Leacuri împotriva secetei

Pe la jumătatea verii, cînd seceta îşi arăta colţii, paparudele plecau prin sate să ceară simbolic "apă" şi ploaie. Gătite cu bozii, paparudele dansează în praful uliţei, incantînd versuri menite a aduce ploaia, în timp ce spectatorii le stropeau, sacrificînd puţina apă rămasă în speranţa unei revărsări divine. În enciclica sa de la 1738, mitropolitul Ungrovlahiei, Neofit Cretanul, arată ca dansul paparudei avea loc chiar mai devreme - joia, în a treia săptămînă după Paşte. Considerîndu-l obicei păgîn, incompatibil cu dogmele creştine, mitropolitul îl condamnă alături de căluşari, Rusalii, Drăgaica, Brezaia sau Devla. Intrat totuşi în obiceiurile pămîntului, dansul paparudei a continuat să fie jucat cu fiecare secetă, fiind contribuţia laicilor la ritualurile de implorare a milei divine. Şi dacă paparuda nu reuşea să adune norii, atunci mitropoliţii trimiteau pitace în întreaga ţară ca preoţii şi enoriaşii să se roage pentru ploaie. Slujbele religioase aveau loc în cîmpuri sau pe văile secătuite ale apelor. În preajma sărbătorii sfinţilor Petru şi Pavel din anul 1746, mitropolitul Neofit Cretanul, aflat la Frăsineşti, judeţul Ilfov, face "litanie cu agheazmă împotriva secetei împreună cu preoţii aflaţi acolo şi cu ceilalţi creştini". Seceta din vremea lui Constantin Mavrocordat (1748-1749), cînd se mînca coajă de copac şi ghindă, "cît să speriesă locuitorii", trimite din nou la ajutorul divin. O întreagă procesiune este pusă în scenă în vederea atragerii ploilor. Domnul a poruncit "ca să să facă litanii pe la toate bisăricile. Şi de multe ori strînge icoanile de pe la toate bisăricile, scoţind şi sfintele moaşti a Prapadomnii Paraschiva, mergînd mitropolitul şi cu toţi vlădicii şi preuţii şi domnul cu toată boierime şi cu slujitorii, strîngîndu-s<ă> cu toţii la un loc, în grădina ce mari de supt curţile domneşti, făcînd agheazmă, cetind moliftele cele de ploai, trimeţind toţ zapcii de strîng