Îngeraşul dizabil

Publicat în Dilema Veche nr. 454 din 25-31 octombrie 2012
Îngeraşul dizabil jpeg

Despre Mario lumea spunea, la unison, că ar fi un îngeraş. Cuminte, liniştit, cu ochi uşor exoftalmici, băiatul reuşise, de mic, să cîştige iubirea tuturor. Afecţiunea generală se explica şi prin intervenţia unui sentiment firesc de compasiune, însă trebuie subliniat ferm că nu sentimentul în chestiune era cauza simpatiei colective, ci, preponderent, firea inocentă a protagonistului. V-aţi dat seama, sînt convins, că tînărul Mario suferea de un anumit retard intelectual, vizibil în facies, gestică, exprimare şi chiar în dinamica aparatului său locomotor. Ironia făcuse ca omul nostru să provină dintr-o familie de intelectuali străluciţi. Nici unul din ei nu voia, de aceea, să accepte faptul că fiul lor cel mare ar fi avut „nevoi speciale“ şi amîndoi se străduiră, măcar în spaţiul public, să-şi trateze copilul după standardele unei incontestabile normalităţi. Refuzau pînă şi folosirea termenilor aşa-zicînd „tehnici“, precum „dizabilitate“, „diferenţă“, „unicitate“ etc. Desigur, faptul nu s-ar fi putut petrece fără concursul şi, cumva, aş zice, fără complicitatea comunităţii. Mario nu deţinea „datele“ integrării obişnuite în sistemul social. Totuşi, menţionatul impuls de afecţiune pe care-l declanşa în alteritate a funcţionat, necondiţionat, drept panaceul fiinţării sale „normale“ în societate. Cu sprijinul profesorilor şi al autorităţilor, adolescentul urmă şcoli de primă mînă, promovînd integral, nu numai din îngăduinţă, ci, repet, şi din simpatie. Cînd insolitul elev zîmbea larg în faţa ecuaţiilor, monoamelor şi polinoamelor, profesorul se înduioşa subit şi îi dădea note de trecere. Pînă şi colegii cinici îl scuteau pe Mario de răutăţile lor, tolerîndu-l cu un fel de inefabilă discreţie.

Din aproape în aproape, tînărul trecu bacalaureatul la un liceu foarte bun, fiind însoţit de ovaţii la înmînarea diplomei (gălăgia îl năuci de-a dreptul şi, în consecinţă, la coborîrea de pe podiumul de festivităţi, se împiedică şi căzu rău de tot, stîrnind atît rumoare, cît şi un val suplimentar de compasiune). După absolvire, părinţii, tot mai încredinţaţi de capacitatea fiului lor de a trăi normal într-o lume normală – lucru predicat insistent de noile ONG-uri de profil, unde se afiliaseră entuziast –, hotărîră că înscrierea la facultate constituia următorul pas obligatoriu. Nici prin cap nu le trecu ideea că o meserie bazată pe manualitate strictă i-ar putea oferi îngeraşului un viitor sigur ori, dacă le-a trecut, o respinseseră cu vehemenţă. Mario va fi intelectual, asemenea înaintaşilor lui remarcabili. Aşadar, fu aleasă Istoria, domeniu pe care tatăl băiatului îl aprofundase, la rîndu-i, cu brio. Vechii amici se aflau încă pe baricade şi cu toţii se dădură peste cap pentru a facilita intrarea, în mecanismul academic, a simpaticului studios, devenit parcă şi mai simpatic odată cu trecerea anilor (zîmbea contagios şi aproape ziceai că te hipnotizează cu ochii lui mari, de un albastru şters). Încet-încet, noul student începu să se iniţieze în istoria românilor şi în cea universală. Mai apăreau incongruenţe, dar colectivitatea universitară le trecea, generos, sub tăcere. Mario greşea uneori sălile de curs din Universitate, asistînd, cu figură senin-impenetrabilă, la prelegeri de geometrie sau fizică cuantică. Mai intra, din greşeală, în toaleta fetelor, mai adormea prin ghereta portarului şi mai aducea cîte o mîţă ori cîte un cîine pe la seminarul de Medievală. Detalii nesemnificative: oamenii continuau să-l iubească feroce. Povestea nu putea avea, ca atare, decît un singur deznodămînt. Aşa cum Căpitanul Vere al lui Melville observă, cu lacrimi în ochi, înaintea execuţiei lui Billy Budd – „Billy este un înger, dar îngerul trebuie să moară!“ –, şi Decanul Facultăţii de Istorie, într-o parafrază postmodernă, îşi spuse, la un moment dat, privind la Mario: „Mario este un îngeraş, iar îngeraşul trebuie să-şi primească diploma de licenţă!“. Şi, într-adevăr, popularul tînăr o primi. La timpul cuvenit.

