Încărcătură socială

Publicat în Dilema Veche nr. 395 din 8-14 septembrie 2011
Adevăratul rost al lucrurilor jpeg

„Românii cară totdeauna multe bagaje.“ A fost formula cu care un cunoscut stabilit de multă vreme la Londra ne-a întîmpinat în anii ’90. Privea fix către geamantanele noastre. Chiar dacă noi duceam atunci şi lucrurile unor prieteni, ştiam că, în esenţă, avea perfectă dreptate. În acele vremuri, pe unde-i întîlneai, prin străinătate, românii cărau geamantane şi genţi uriaşe, plase sau sacoşe. Chiar şi consilierii prezidenţiali sau parlamentarii aflaţi în primele lor delegaţii oficiale prin Occident erau adeseori surprinşi de presă, în momentele neoficiale, cărînd sacoşe burduşite cu mult rîvnitele haine şi produse vestice, de la magazine către hotel sau de la hotel către aeroport. Ştim bine însă că, imediat după Revoluţie, nu numai lucrurile apusene erau la mare căutare, ci şi mărfuri din ţări mai apropiate şi mai orientale. Era vremea cînd „se făcea“ Turcia, Ungaria sau Polonia. Drumurile dinspre vămi erau pline de indivizi îmbrăcaţi de cele mai multe ori în haine de blugi care aveau atîrnate pe umeri celebrele „maimuţe“, acele uriaşe genţi cilindrice ieftine, de pînză, în care se cărau tot felul de lucruri ce aveau să fie vîndute în primele centre de desfacere ale comerţului liber, aşa-numitele consignaţii, care mai apoi aveau să fie înlocuite de ceva mai rafinatele buticuri. 

În interiorul ţării, oamenii continuau să care lucruri dintr-o parte în alta, în special mîncare, aşa cum făcuseră şi în ultimii ani ai comunismului, cînd ţăranii cumpărau pîine de la oraş şi o transportau acasă în sat cu trenul sau cu rata, în saci pe care abia îi puteau duce în spate, iar orăşenii veneau de la ţară cu porci întregi tranşaţi (uneori chiar vii), cu damigene de căpşunică sau zaibăr (de care pomenea Amza Pelea în celebrele sale momente cu Nea Mărin). Înaintea Crăciunului şi a Anului Nou, cu toate restricţiile de circulaţie şi de benzină din acele vremuri dinainte de ’89, între sate şi oraşe, şoselele se umpleau de Dacii, aproape tîrîindu-şi burţile de tablă pe asfalt, de burduşite ce erau. Apoi, mi-aduc aminte foarte bine de momentele dinaintea unui Revelion din anii ’90, petrecut într-o casă de la munte, cînd invitaţii care urmau să vină dădeau telefoane peste telefoane ca să întrebe ce să mai aducă de mîncare. Un amic, disperat de ce se adunase deja, le striga să vină cu mîna goală, că bucătăria e plină de mîncare pînă la genunchi. Evident că nimeni nu l-a crezut, iar fiecare îşi avea de adus caltaboşul de la mama, sarmalele făcute de soacră sau salata de boeuf garnisită de el însuşi. În cele din urmă, înălţimea pachetelor cu mîncare a ajuns pînă la brîu. 

În anii ce-au urmat, cînd numărul drumurilor încărcate în scopul stingerii senzaţiei naţionale de foame s-a mai redus, locul lor a fost luat de transporturi particulare de mobilă, aparate şi materiale de construcţii. Unele autoturisme aveau montate pe capotă portbagaje improvizate, la altele fuseseră scoase banchetele din spate, pentru a fi mai încăpătoare. Pe capote puteai vedea canapele, dulapuri, saltele, ţevi sau calorifere legate cu sfoară sau cu bandă adezivă. Imaginea frigiderului, mai vechi sau mai nou, iţit din portbagajul deschis al maşinii era cît se poate de obişnuită (cel nou era adus de la magazin în apartamentul din oraş, cel vechi era mutat către casa părinţilor de la ţară). Unii au constatat apoi un fenomen paradoxal: oricît de mare ar fi, portbagajul unei maşini e la fel de neîncăpător. Eu aşa am ajuns, de exemplu, să-mi doresc o maşină fără portbagaj.  

Hipermarketurile de la marginea oraşelor şi declinul magazinelor mici au venit exact la timp pentru a ne menţine acest antrenament la cărăuşie. Adică, în loc să iei un iaurt, două felii de carne şi o sticlă de apă plată de la colţul străzii, te duci la hipermarket şi-ţi umpli portbagajul cu mîncare pentru o săptămînă.

Şi a venit şi vremea în care românii au început să se confrunte, în mod destul de dramatic şi în proporţii de masă, cu limitele de greutate impuse pentru bagajele de la avion. Prea mulţi aveau nevoia sau, în orice caz, tendinţa, de a le depăşi.  

