La case mai mari (panta rhei)

Publicat în Dilema Veche nr. 926 din 6 – 12 ianuarie 2022
Comunismul se aplică din nou jpeg

O bună parte dintre casele în care mergeam în vizită și care mă impresionau în copilărie nu-mi mai sînt accesibile. Odată cu trecerea timpului, lumea se schimbă, oamenii dispar, casele se vînd ori se demolează, iar unele dintre ele, care în copilărie păreau adevărate palate, astăzi s-au redus în mod subiectiv la dimensiuni rezonabile.

Așa, de exemplu, „enorma vilă” Art Déco din Cîmpina, în care se mutase un doctor cunoscut, prieten de familie. Sînt multe decenii de cînd ne-a copleșit cu prezentarea ei de la parter pînă la terasa de sus și ne-a invitat să admirăm gazonul verde desfășurat pînă tocmai la gardul cel înalt dinspre stradă. În amintire era cam cît peluza Casei Albe și probabil că nu m-aș fi mirat dacă în mijloc ar fi fost și un catarg cu drapel, ca la ambasade. Azi, aceeași „vilă enormă” îmi pare o simplă casă cu o curte nu prea mare. Un minunat avantaj al ei era gardul comun cu al cochetului ștrand, pe care fiul doctorului îl frecventa fără să mai folosească drumul ocolit pînă la poartă. Prins odată de un paznic și luat la întrebări de ce sare gardul ștrandului, el i-a replicat că, de fapt, a sărit doar gardul propriei curți. Astăzi, nu doar că proprietarul casei e altul, dar și ștrandul de peste gard zace în părăsire.

Într-un cu totul alt gen de casă locuia o mătușă de-a mea din București: o casă veche și plină de cotloane și chiar ușițe secrete, cu demisol, parter, etaj și pod mansardat, cu șemineu turcoaz și oglindă venețiană în living, cu stucaturi și tapet de mătase care diferea de la o cameră la alta, cu lămpi de Murano, lambriuri de stejar și margini înalte pe pereți, pe care erau așezate tablouri. Scara frumoasă ce urca la etaj era străjuită de portretele străbunicilor. Casa avea și un garaj dotat cu toate sculele și instrumentele imaginabile, iar în spate era o grădină cu un umbros nuc bătrîn și un foișor de lemn în care seara se aprindeau felinare. Gazda cînta uneori la pian, ceea ce crea o atmosferă cu atît mai plăcută. Casa aceea „a rămas” însă și azi la fel de impresionantă pe cît mi se părea în copilărie. Dar mătușa mea nu mai locuiește acolo.

Un fost vecin de bloc, compozitor cunoscut, a strîns o viață întreagă bani să-și cumpere o casă. În cele din urmă a reușit să-și îndeplinească visul și și-a luat una în Cotroceni. Am vizitat-o în copilărie. Avea multe etaje, o scară în spirală și vreo șapte încăperi. Părea un fel de castelaș din povești, chiar dacă încă se mai lucra la renovarea ei și curtea era plină de moloz și materiale. Nu știu dacă renovarea a mai fost dusă la bun sfîrșit, fiindcă, la foarte puțină vreme, din ordinul lui Ceaușescu au început demolările pentru Casa Poporului, iar de vilă s-a ales praful. Cred că pe locul ei acum e Parcul Izvor. N-am mai ținut legătura cu foștii mei vecini, dar nu pot să nu mă gîndesc astăzi că acea demolare a fost una dintre cauzele care au scurtat viața compozitorului.

Într-o altă casă din Cîmpina, am fost în vizită cu bunica mea, cînd eram foarte mic. Avea o poziție splendidă, chiar pe marginea văii de unde se zărea Prahova. I-am auzit pe stăpînii casei, de vîrsta bunicii mele și ei, spunînd că terenul de sub clădire aluneca în vale. Doamna a început chiar să se vaite că, fără măsuri de consolidare, ar fi urmat să ajungă, cu casă cu tot, în Prahova. Eu am perceput afirmația ei ad litteram, adică am crezut că dintr-un moment într-altul vom aluneca în rîu. Cu insistența unui copil speriat, i-am cerut bunicii să plecăm acasă imediat. Nimeni nu înțelegea ce mă apucase, așa, dintr-o dată. Am ieșit în hol, dar discuțiile de la plecare se tot prelungeau spre disperarea mea. Pusesem ochii pe heblul din hol și despre care în acel moment mi-am închipuit că era un fel de frînă care ar fi putut opri prăbușirea. Văzînd, probabil, cum îl priveam, gazda m-a atenționat să nu cumva să pun mîna pe el fiindcă tensiunea era foarte mare acolo și m-aș fi putut electrocuta. Avertismentul cu iz tehnic n-a făcut decît să-mi sporească angoasa. Cum am ieșit afară, i-am spus bunicii că nu vreau să mai merg niciodată la acei oameni. I-am mai vizitat totuși, tot cu bunica, după ce s-au mutat într-un apartament de bloc. Vechea casă nu s-a prăbușit în vale, ba chiar a fost vîndută la un preț foarte bun.

