Închisoarea savanţilor şi lumea liberă
S-a scris, s-a povestit, s-a cercetat: deseori, închisoarea e o esențializare, un soi de reducție a lumii libere. E drept, în ultimii ani, prin anumite țări, ideea de închisoare s-a modificat radical. Dar asta nu schimbă mare lucru din relevanța – fie ea și metaforică – a observației conform căreia în spațiile de detenție se manifestă, la nivel elementar, mai toate mecanismele lumii de dincolo de zidurile închisorii. Cu toate astea, atunci cînd ți se spune că trăiești într-o lume evoluată democratic, o lume a respectării regulilor și a egalității în fața legii, nu prea pricepi de ce nu se aplică treaba asta și în spațiile de detenție.
Un mare șmecher ajuns la închisoare își conservă și acolo poziția din libertate. E la fel de „boss“, de „respectat“, de privilegiat. Oamenii care n-o duc grozav, cei mai mulți dintre cei care alcătuiesc societatea în care trăim, își vor alimenta în felul ăsta mereu convingerea că, orice-ai face, n-are nici un sens să fii cinstit, să respecți reguli. Că adevărata aspirație e să devii șmecher, pentru că o duci boierește chiar și la pușcărie, la fel ca-n viață, unde te-ai descurcat, i-ai driblat pe fraierii care au încercat să respecte legea și ți-ai meritat statutul de șmecher. Nu mai e vreme de pierdut nici cu școala. Dacă ești „greucean“, se rezolvă. Îți cumperi o diplomă și niște titluri – ce vrei tu! –, nu arzi gazul cu studiile, cîtă vreme trebuie să faci bani. Ce e flinticu’ ăla de diplomă? Un preț. Dacă ai bani, îți iei cîte vrei tu. Ce-a ajuns cine‑a făcut școală? Un pîrlit care trăiește de azi pe mîine. Nu mai bine înveți școala vieții? Să te descurci? Să nu stai la rînd cu fraierii?
De ce poți să scrii cărți în pușcărie, cercetări științifice în toată regula, deși, în mod real, ești la o distanță cosmică de capacitatea de a face așa ceva? Pentru că treaba asta se poate face și dincolo de zidurile pușcăriei. Pardon, nu pentru că „se poate“, ci pentru există o industrie, un sistem, o cultură care cu asta se ocupă. În pușcărie, haiducia capătă și dimensiunile tragicomice ale sofisticării, ale evoluției postmoderne a ideii de evadare. Nu trebuie să mai sapi un tunel sau să-i plătești pe unii să sape din afară, pînă în celula ta, de unde te scot, dar trebuie să te ascundă, pentru că ești căutat în toată lumea. Plătești un singur sclav care, afară, scrie cărți, frate! Cărți pe care le semnezi tu, în calitate de șmecher și de autor care a plătit. Și evadezi condiționat, nene! Cu legea-n mînă. Nu te caută toată lumea, toți vînătorii de recompense. Dimpotrivă, dai interviuri, defilezi pe la televizor, ai păreri, împarți înțelepciuni și virtuți în stînga și-n dreapta, ești mai boier și mai șmecher decît cînd ai intrat la răcoare. Această dimensiune a evadării postmoderne, citatul vast, cumpărat de pe piața liberă, lejer, fără probleme, marfa intelectuală care deschide ca o cheie magică ușa celulei, e imaginea cea mai recentă a sofisticării la care a ajuns ideea de haiducie.
ar resursele ei vin din suculența ticăloșiilor din lumea de dincolo de zidurile închisorii. Marile idei ale esenței promiscuității absolute se nasc doar în libertate, ca niște șperacle superevoluate pe care le porți în mînecă, le ai la tine sau le pui bine, la păstrare, pentru la o adică. S-a dus legenda prinderii și intrării glorioase a (anti)eroului la pușcărie. Trăim într-o societate postindustrială. Pînă și postmodernismul recent e demodat, ca șorturile fotbaliștilor de acum douăzeci de ani. (Anti)eroul de azi își gîndește complet altfel condiția. Știe, încă din libertate, cum va traversa eventuala detenție și poartă în băgăjelul de mînă un întreg repertoriu de soluții și variante pentru noua ordine a lumii. Adică pentru fraierii hrăniți cu texte inspiraționale care spun că viitorul e al eticii, al respectării regulilor, al egalității în fața legii. Da, egalitatea în fața legii se vinde bine? Buuun. Păi, să jucăm și la capătul ăsta. Șmecherul luptă eroic, la televizor, în fața fraierilor, să scape de pușcărie, măcar cu un arest la domiciliu. Uneori are ghinion și nu-i iese. Nu-i nimic, urmează planul B. Evadările legale. Volumele, cercetările, creațiile „scrise“ rapid, în detenție. Soluțiile elaborate încă din libertate, cu săpători de tuneluri care nu mai trudesc în subteran, ci-și rîd în bărbi prin biblioteci, prin birouri, acasă, la gîndul că iau un bănuț grămadă de la șmecher, și pleacă într-o vacanță în țările calde.
Ideile autentice de scriitor, de cercetător, de savant devin subiecte de bancuri. Șmecherul devine subiect de legendă. Scriitori, cercetători, savanți mărunți mănîncă și ei o pîine, își iau o mașină, o casă, pleacă într-o vacanță, umilindu-se abisal și producînd niște falsuri cu care se poate ieși, legal, mai devreme, din închisoare. Fabulos mecanism! Asta pentru că în „închisoarea“ lor din libertate, prin ungherele școlilor și universităților la care lucrează, regulile sînt aceleași cu cele din închisoarea reală. Șmecherul e șmecher, chiar dacă i se spune conferențiar sau profesor. Și idealul e să ajungi în locul lui. Să te umilești, să te umpli de zoaie, să te descurci, pentru ca, la un moment dat, să rîzi și să privești cu nostalgie la vremea cînd erai sclav și te uitai la lume de jos în sus.
Cătălin Ștefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.
