La Sinești să nu oprești
Recent a ieșit scandal cu hoții care fură din automobile la popasul de la Sinești. Scandalul mediatic e de actualitate. Hoții sînt acolo de-o eternitate. E un fel de tradiție locală, e vorba de indivizi care probabil că și-au transmis „meseria“ din tată în fiu. Mi-aduc aminte cum prin anii ’90 circulau imagini filmate cu adevărate cascadorii ale unor localnici care se urcau în TIR-uri din mers, le deschideau ușile din spate și, fără ca șoferul să aibă habar, aruncau mărfurile dinăuntru fie direct pe șosea (urmînd a fi recuperate de alții), fie într-o furgonetă care mergea în urma TIR-ului. În paralel cu asemenea operațiuni spectaculoase, indivizii din zonă operau adesea și asupra unor șoferi particulari care opreau în acea parcare din mijlocul pădurii.
Asta era, cum spuneam, odată demult. Între timp, România a fost primită în NATO și în Uniunea Europeană, a intrat, cum s-ar spune, în lumea civilizată. Și nici prin cap nu mi-ar fi trecut că obiceiurile din preajma Sineștiului s-au conservat. Pînă cînd, toamna trecută, amicul Georgescu mi-a povestit cum au fost jefuiți acolo socrii săi. La ceas de seară, venind ei din Moldova, au oprit mașina în parcarea de vizavi de celebrul popas, să-și mai dezmorțească oasele, să fumeze o țigară. N-au văzut și n-au auzit nimic. Odată pauza încheiată, s-au suit din nou în mașină să plece. Dar, surpriză, mașina troncănea și trăgea puternic spre dreapta. Nici nu apucaseră să iasă bine din parcare că a trebuit să oprească din nou, să vadă ce se întîmplă. Au descoperit o roată dezumflată. Nebănuind nimic, socrul lui Georgescu s-a apucat s-o schimbe. Soția sa a ieșit să-l asiste. Și stînd ea pe lîngă mașină, la un moment dat a zărit prin întuneric un ins foarte scund, aproape pitic, fugind spre pădure cu o geantă în mînă. I s-a părut că e geanta ei. S-a uitat în mașină și, într-adevăr, poșeta îi dispăruse. Individul se strecurase cumva și o luase cît timp ei erau ocupați cu roata. A strigat după el. Nu îi era atît de banii (nu prea mulți) pe care-i avea înăuntru, cît de medicamente și acte. S-au agitat cît s-au agitat, dar, neavînd încotro, au continuat să schimbe roata. Cînd treaba era aproape gata s-au trezit cu același pitic fugind spre ei și aruncînd poșeta pe capotă, pentru ca imediat să dispară din nou în noapte. Luase banii, dar le restituise actele și medicamentele. Un adevărat profesionist, hoț de onoare. De aia spun că acolo pare a fi vorba de o „meserie“ cu tradiție serioasă. Tot piticul probabil că le înțepase cauciucul cînd se opriseră prima oară, la țigară. Nu a luat poșeta atunci, știind el bine că e mai simplu să așteapte momentul în care pasagerii și șoferul încep să-și facă de lucru cu roata de rezervă din portbagaj, cu cricul și așa mai departe. Scena a fost ca din Twin Peaks.
Pentru Georgescu însă, povestea cu popasul de la Sinești nu s-a oprit aici. Zilele trecute, mama lui a plecat cu niște veri într-o excursie de o zi la Buzău. Așadar, două doamne și un domn, trecuți de o vîrstă, își doreau să vadă Buzăul. Una din doamne conducea o Skoda Fabia bine întreținută, dar nu prea nouă. Tocmai trecuseră de Mihăilești, localitatea aceea în care a explodat camionul cu îngrășăminte, cînd mașina s-a oprit în mers, fără nici o explicație. Cei trei au rămas pe marginea îngustă a acelei șosele pe unde se circulă intens și cu mare viteză. Nu aveau mobiluri cu Internet, nu știau pe cine și unde să anunțe. Sîmbătă la prînz fiind, oricum toate service-urile erau închise. Un echipaj de poliție în trecere pe acolo a încercat să-i ajute, dar n-a reușit prea multe. L-au sunat atunci pe Georgescu, la București. A venit cu mașina lui, împreună cu socrul cel pățit la Sinești. Au pus șufa între automobile și i-au tractat pe cei trei ghinioniști. I au luat încet-încet, înapoi către București. Mai opreau prin cîte o benzinărie să facă pipi ba unul, ba altul, mai rîdeau de întîmplare și pomeneau de cheful pe care meritau să-l tragă după ce întreaga dandana se va fi sfîrșit. Plecau din nou la drum, cu viteză mică, tîîr-tîîr, cu avariile aprinse. Unii șoferi – „dăștepți de-ai noștri“,cum zicea Georgescu, neînțelegînd prea repede despre ce era vorba – îi mai claxonau trecînd pe lîngă ei.
La un moment dat, cînd, cu chiu, cu vai, parcurseseră o mare parte a drumului, șoseaua a intrat într-o pădure. Ei bine, în acea zonă șufa s-a rupt. Ambele mașini au tras pe dreapta, întîmplarea făcînd ca tocmai acolo să fie o mare parcare, la marginea pădurii. Socrul lui Georgescu a încremenit. Știa prea bine locul și a început a se uita în stînga și-n dreapta foarte suspicios. Era din nou oprit, fără voia lui, la popasul Sinești. Se aștepta ca dintr-o clipă într-alta să apară piticul. A apărut în schimb un echipaj al Jandarmeriei. Acum patrulează mai des pe acolo. Pînă cînd problema s-o uita. Dar – „lucru dracu’“, povestește Georgescu – șufa se rupsese în două locuri simultan. Părea ceva complet în afara fizicii. Era nenatural. Cum ziceam: ca-n Twin Peaks.