Ca proaspăt istoric, Mario zîmbi nevinovat părinţilor săi. O nouă etapă, plină de suspans, i se deschidea în viaţă. Tatăl înţelese rapid mesajul subliminal şi făcu un gest care nu-i stătea în fire. Merse la un vechi coleg de facultate, ajuns directorul unui important serviciu arhivistic de stat, şi-l rugă să-i angajeze copilul. Directorul (care îl cunoştea pe Mario din copilărie) se uită la vechiul său prieten, pentru o clipă doar, cu o expresie traversată de stupoare. Apoi simţi cum inima i se înmoaie gradual. În mai puţin de un minut, era fleaşcă, prăbuşit în contemplarea mentală a chipului surîzător al îngeraşului. Prin urmare, născoci o slujbă de „curier arhivar“ şi i-o oferi norocosului Mario. Tînărul se prezentă conştiincios la lucru şi, asemenea lui Bartleby, un alt personaj celebru de-al lui Melville, debută ex abrupto în muncă, stîrnind oarece aprehensiuni conducerii instituţiei. Sarcina lui era să transporte dosare de la un birou la altul, de la un departament la altul. Demersul (vioi) eşuă, din nefericire, încă din primele zile. Istoricul începător greşi absolut toate destinaţiile, creînd un haos fără precedent prin arhive. Directorul – exasperat – convocă o şedinţă de urgenţă cu tot staff-ul (şi cu buclucaşul curier de faţă) şi spuse gîtuit de emoţie: „Oameni buni, ştiu, colegul nostru are un vag handicap, dar, vă rog, să facem un gest nobil şi să-l ajutăm! Sper că mă înţelegeţi!“. Colegii priviră duios înspre Mario. Acestuia îi dispăruse însă zîmbetul proverbial, iar ochii, altădată blajini, aruncau acum văpăi crîncene. Cu pumnii strînşi, bătînd din picioare pe loc, îi şuieră lugubru directorului: „Tu-tu mă-mă fa-faci pe-pe mi-mine ha-handicapat, băi? Mă-mă-ta e-e ha-handicapată!“. Inutil de precizat, au urmat procese, amenzi pentru discriminare, isterie, presă şi, în final, demisia directorului. Pe postul rămas liber a candidat o singură persoană – pe care nimeni nu ar fi îndrăznit să o concureze sau să o conteste. E vorba, bineînţeles, de îngeraşul dizabil.

Codrin Liviu Cuţitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (Catedra de Engleză). Cea mai recentă carte publicată: Istoreme, Editura Institutul European, 2009.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Made in Taiwan
Felul în care Statele Unite se raportează la Taiwan e adesea descris ca fiind „ambiguitate strategică”.
Bătălia cu giganții jpeg
Viktor, prietenul lui Vladimir
Vehemența cu care Viktor Orbán respinge ultimul set de sancțiuni împotriva Rusiei precum și alte măsuri de sprijin pentru Ucraina arată distanța care se cască între Ungaria și Europa.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Inclasabila, impracticabila Rusie
Rusofobia conviețuiește constant cu rusofilia, admirația cu panica, tentativa colaborării cordiale cu derapajul credul, contraproductiv.
Frica lui Putin jpeg
Eroul pe care ni l-am dori
Relativa mizerie morală a lumii europene se oglindește și în insuficiența modelelor pe care ea le-a ales.
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Cîntecul de sirenă al morcovului
Dacă izbînda Ucrainei în fața Rusiei mi-ar umple inima de bucurie, succesul de la Eurovision mi-a umplut-o de o tristețe melancolică.
The Lady and the Unicorn Sight det4 jpg
Unicorni
Existența „măgarului cu un singur corn în frunte” a fost confirmată și de Aristotel.
O mare invenție – contractul social jpeg
Vlad Constantinesco și Stéphane Pierré-Caps: o pledoarie pentru libertate
Oferă o imagine complexă și coerentă a raporturilor dintre Constituție, stat, societate și individ.
Iconofobie jpeg
Bifurcațiile gîndirii etice
Din păcate, „așezarea“ (etică) pe toate nivelurile de gîndire rămîne inaccesibilă multora dintre noi.
„Cu bule“ jpeg
Noroc chior
Dicționarele noastre mai înregistrează însă cîteva caracterizări similare, norocul putînd fi apreciat superlativ ca „orb”, „porcesc”, „cu carul”.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Activități de week-end
În viață trebuie să știi trei lucruri: ce vrei – adică să ai un scop, în ce crezi – adică să respecți niște valori și ce trebuie să faci – adică ce acțiuni întreprinzi.
Un sport la Răsărit jpeg
Wimbledon versus ATP & WTA?
WTA şi ATP au spus că a interzice sportivi (chestie care nu implică ţările lor, deja puse pe tuşă de toată lumea) încalcă principiul nediscriminării pe bază de naţionalitate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Efectele pandemiei?
Acum, că pare să fi trecut, unii cercetează în ce măsură pandemia de COVID-19 a afectat serviciile publice dintr-o serie de domenii și din diverse regiuni.
Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?