Jucării

Publicat în Dilema Veche nr. 408 din 8-14 decembrie 2011
Marea de altădată jpeg

Am aflat că la Muzeul de Istorie a României s-a deschis o expoziţie de jucării, din anii ’20 şi pînă în anii ’90, şi că poţi recunoaşte acolo unele jucării pe care le-ai avut în copilărie. Copiii din anii ’50, ’60, ’70 şi ’80 au avut o varietate limitată de jucării. Erau unele comune fiecărei generaţii şi chiar şi astăzi mai dau naştere unor conversaţii de genul: „Tu ai avut avion Tarom?“, „Da, dar tu, ai avut maşină teleghidată cu fir, dintr-aia verde, americană, decapotabilă? Dar autocar ONT?“ Spune-mi ce jucării ai avut ca să-ţi spun cînd te-ai născut.

Astăzi, rareori se întîmplă ca jucăriile să semene cu ale colegului de bancă. Sînt în număr foarte mare şi se bucură de atenţie doar în ziua în care au fost primite. Zac apoi uitate prin cutii, pentru a fi redescoperite după luni sau chiar ani de zile, pline de praf şi eventual cu bateriile scurse, imposibil de folosit, drept care sînt aruncate la gunoi asemeni mîncării uitate în frigider. Presupun că, în aceste condiţii, jucăriile de azi nu vor deveni subiect de conversaţie peste ani, pretext de amintire a copilăriei şi a unei epoci. Lucrul ăsta se va întîmpla, în schimb, probabil, cu anumite jocuri pe calculator: „Ai avut «Need for Speed»? Dar «Warcraft X»? Mai ştii cînd computerul avea un hard sub birou iar monitorul ocupa jumătate din suprafaţa biroului?“.

În fine, cînd eram copil, nu existau jucării virtuale. Erau – nu multe şi cît se poate de fizice. Mi-aduc aminte de un camion cu o remorcă pe care erau transportate alte patru maşinuţe, pe două niveluri. Era cea mai scumpă jucărie de la librărie (căci la librărie se găseau jucăriile), aşezată pe raftul cel mai de sus, deasupra celui cu păpuşi şi al celui cu jocuri „Nu te supăra frate!“ şi „Sus, jos“. Avea cabina roşie, remorca bleu şi preţul cel mai mare: 100 de lei. Eram absolut înnebunit să-l am, aş fi promis orice ca să mi-l cumpere. Mama m-a tot amînat, m-a dus cu vorba mai multe săptămîni. În cele din urmă, s-a lăsat însă înduplecată. O după-amiază întreagă m-am jucat cu el, dar cu acea ocazie am gustat, pentru prima dată cred, şi deziluzia plictiselii după împlinirea unei mari dorinţi. Mă uitam la camionul de pe covor şi nu mai înţelegeam de ce mi-l dorisem atîta. A doua zi de dimineaţă însă, imediat ce m-am trezit, am dat fuga să-l văd din nou, să mă asigur că nu visasem.

Au mai fost apoi, bineînţeles, destule alte jucării: autocarul ONT cu căpăcele de tablă la roţi, puşca mitralieră AKM cu baterii şi chiar o păpuşă blondă, căreia bunica i-a tricotat o rochiţă albă. Angela (sau Corina?) a stat ani de zile pe un dulap, pînă cînd ai mei au constatat că se înverzise la faţă. Materialul din care era făcută se degradase.

