţie de Catifea inspirată de filosofii liberali occidentali. Regimul teocratic al ayatollah-ului reprimă cu violenţă demonstraţiile studenţeşti în favoarea libertăţii de exprimare şi a drepturilor femeilor. Disidenţii sînt închişi, bătuţi, torturaţi şi apoi li se pierde urma. Noi auzim foarte puţine despre acestea, iar din partea liberalilor americani şi europeni s-a auzit doar un răspuns prea stins. Tinerii iranieni mor pentru valorile liberale pe care noi, în Statele Unite, le considerăm un dat: democraţie, libertate de exprimare şi de adunare, drepturile femeilor, pluralism de idei, dreptul la opoziţie paşnică. O carte nouă şi înflăcărată de Danny Postel, Citind "Criza legitimităţii" la Teheran , îi atacă pe liberalii americani pentru lipsa lor de vlagă. Miza este acum tot atît de mare pe cît era în Bosnia şi Kosovo în anii â90. Iranul este tot atît de copt pentru schimbare, pe cît era Cehoslovacia în 1989. Parte a problemei - argumentează Postel - este că neo-şarlatanii lui Bush au furat agenda liberalismului american cu retorica lor despre democraţie şi libertate, un discurs care pare idealist, dar care, evident, nu este, aşa cum se vădeşte în Iran. Intelectualii iranieni văd lucrurile mai limpede decît noi. Ei doresc sprijinul intelectualilor şi ONG-urilor, dar nu acceptă orice ingerinţă din partea Guvernului şi, cu siguranţă, nu o intervenţie armată. Există o linie foarte subţire, pe care Shirin Ebadi, laureata iraniană al Premiului Nobel pentru pace, a evidenţiat-o, făcînd apel la "apărătorii drepturilor omului, profesorii universitari, organizaţiile neguvernamentale internaţionale" să sprijine lupta pentru drepturile omului în Iran. "Toţi apărătorii drepturilor omului - a spus ea - sînt membrii unei aceleiaşi familii". Şi Akbar Ganjo, un alt eminent disident, a folosit termeni fără echivoc: "Nu vrem o intervenţie, vrem sprijinul moral al comunităţii internaţionale faţă de lupta noastră". Drama iraniană este o mare ocazie pentru liberalii americani de a-şi reafirma mîndra tradiţie de apărărtori ai drepturilor omului, într-un moment în care radicalii de dreapta şi de stînga nu pot vedea mai departe de ura lor reciprocă. Stînga ignoră mişcarea democratică din Iran, aşa cum a ignorat şi mişcările democratice din Europa de Est, care au dus la căderea acelor regimuri tiranice. Dreapta face uz de retorică pentru a-şi argumenta opţiunea pentru război. Filosoful liberal Ramin Jahanbegloo, un disident iranian care a fost întemniţat şi care trăieşte acum în exil, i-a spus lui Postel că "libertatea este posibilă chiar şi într-o lume a poliţiilor secrete sau a domniei autocraţilor. Libertatea este o posibilitate universal-umană. Într-o ţară ca Iranul, care are o societate civilă vibrantă, în afara domeniului politic se întîmplă cele mai incredibile lucruri". Mie îmi sună extrem de cunoscut: este vocea filosofiei, artei şi libertăţii care au dărîmat Zidul Berlinului. Acolo nu a existat invazie militară, ci doar un apel unanim la respectarea drepturilor omului. Liberali, scuturaţi-vă de praf cărţile de John Stuart Mill şi Tom Paine şi nu vă mai ascundeţi după lătrăturile şarlatanilor, neo sau nu. Spuneţi cu voce tare "Sînt liberal şi sînt mîndru de asta", şi în Iran va fi libertate, şi nu război. traducere de Ioana AVĂDANI
