Laudele lui Bach şi războiul lui Putin
Cel considerat drept fondator al Jocurilor Olimpice moderne, baronul Pierre de Coubertin, îi adresa „cele mai înalte felicitări“ lui Adolf Hitler pentru organizarea Olimpiadei din 1936, aşa cum scrie şi Radu Naum în Dilema veche, nr. 522. O politeţe formală ar fi fost de înţeles, poate, în împrejurările în care Germania condusă de Hitler era gazda marii manifestări sportive. Dar baronul De Coubertin a mers mai departe, adăugînd că recunoaşte în Hitler „unul dintre cele mai mari spirite constructive“ care ar fi servit „magnific“ idealul olimpic.
La încheierea Olimpiadei de iarnă de la Soci, preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, Thomas Bach, a ţinut un discurs în care, la rîndu-i, a mers dincolo de formalităţile obişnuite. În seara cu pricina, domnul Bach a mulţumit, în faţa întregii lumi, organizatorilor şi preşedintelui Vladimir Putin, pentru cele 17 zile „magnifice“. El a spus că „angajamentului nemijlocit“ al preşedintelui rus i se datorează realizările care au luat numai şapte ani, în vreme ce lucruri similare au fost construite, în alte părţi, în decenii. Rusul Cernişenko, responsabilul cu organizarea din partea rusă, a avut o atitudine mai demnă decît germanul Bach. Deşi fost campion olimpic la floretă, în seara închiderii Olimpiadei de la Soci se pare că acesta ori a uitat complet arta eschivei, ori nu a avut minima inspiraţie de a se folosi de ea. Să se eschiveze adică, de la prea multe laude la adresa unui preşedinte despre care, după recentele spuse ale Angelei Merkel către Barack Obama, citate din surse de la Casa Albă, nu e sigur dacă nu cumva şi-a „pierdut contactul cu realitatea“.
Într-o completă armonie cu laudele lui Thomas Bach, preşedintele Putin, aflat în tribună cu o figură translucidă, părea să trăiască într-adevăr într-o altă lume, într-o realitate superioară, cu un aer pe deplin satisfăcut de propria existenţă şi activitate pe planeta noastră.
Pierre de Coubertin n-avea un precedent şi poate că nici nu putea să bănuiască pînă unde va merge Hitler. La trei ani după acea Olimpiadă, trupele germane au invadat Polonia, marcînd începutul oficial al întregului şir de orori cunoscute. În 2014, Thomas Bach ar fi avut la îndemînă ceva mai multe argumente pentru a fi mai rezervat. Şi iată că n-a trecut o săptămînă după Olimpiada de la Soci, că trupele ruseşti au invadat Crimeea. Parcă îmbătate de succesul Olimpiadei în care Rusia s-a umplut de glorie şi de medalii, autorităţile de la Moscova au considerat că-şi pot permite o intervenţie militară în ţara vecină. Aşa cum, după un mare chef, oamenii nu se duc direct acasă, ci trec şi prin ograda vecinului cu care nu sînt în relaţii prea bune, să-i mai zică vreo două. La o analiză normală, s-ar putea pune totuşi întrebarea: la ce a mai folosit întreaga propagandă făcută Rusiei cu ocazia Olimpiadei? La ce bune toate investiţiile? „Aceasta este noua faţă a Rusiei“, a spus Dimitri Cernişenko la ceremonia de închidere. Şi nu se poate nega că spectacolul oferit lumii întregi cu ocazia acelei ceremonii a fost impresionant. Dar imediat după aceea, conducătorii s-au grăbit să şteargă fardurile de pe „noua faţă a Rusiei“ şi să dezvăluie aceeaşi binecunoscută babuşcă hapsînă. Măcar Olimpiada de la Moscova, din 1980, a venit după invadarea Afganistanului. Prin ea, autorităţile comuniste de atunci au încercat să mai dreagă busuiocul, cum se spune. N-au prea reuşit, mai ales că statele occidentale au boicotat acele Jocuri Olimpice. Acum însă, conducerea Rusiei parcă a ţinut să arate tuturor că nu-şi dezminte vechile obiceiuri. Se ştie că ruşii joacă bine şah, că prevăd mutările viitoare ale adversarilor. Dar tot aşa de bine pot răsturna toate piesele de pe tablă, cînd nu te aştepţi. Nu trebuie căutată prea multă raţiune în acţiunile lor. Întrebarea e de ce nu există mai multă raţiune în alegerea locurilor unde se desfăşoară Olimpiadele. Şi de ce oamenii din fruntea CIO au mereu inabilitatea de a se face de rîs. Despre Juan Antonio Samaranch, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic din 1980, s-au făcut ulterior dezvăluiri cum că fusese racolat de KGB. Despre Thomas Bach nu ştim deocamdată decît că a fost penibil. Se spune că Olimpiadele au fost reinventate în epoca modernă, şi în ideea de a servi păcii şi înţelegerii internaţionale. În 1912, vizionarul baron De Coubertin mai spunea însă ceva: „Sporturile au făcut să înflorească toate calităţile care servesc războiului.“