Una dintre cele mai mari surprize însă a fost trenuleţul electric pe care l-am descoperit şerpuind pe şinele montate sub bradul de Crăciun. Avea o locomotivă neagră, cu aburi, şi două vagoane verzi, de călători, care se cuplau automat printr-o uşoară împingere. Viteza era variabilă şi puteam să schimb şi cele cîteva macazuri pentru a-l pune pe o rută sau pe alta. Trecea pe lîngă bariere, prin decorul format de cei cîţiva pomişori verzi de plastic, şi scotea sunetul pe care-l face un tren adevărat la îmbinările dintre şine. Îl puteam opri în dreptul cantonului luminat din interior de un beculeţ sau îl puteam gara pe linia moartă, închisă cu tampoane. Cu timpul, mi-am extins căile ferate, cumpărînd alte şine şi macazuri. Am construit o gară dintr-o imitaţie de lego, fabricată – ca şi trenuleţul – în RDG. L-am combinat apoi cu pieile roşii şi cowboy-i de plastic pe care-i colecţionam întruna. Nederanjat că un cal era la fel de mare ca locomotiva, am început să construiesc adevărate scenarii de western în mijlocul sufrageriei. Cred că eram deja la liceu cînd am achiziţionat şi ultima piesă, o locomotivă modernă, o adevărată miniatură, diesel electric, cu faruri. A costat fabuloasa sumă de 300 de lei, la care am contribuit şi eu, cu micile mele economii. Mi-am cumpărat-o singur de la ultimul etaj al magazinului Cireşarii de pe Smîrdan şi ţin minte că m-am bucurat s-o simt în mînă cît era de grea – o piesă adevărată, nu jucărie. Pentru ea, şinele erau cam uşoare iar la curbele mai strînse trebuia s-o încetinesc, ca să nu deraieze. Am păstrat mult timp trenuleţul şi mă mai jucam cu el şi cînd începusem să am iubite. Uneia, în semn de mare preţuire, chiar i-am arătat cum merge. Venită la mine în vizită, a trebuit să asiste la montarea şinelor, ce nu era chiar treabă simplă, apoi am stins lumina, să vedem beculeţul aprins al cantonului şi liniile lucind în faţa farurilor locomotivei care rula cu viteză, ţăcănind peste îmbinări şi macazuri. Fata a rezistat cu stoicism demonstraţiei, dar nu ştiu ce impresie şi-o fi făcut atunci despre mine. Încă nu aflasem că hobby-urile băieţilor nu sînt neapărat şi cea mai mare bucurie a fetelor. 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Trumo comemorare atentate captura YouTube Fox News png
Trump, la 25 de ani de la atacurile din 11 septembrie: „Nu vom uita niciodată. De aceea luptăm şi astăzi. Nu avem de ales”
Statele Unite au marcat vineri împlinirea a 25 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, soldate cu moartea a aproape 3.000 de persoane. Cu acest prilej, președintele american Donald Trump a transmis că memoria victimelor rămâne vie, iar lupta împotriva terorismului continuă.
Casa Verde Fotovoltaice - panouri - baterii FOTO Shutterstock AI
Casa Verde Baterii se lansează în octombrie. Schimbare importantă la înscriere
Programul Casa Verde Baterii urmează să fie lansat în luna octombrie, iar pentru finanțarea sistemelor de stocare a energiei este prevăzut un buget de 400 de milioane de lei. Programul vine cu o schimbare importantă față de edițiile anterioare ale programului Casa Verde.
Insula porcilor jpg
Noua atracție din Grecia. Turiștii au ocazia să înoate cu porcii
O insulă privată din Grecia a devenit un adevărat fenomen pe rețelele de socializare. Turiștii vin aici pentru a înota împreună cu porcii negri mediteraneeni ai insulei.
andrei banuta
Andrei Bănuță, noi dezvăluiri despre marea lui iubire. Cine este femeia care i-a cucerit inima pentru totdeauna
Andrei Bănuță, unul dintre cei mai râvniți artiști tineri de către domnișoarele din România, recunoaște că în inima sa există o femeie al cărei loc nu va putea fi șters niciodată. De curând, artistul a făcut noi declarații despre femeia pe care a iubit-o foarte mult și pe care continuă să o iubească
alexandru muraru Arhiva personala jpeg
Alexandru Muraru o acuză pe noua șefă a TVR că ar fi încercat să monitorizeze jurnaliștii: „Produce teamă și autocenzură”
Deputatul PNL Alexandru Muraru a transmis vineri, 11 septembrie, că noul președinte-director general interimar al Televiziunii Publice, Sorina Matei, ar fi intrat într-un grup intern al jurnaliștilor din Știrile TVR.
Acum poartă fiecare câte două verighete jpeg
Șefa de cabinet a lui Ilie Bolojan își pune pirostriile. Președintele și premierul, așteptați la eveniment
Sâmbătă, 12 septembrie, au loc două nunți care îi au în prim-plan pe oameni aflați în apropierea conducerii de la București, iar printre invitații așteptați se numără Ilie Bolojan și Nicușor Dan.
severino nascimento da silva alfabetizado aos 94 anos no piaui 1779915304114 v2 900x506 jpg webp
La 94 de ani, a învățat să citească și să scrie după o viață fără școală. Povestea fermierului care a așteptat nouă decenii: „Sunt foarte fericit”
Și-a pierdut părinții în copilărie și a început să muncească de la vârsta de 6 ani, fără să aibă șansa de a merge la școală. Aproape nouă decenii mai târziu, la 94 de ani, fermierul și-a împlinit visul de a învăța să citească și să scrie.
Nicole Kidman
„Eram foarte singură”. Nicole Kidman, mărturisiri emoționante despre câștigarea primului ei Oscar
Nicole Kidman a revenit asupra unuia dintre cele mai importante momente din cariera ei - câștigarea Oscarului din 2003 pentru rolul Virginiei Woolf în The Hours - și a dezvăluit că, în ciuda succesului uriaș, trăia una dintre cele mai singuratice perioade din viața sa.
Elevi, foto Shutterstock jpg
Mihai Dimian, după rezultatele slabe ale României la PISA: „Avem de-a face cu un virus cognitiv”
Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, afirmă că rezultatele obținute de România la testele PISA 2025 sunt „slabe” și indică o problemă majoră a sistemului de învățământ: aproximativ jumătate dintre elevi nu dobândesc cunoștințele și competențele considerate minime.