Nu departe de ea era și casa lui Vartic, cu al ei living enorm, în care mi-l amintesc pe bunul și bătrînul domn amintit, șezînd într-un fotoliu extrem de larg și de confortabil. „Bunul” îi spun acum, cînd știu că era un om bun. Atunci însă, din cine știe ce motiv nelămurit, pentru mine era un fel de bau-bau. Bunica observase frica mea pe cît de nejustificată, pe atît de grozavă față de el și, de cîte ori nu eram cuminte, mă liniștea amenințîndu-mă că-l cheamă pe Vartic.

Mai era și casa gălbuie din al cărei turnuleț am văzut-o pe nașa mea, Ioana, făcîndu-ne semne ca o prințesă (mutată ulterior și ea la bloc) sau casa bunicilor lui Crenguț, cu a ei curte nesfîrșită, plină de ascunzători în care bunicul lui nu ne găsea niciodată. Ultima oară am văzut-o pe vajnica lui bunică ținîndu-se de balustrada terasei de la etaj, cu părul ei negru în vînt, pe fondul unui cer plumburiu amenințător, ca și cum ar fi condus casa pe furtună, într-un tablou de Turner. Acum, acolo e sediul unei firme.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

De unde își ia Andrei Bănuță energia și cât de mult înseamnă credința pentru el
De unde își ia Andrei Bănuță energia și cât de mult înseamnă credința pentru el. Gestul făcut de tatăl artistului înainte de un concert
Andrei Bănuță (27 de ani) tocmai coborâse de pe scena unui eveniment când l-am întrebat de unde își ia energia.
horoscop saptamana 30 august   5 septembrie webp
Horoscop joi, 12 noiembrie 2026. Berbecii au parte de surprize în dragoste, iar Gemenii se pregătesc de câștiguri mari
Joi, 12 noiembrie 2026, zodiile au parte de situații neașteptate, oportunități profesionale și vești la care nu s-ar fi așteptat niciodată. Iată ce a pregătit horoscopul zilnic pentru fiecare nativ în parte.
image png
Patru copii, loviți de un stâlp doborât de o mașină, în Sălaj. Mergeau la școală în momentul accidentului
Patru copii cu vârste de 10 și 11 ani au ajuns la spital, miercuri dimineață, după ce un stâlp rupt de o mașină a căzut peste ei. Accidentul s-a produs în localitatea Boghiș, județul Sălaj, în timp ce elevii se îndreptau spre școală.
14162321 jpg
Șeful FIFA ar putea fi audiat în Congresul SUA pentru legăturile sale cu Donald Trump
Alegerile care au avut loc în SUA, zilele trecute, pot avea efecte și asupra fotbalului. Președinte al Federației Internaționale de Fotbal Asociație (FIFA), Gianni Infantino ar putea ajunge în situația de a răspunde unor citații din partea Congresului SUA.
Bilanțul Ministerului Public în București. FOTO Inquam Photos / George Călin
Ministrul Justiției pregătește comasarea a 134 de parchete. Ce posturi vor fi desființate
Radu Marinescu propune reorganizarea parchetelor din țară în structuri mai mari, câte una pentru fiecare județ. Planul ar duce la desființarea a 268 de funcții de conducere și la reducerea cheltuielilor Ministerului Public.
Rac Mercur retrograd jpg
5 zodii sunt eliberate la ieșirea lui Mercur din retrograd. Viața lor devine mai ușoară din 13 noiembrie
Perioada de Mercur retrograd noiembrie se apropie de final, iar pentru multe zodii acest lucru înseamnă mai puține încurcături, întârzieri și neînțelegeri. Astrologii spun că, odată cu revenirea planetei la mersul direct pe 13 noiembrie, energia începe să se schimbe treptat.
Nicușor Dan FOTO AFP
Nicușor Dan participă la reuniunea Comunităţii Politice Europene de la Dublin şi la Consiliul European informal
Președintele României, Nicușor Dan, va participa joi, la cea de-a noua reuniune a Comunității Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda la Dublin, cu tema „Europa: Puternică, sigură, conectată”. Summitul va reuni lideri din întreaga Europă.
Mirela Vaida, Oana Tomoiaga jpg
Mirela Vaida, mesaj emoționant după eliminarea de la Asia Express. Ce le-a transmis celor care au criticat-o și ce a spus despre Oana Tomoiagă
Mirela Vaida a transmis un mesaj emoționant după ce ea și colega sa de echipă, Oana Tomoiagă, au fost eliminate de la Asia Express, aseară, 10 noiembrie, chiar înainte de marea finală. În cursa pentru marele premiu au rămas echipele formate din Valerie Lungu și Alex Gîlcă, respectiv Gabi Torje și Al
jocuri video jpg
UE pregătește reguli pentru jocurile video. De ce pot deveni achizițiile din jocuri o problemă pentru adolescenți
Comisia Europeană urmează să prezinte, pe 11 noiembrie, propunerea privind Digital Fairness Act, prin care vrea să limiteze practicile comerciale manipulative din mediul online, inclusiv abonamentele-capcană și mecanismele de monetizare care pot afecta utilizatorii jocurilor video.