Încotro se îndreaptă turismul

Publicat în Dilema Veche nr. 634 din 14-20 aprilie 2016
Comunismul se aplică din nou jpeg

Ştim bine ce s-a întîmplat cu infrastructura turistică românească după 1989. Nu că înainte ar fi fost cine ştie ce, dar şi puţinul de atunci a ajuns în mare parte în ruină. Staţiunile de pe litoral au trecut parcă printr-un adevărat dezastru, Olimpul fiind exemplul cel mai săritor în ochi. Hoteluri frumuşele, altădată funcţionale şi pline de turişti, sînt astăzi închise sau pur şi simplu nefrecventabile. În general, construcţiile noi de la malul mării sînt haotice, cu arhitecturi bizare, ridicate în lipsa oricăror reguli, sfidînd bunul-simţ al proporţiilor sau al culorilor. Sub nesfîrşita administraţie a lui Mazăre, iubitor de taxe discriminatorii şi telegondole (era să scriu telenovele) urbane, Mamaia e şi ea departe de ce-a fost, un loc straniu, în care cu greu îţi poţi închipui că ai putea petrece o vacanţă plăcută. La Constanţa, sub administraţia aceluiaşi primar, interesantul centru vechi a fost lăsat în paragină.

Cam la fel s-a întîmplat şi cu zecile de staţiuni balneo-climaterice răspîndite prin întreaga ţară, dintre care unele erau de-a dreptul splendide. În cele mai bune cazuri, alături de hotelurile vechi şi de mare tradiţie, abandonate sau care funcţionează la limită, au crescut noi construcţii fără vreo legătură cu stilul local. Şi aici există un exemplu cunoscut de toată lumea, acela al staţiunii Herculane, loc vizitat pe vremuri de împăratul Franz Iosif şi de împărăteasa Sissi. Nici comunismul n-a priit prea mult acestei staţiuni, dar după ce a intrat sub controlul omului de afaceri Iosif Armaş (care acum este în ancheta DIICOT, împreună cu o mulţime de responsabili locali tocmai pentru fraude legate de această administrare), de ea s-a ales praful.

La rîndul lor, cabanele montane binecunoscute încă de pe vremea Turing Club-ului interbelic s-au împuţinat în mod dramatic. Unele au ars şi n-au mai fost reconstruite, altele au fost pur şi simplu vîndute într-un mod foarte dubios unor indivizi care le-au scos din circuitul public. Piscul Cîinelui e un asemenea exemplu.

În anii de după Revoluţie a început totuşi să se dezvolte un întreg sistem al pensiunilor. Mulţi dintre particularii care ofereau dintotdeauna cazare prin zonele frecventate de turişti au intrat în legalitate, cum s-ar spune, adaptîndu-şi gospodăriile şi orientîndu-se în mod special către această activitate. Numai că, şi aici, ştim că lucrurile erau departe de a fi perfecte, turiştii trebuind de multe ori să treacă peste numeroasele „defecte“ ale ospitalităţii sau ale facilităţilor care li se ofereau. Gazdele nu erau şcolite în a-şi trata clienţii. Era un sistem destul de amatoristic, bazat prea puţin pe reguli şi prea mult pe concepţiile, atitudinea şi temperamentul fiecărui proprietar.

Printre noutăţile postcomuniste nu sînt de omis nici staţiuni întregi prost construite, precum Rînca, un loc care poate fi trecut fără grijă în rîndul aberaţiilor epocii de tranziţie.

Dar tot acest tablou trist pe care l-am descris e arhicunoscut, tot aşa cum arhicunoscută e şi orientarea multora către vacanţele în străinătate. Românii au ajuns să prefere chiar şi biata Bulgarie vecină, care s-a descurcat ceva mai bine la acest capitol. Observ însă un fenomen destul de nou şi demn de semnalat: ţara se umple încet-încet de pensiuni, mici hoteluri şi restaurante făcute din fonduri europene şi nu numai, care arată splendid, sînt bine administrate şi cărora, chiar cîrcotaşi cum sîntem, nu prea avem ce să le reproşăm. Nu neapărat în staţiuni sau în locuri tradiţional turistice, nu neapărat adunate, ci mai degrabă risipite prin colţuri nebănuite ale ţării. Sînt pensiuni de patru-cinci stele, unele construite de la zero, altele înfiinţate prin foste conace boiereşti renovate sau prin case de pe lîngă cetăţi săseşti ori de pe la marginea unor sate pitoreşti. Sînt făcute cu ştiinţă şi cu ideea, parcă, de a nu fi mai prejos de ce se găseşte prin Occident. Cei care le deţin nu sînt neapărat localnici. Sînt oameni care ştiu ce vor şi ştiu ce trebuie. Cred că asistăm la un fel de atomizare a turismului de bună calitate. Şi cred că prinţul Charles a dat un bun semnal în direcţia asta, atrăgînd atenţia că România are zone tradiţionale de un fel care nu se mai prea găseşte prin Europa, care trebuie păstrate aşa cum sînt şi de care se poate profita. Acum un an şi jumătate am stat, lîngă Sibiu, la o pensiune minunată, cu şemineu şi piscină cu apă încălzită. Tot cam pe atunci am văzut cîteva pensiuni incredibile în satul Fundăţica. Una dintre ele avea în camere mobilă pictată manual, dar şi o piscină modernă care funcţiona şi iarna şi de unde puteai vedea munţii prin geamurile foarte largi care o înconjurau. Am trecut de curînd pe la o pensiune din satul Criţ, care ne-a lăsat cu gura căscată. Am văzut de asemenea cîteva conace din zona viticolă Urlaţi, restaurate cu tot bunul gust şi confortul posibile. La Criţ am fost trataţi cu sarmale extraordinare, cu brînzeturi şi mămăligă. La Urlaţi am avut de ales, printre altele, între tocană de cerb, prepeliţă la cuptor şi raţă pe varză. Şi n-am să uit prea curînd nici borşul de cocoş. În sfîrşit, ceva pare că se întîmplă…

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.