Joystick-ul lui Dumnezeu
A trecut şi acel timp al anului în care oameni fără nici o idee în cap, mai ales politicieni în căutare de un salt în carieră, fac mare caz de lucruri precum "Crăciun fericit" vs "Sărbători fericite". Care găgăuţă a deschis primul această controversă e greu de spus acum, dar cu siguranţă, cînd găgăuţii stîrnesc vreo dispută cu adevărat prostească, ea se va întinde ca pojarul. Dacă mi-aduc bine aminte, oamenii spuneau "Sărbători fericite" de ani de zile, fără ca cineva să creadă că asta era încă o lance înfiptă în coasta lui Hristos. Henry Miller avea dreptate: oamenii pot împărţi orice, mai puţin bucuria. Faptul că Crăciunul sau Sărbătorile de iarnă sau Ziua lui Wotan, sau cum vrei să-i spui, este o celebrare a iernii, nu va fi lesne acceptat de oameni cărora pur şi simplu nu le plac celebrările. Mulţi, dacă nu cei mai mulţi oameni au decis că durerea este singura soluţie şi că orice festivitate care implică naşteri fericite, miracole care te încălzesc pe dinlăuntru sau activităţi care stimulează producerea de endorfine este rea şi trebuie ca astfel de festivităţi să fie ţinute în frîu printr-o referire permanentă la durere, suferinţă, moarte şi o viaţă de după care să ofere întreit toate acestea. Ei bine, să le fie de cap! Oamenii care vînează un complot întunecat împotriva Crăciunului nici măcar nu merg la slujba de la miezul nopţii, pentru că asta i-ar împiedica să se bage în pat la 10 seara, ceea ce este un păcat. Hei, bucuraţi-vă, oameni buni, este Crăciunul, nu Paştele: se trîmbiţează bucuria naşterii, nu agonia răstignirii. Dumnezeu a făcut uz de propriul său joystick în Facere, ca să-l dea lumii pe Hristos. Eram în Havana cînd Fidel Castro a permis celebrarea primului Crăciun de la 1959 încoace. Brăduţi minusculi de Crăciun, împodobiţi cu o beteală care părea că vine din surplusul de sîrmă ghimpată al armatei, se iţeau din vitrinele hotelurilor din centru şi, deodată, megafoanele care transmiteau de regulă atacurile de panică ale lui Castro, au început să difuzeze colinde de Crăciun, cam zgîriate, în spaniolă. Cubanezii de pe stradă se opreau să admire vitrinele hotelurilor în care nu aveau voie să intre, pentru că acelea erau numai pentru străini. Apoi au ciulit urechile la colinde şi au întins-o către munţi (căci aveau zi liberă). Ceva se întîmpla şi acel ceva era vizita Papei Ioan Paul al II-lea, o vizită istorică, ce a produs mii de tricouri reprezentîndu-l pe Papa dînd mîna cu Castro, singurul suvenir mai de Doamne-ajută produs vreodată de Cuba. Eu am două. În afară de asta, Crăciunul nu a însemnat mare lucru pentru cubanezi, pentru că Moşul nu a primit viză. Oricum ar fi, chiar şi Castro îi spunea Crăciun, de ce nu a putut şi George W. Bush? Felicitările de Crăciun trimise anul acesta de Casa Albă urau "Sărbători fericite", în caz că prinţesele saudite primesc vreuna. Şi-au primit vreo 500, căci atîtea sînt la număr. Eu n-am primit nici una. Măi să fie!
