La un caltaboş (politic)
Cu ocazia meselor familiale de la abia trecutele Sărbători, dincolo de tradiţionalul sport al mîncatului mult şi greu, fără cale de scăpare, o mulţime de români au exersat, probabil, echilibristica evitării certurilor politice. În amestec cu sarmale şi caltaboşi, o discuţie aprinsă despre Ponta şi Băsescu poate crea serioase disfuncţii digestive. Patimile sînt mai domoale în zilele astea, dar, totuşi, cînd se iscă...
Unii nu pricep cum ceilalţi îl mai pot susţine încă şi astăzi pe Traian Băsescu, cum de se pot simţi în continuare ataşaţi şi reprezentaţi de o astfel de lighioană politică, de un intrigant care nu ştie decît să jignească, să umilească şi să dezbine. Un preşedinte fără ţinută, cu un comportament nedemn de o asemenea funcţie, care, pe deasupra, mai are şi accese autoritare. Şi nu se poate spune că această mirare a verilor şi unchilor de la masă nu e în mare măsură justificată.
Ceilalţi, la rîndul lor, nu pricep cum de rudele lor bune, care pînă nu demult erau persoane cu capul pe umeri şi cu care în trecut împărtăşeau cam aceleaşi valori, au putut să ajungă la un asemenea grad de tulburare în gîndire, încît să voteze cu USL, adică cu urmaşii partidului lui Iliescu şi Năstase, cu băiatul obraznic care n-a ezitat să-şi preia funcţia, deşi avea atîrnat de gît un plagiat pe măsura caracterului înaintaşilor săi. Sau cu Crin, cel care distruge PNL-ul şi ne face de rîs, beştelind-o la televizor pe „madam“ Merkel. Să voteze, adică, rudele lor cele bune în interesul hoţilor din politică şi împotriva justiţiei? Şi nu se poate spune nici că această mirare n-ar fi la fel de justificată ca şi prima.
Şi unii, şi alţii au dreptate. Sau poate nici unii, nici alţii nu au dreptate. În orice caz, argumentele de fiecare parte sînt cît se poate de puternice şi de valabile. E adevărat, cu mult mai puternice şi mai convingătoare cele împotriva taberei adverse decît cele pentru propria tabără. Greşelile favoriţilor sînt de fiecare parte greu scuzabile şi de aceea combatanţii, în loc să-şi apere opţiunea, preferă să contraatace scoţînd în evidenţă defectele celorlalţi.
În jurul mesei de Crăciun, sau în noaptea de Anul Nou, totuşi, oamenii au o dispoziţie mai conciliantă şi n-au de gînd să-şi strice cheful mergînd prea departe. Dar după sondele şi săgeţile aruncate dintr-o parte în alta a mesei, urmează strîmbăturile discrete şi bîrfele şoptite cu cei de pe aceeaşi baricadă. „Dragă, de ce îl iubeşte aşa mult idiotul ăsta de văr al tău pe Băsescu? E tra, la, la?“ „Ahh, păi ce-ai vrea, nu-l ştii cum e? Idealist, paranoic şi apucat. Aşa a fost toată viaţa. Se crede şi foarte inteligent iar Băsescu i se potriveşte perfect. Tipul lui de discurs îi gîdilă toate corzile sensibile. Şi nu-l ştii pe frati-su. Ăla-i dement cu totul, a votat PP-DD-ul.“ „Vai de mine! Dar, mătuşi-ta ce are?“ „Ehh, e dusă. S-a îndrăgostit de tătuca. Îi plac dictatorii. Crede c-o s-o apere de ruşi, de comunişti şi de alte alea.“
De cealaltă parte a platourilor cu sarmale se şuşoteşte simetric. „Băă, da tembeli mai sînt naşii ăştia ai tăi. Nu-şi dau seama în ce căcat o să ne bage USL-ul ăsta? Se duce dracu’ şi bruma de justiţie pe care o aveam, şi relaţia cu UE.“ „Eu zic că ei au de cîştigat dacă sînt ăştia la putere. Chestie de interes. Nu-i ştii că sînt fără de caracter? Nu-ţi aduci aminte ce porcărie ne-au făcut la nuntă? Iar mama lui care era femeie deşteaptă, s-a tîmpit acuma, la bătrîneţe. Are tot felul de probleme de sănătate care s-au agravat, umblă prin spitale. I s-a făcut frică cînd au zis ăştia că micşorează pensia.“
Rudele şi prietenii cu vederi opuse ar fi avut dintotdeauna, se pare, niscai grave defecte latente încă înainte de a ajunge la infama opţiune politică prezentă. Aşa se explică totul. Sînt totuşi rude. „Hai, La mulţi ani – zice ăl mai bătrîn din familie, ridicînd paharul. Să trăim şi să fim sănătoşi!“ Ceilalţi mormăie aparent aprobator, dar cu urme de bombăneli în barbă. Ciocnesc şi beau din pahare, apoi întind mîna să mai ciugulească o felie de cozonac...
