Islamul cel tînăr: despre Zăpada de Orhan Pamuk

Citesc acum Zăpada de Orhan Pamuk, un romancier turc. Protagonistul cărţii este un poet care se întoarce în Turcia după ani lungi de exil petrecuţi în Germania. În anii '70 fusese un student cu orientări intelectualiste de stînga şi reuşise să fugă din Turcia înainte de a fi arestat. La întoarcerea în ţară, două decenii mai tîrziu, constată că noul radicalism este reprezentat de tineri islamişti care ard de pasiune revoluţionară, aidoma lui, cel de odinioară. Dar este un alt fel de pasiune. Credinţa marxistă a tînărului poet nu era prea departe de regimul secularistic instituit în Turcia, la vremea aceea, de armată. Atît marxismul, cît şi occidentalizarea sînt conectate la iluminismul european. Noii radicali sînt juruiţi Domnului, Islamului, tradiţiei, o credinţă cu mult mai veche şi mai grea. Pamuk adoptă o strategie strălucitoare: aceea de a nu se arăta condescendent faţă de noii radicali. Dimpotrivă, el se simte atras de tinereţea lor şi de dorinţa lor de puritate şi sacrificiu. Aceste lucruri îi reamintesc de propria tinereţe. Dar diavolul stă ascuns în detalii. Cîteva fete din oraşul Karst se sinucid pentru că nu au fost lăsate, în mod demonstrativ, să intre în şcoală fără vălul tradiţional. Simbolul pentru care tinerii islamişti cred că merită să mori ascunde astfel alte rele: umilirea din partea taţilor şi a soţilor, sărăcie, şomaj. Dar chiar şi aceste cauze nu sînt îndeajuns pentru a explica tragediile, astfel încît în scenă apar presa şi poliţia, care îşi încep investigaţiile. Presa transformă sinuciderile într-o cause cél