Îngeri

Am văzut un înger. Era înaltă, sculpturală ca un cal pur-sînge, preambulînd falnică pe Chartres Street într-o bluză fără mîneci şi cu prefixul nostru regional, 504, tatuat pe carnea-i dalbă cu semne de-o şchioapă. Ce mai înseamnă realitatea cînd astfel de îngeri bîntuie prin oraş? Avem nevoie de cete de îngeri, îngeri adevăraţi, care să se arate şi să umble în preajma noastră. Pînă în 1998, oraşul era plin de îngeri, atraşi neîndoios de aroma Apocalipsei care abureşte din oraşul nostru încă de la facerea lui. Pe atunci scriam Mesi@, aşa că eram extrem de vigilent la îngeri şi ei îmi răspundeau arătîndu-mi-se adeseori. Acum, în New Orleans există un exces de credinţă. Costurile reconstrucţiei sînt mari, dar credinţa oamenilor în New Orleans este ca aceea a căpitanilor de navă. Dacă e să se scufunde, se duc la fund odată cu ea. Credinţa este aruncată în obrazul necunoscutului, precum flamura cu flori de crin a lui Jeanne d'Arc. Această prea multă credinţă are un efect de propagare care se manifestă sub forma îngerilor. Cu cît mai multă credinţă, cu atît mai mulţi îngeri. Statele Unite sînt cuprinse, în întregul lor, de două fenomene nebuneşti cvasi-mistice: Codul lui Da Vinci şi American Idol. Codul lui Da Vinci susţine că descendenţii lui Iisus de pretutindeni se ascund în hrube, ca să nu fie ucişi de Biserica Catolică. Nu vi se pare culmea absurdului? Cunosc mai mulţi descendenţi ai lui Iisus şi ei nu se ascund deloc. Stau în văzul lumii la unele din "adăpătorile" de pe la noi (în principal la Molly's). Urmaşii cristici sînt toţi nişte sugative, fără excepţie. O hoardă de îngeri le poartă mereu de grijă, îngeri pe care numai ei îi pot vedea, deşi mă cam pricep şi eu să-i ginesc. Într-o după-amiază din 2000 am numărat şaisprezece îngeri fîţîindu-se pe la Molly's în cursul unei singure ore. Pe atunci nu aveam nevoie de ei, dar acum ne crapă buza. Cealaltă rătăcire isterică în masă este American Idol, un soi de concurs în care au votat pentru favoriţii lor mai mulţi oameni decît au votat pentru ambii candidaţi la preşedinţie la ultimul scrutin. E clar ca bună ziua: oamenii nu au nevoie de conducători destoinici. Ei vor idoli. Vor să aduleze pe cineva. Şi au dreptate, doar că privesc unde nu trebuie, în televizoare. În loc să caute un idol televizistic pe care să-l adore, ar trebui să vină la New Orleans, să adore îngerii. Îl sfătuiesc pe primarul Nagin să-şi înceapă noul mandat cu o strigare generală către toţi îngerii. Apoi poate să treacă la chestiile practice, cum ar fi să construiască de îndată, ca să nu piardă aura surescitată care face ca oraşul să semene cu Parisul anilor '20, un mediu propice pentru îngeri. Se pare că o răzmeriţă mocneşte înăbuşit în oraş. Nu e chiar ca Bagdadul, dar avem nevoie de îngeri. Dacă primarele reuşeşte să îi facă pe Geroge Bush şi pe Godfather să jure credinţă New Orleans-ului, o să ajungă noua Jeanne d'Arc. Sau măcar Jeanne cea dintru începuturi, cea care a riscat totul pentru împărăţia ei. Cerurile au cooperat cu ea, un timp. Şi ea a avut îngeri.