La umbra nucului bătrîn
Dincolo de marile spectacole dedicate Stejarului din Scorniceşti, de odele închinate Campionului Păcii şi Savantei de renume mondial, de presa alunecată patologic în cultul personalităţii şi, în sfîrşit, dincolo de delirul generalizat al întregului mecanism de propagandă, Partidul Comunist Român ne-a creat un context simbolic foarte bine pus la punct. Mulţi dintre cei care nu cedau la presiunea ideologică a comunismului erau aşteptaţi, după colţ, de ultraperformanta capcană a patriotismului. Aici erai agăţat din toate părţile de nenumărate „cîrlige“ identitare, de un păienjeniş de fabricaţii istorice şi de un întreg arsenal de texte care îţi spuneau exact ce ai fi vrut să auzi. Asigurarea celor mai bune condiţii de confort simbolic şi identitar a dat nişte rezultate cu totul spectaculoase, ale căror urmări se pot vedea cît se poate de limpede şi azi. Combinaţia de literatură, teatru şi film istoric, construite pe mesaje patriotice, alături de valorificarea entuziasmului pentru rezultatele sportivilor români de mare performanţă, şi de marile realizări ale economiei şi industriei socialiste au creat un cadru identitar extrem de confortabil. Căldura din calorifere şi din apa de la robinet dispărea, încetul cu încetul, dar căldura spaţiului simbolic se menţinea constantă. Hrana vizita din ce în ce în ce mai rar galantarele magazinelor, dar se găseau nenumărate ocazii pentru ospeţele spirituale ale evenimentelor cultural-sportive, care îngrăşau patriotismul de circumstanţă.
Partidul oferea şanse oricărui necăjit să urmeze o şcoală şi să ajungă om mare. Tot Partidul asigura locuri de muncă, repartiţii în întreaga ţară, locuinţe, excursii şi concedii pentru oamenii muncii, sărbători populare, pensii bune, şi transport public pînă în cele mai îndepărtate cătune. Şi acelaşi Partid dădea şansa oricărui cetăţean talentat să se afirme, prin cultura şi sportul de mase. Prin Festivalul Naţional „Cîntarea României“ şi prin Competiţia Naţională „Daciada“ se organiza un gigantic proces de selecţie a talentelor de pe marea scenă a patriei, dar se asigura şi posibilitatea întregului popor de a participa activ la aceste mari acţiuni naţionale. Autobuzele şi autocarele pline de tineri entuziaşti, scoşi din producţie, brăzdau drumurile ţării, spre localităţile unde se desfăşurau etapele locale, judeţene şi naţionale. Se cheamă că nu exista posibilitatea de a nu fi băgat în seamă. Partidul avea grijă de fiecare dintre noi, să ne dea cîte ceva, în funcţie de nevoi. Iar noi răspundeam voioşi, cu mic, cu mare. Vă mai amintiţi versurile cortinei sonore a emisiunii radiofonice Sport, Natură, Tinereţe? „Sportivii ţării ştiu ce e efortul / În fabrici şi sub soarele cîmpiei, / Atunci cînd munca şi-o-mpletesc cu sportul/ Şi sportul cu iubirea României.“
Confortul spaţiului identitar creat de către Partid asigura fiecăruia dintre noi, dincolo de comoditate spirituală şi de iluzia unor certitudini, un soi de protecţie simbolică, la umbra căreia era extrem de convenabil să te aşezi. Iar în lumea mai bună pe care Partidul o promitea, coerenţa şi consecvenţa cu care îşi urmărea îndeplinirea obiectivelor erau mai mult decît evidente. Societatea socialistă multilateral dezvoltată nu era doar o poveste frumoasă pe care o lălăiau propagandiştii, ci o promisiune permanent însoţită de dovezi clare ale hotărîrii cu care poporul o apucase pe calea înaintării spre comunism. Mutarea ţărănimii la oraş era, pentru cei care scăpau de agricultură, certitudinea unui vis împlinit. Industrializarea însemna posibilitatea de a asigura aproape oricui un loc de munca. Se construiau cartiere noi, se făcea totul pentru a putea asigura un nivel de trai bun pentru toată lumea.
În condiţiile astea, confortul identitar şi protecţia simbolică sub care te aşeza Partidul veneau să completeze imaginea de perfecţiune a sistemului, de desăvîrşire a unei gigantice promisiuni, spre respectarea căreia se făceau paşi hotărîţi în fiecare zi. De la cea mai fragedă vîrstă, nu mai erai nevoit să cauţi nimic. Totul ţi se punea la dispoziţie – uniforma de şoim al patriei, uniforma de pionier şi protecţia simbolică a drapelului organizaţiei şi a cravatei roşii, uniforma de şcoală şi numărul matricol, uniforma de PTAP, carnetul de membru al Uniunii Tineretului Comunist, carnetul de membru al Partidului Comunist Român, salopeta sau halatul de la locul de muncă, drapelul naţional, drapelul Partidului, portretele marilor noştri conducători, forumuri şi tabere pentru pionieri, excursii în locurile unde marii noştri domnitori au repurtat victorii răsunătoare ale istoriei, sărbători populare, ieşiri în colectiv la iarbă verde, concedii în salba de staţiuni balneoclimaterice sau pe litoralul Mării Negre, rezultatele sportivilor români care ne reprezentau pe toţi la marile competiţii internaţionale, unde tricolorul românesc flutura pe cel mai înalt catarg – un complex simbolic şi identitar extrem de bine articulat, construit cu meticulozitate, şi mobilat cu „marfă“ spirituală simplă, dar uluitor de confortabilă şi de rezistentă.
Sigur că mulţi dintre cei care nu reuşeau evadarea reală, fizică, din acest paradis simbolic, alegeau calea evadării imaginare, a trăitului cu spiritul în lumea liberă, şi cu trupul în raiul penitenciar al comunismului. Dar, dincolo de bancurile care se făceau pe seama Partidului, a conducătorilor, a ideologiei, a sistemului, a marii minciuni în care trăiam, protecţia simbolică şi certitudinile identitare pe care le oferea Partidul se constituiau, fără să ştim, într-un soi de loc secret de repliere interioară, căruia nu-i bănuiam rezistenţa şi fiabilitatea în timp.
(va urma)
Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.