Aş fi zis că totuşi lucrurile s-au mai reglat în ultimii ani, că nevoia fizică şi mentală de a duce dintr-o parte în alta mîncare şi diverse alte lucruri s-a mai estompat sau că formele de transport sînt mai adecvate, mai civilizate şi obiectele cărate (tot mai inutile) nu se mai văd. În ultimul weekend trecut însă, întîmplarea a făcut că am văzut o Dacie veche plină de prosoape, cu un mic loc lăsat, ca alveolă, cît să încapă şoferul slăbuţ, alte două Dacii pline ochi şi acoperite şi pe dinafară de piei de oaie, printre care şoferul abia de mai vedea drumul, un Tico îngropat literalmente în pepeni şi un Jeep Grand Cherokee trăgînd o remorcă delabrată în care se bălăbănea periculos o ditamai toaleta ecologică albastră, la mîna a doua (toaleta, nu maşina). Poate că e doar o întîmplare fără legătură cu statistica. Sau poate că, pe nesimţite, ne întoarcem la metehnele de altădată. În orice caz, sînt convins că s-ar putea face o corelaţie ştiinţifică (dacă nu s-a şi făcut deja) între numărul sau greutatea medie a bagajelor pe care le poartă locuitorii unei ţări ori regiuni şi gradul de înapoiere, angoasele şi sărăcia societăţii în care trăiesc.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Mark Zuckerberg portret costum FOTO EAPE-EFE / MIichael Reynolds
Mark Zuckerberg a vrut să plece din California din cauza taxei pe avere. Cum l-a convins Meta să rămână
Meta a negociat un acord prin care Mark Zuckerberg se angajează să rămână în California timp de opt ani, în schimbul unui pachet de acțiuni fără drept de vot, pe care le-ar putea vinde pentru a plăti o eventuală taxă de 5% pe averea miliardarilor din stat.
femeie control san cancer palpare shutterstock 159838301 copy jpeg
Nodulul nu este singurul semn de alarmă. Ce schimbări ale sânilor trebuie să te trimită la medic
Cancerul de sân este cel mai frecvent cancer la femei în România. Poate fi prezent înainte să apară simptome, iar riscul crește odată cu vârsta. Modificările de la nivelul sânilor sunt un semnal puternic de alarmă, deși acestea nu indică obligatoriu prezența cancerului.
turisti plaja jpg FOTO Pixabay
Trei destinații spectaculoase care vor atrage turiști din toată lumea în 2027. Căutările au explodat
O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja începem să ne îndreptăm cu pași repezi către luna noiembrie, iar mulți oameni se gândesc deja la vacanțele din 2027. Potrivit experților în turism, aceste destinații vor fi cele mai populare de-a lungul anului următor.
stevepb shopping 879498 jpg
Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri
După investiții importante în casele de marcat automate, menite să reducă cheltuielile cu personalul și să accelereze procesul de plată, unele lanțuri de supermarketuri își regândesc strategia și revin la casele cu casieri.
crystal710 event venue 1597531 jpg
Unde ieșim la teatru în weekendul 24–25 octombrie. Ce spectacole putem vedea în București
Bucureștenii pot alege în weekendul 24–25 octombrie între comedii, drame și spectacole pentru copii. Oferta este completată de Festivalul Național de Teatru, care se încheie duminică și aduce pe scenele Capitalei actori din mai multe orașe ale țării.
terci ovaz istock jpg
Medicii neurologi recomandă acest mic dejun de toamnă. Ajută memoria și protejează sănătatea creierului
Deja știm cu toții cât de important este micul-dejun, motiv pentru care cei mai mulți oameni încearcă să servească numai alimente pline de nutrienți importanți dimineața. Iar potrivit experților, există un anumit preparat specific toamnei care este perfect pentru prima masă din zi.
umerase pixabay jpg
Ai bani uitați în șifonier și nici nu știi. Unde poți vinde hainele pe care nu le mai porți și cât poți câștiga
Rochii cumpărate pentru o singură petrecere, pantofi purtați de două ori sau haine care încă au eticheta atașată. În multe garderobe se ascund sute sau chiar mii de lei cheltuiți pe lucruri care nu mai sunt folosite.
Elon Musk Donald Trump FOTO Shutterstock jpg
Donald Trump: Elon Musk a restabilit accesul Ucrainei la Starlink. Ce spun oficialii ucraineni
Donald Trump a afirmat joi, 22 octombrie, că Elon Musk, directorul executiv al SpaceX, a restabilit accesul Ucrainei la rețeaua Starlink, însă a refuzat să spună dacă a discutat personal cu miliardarul despre acest subiect.
masa de pranz la serviciu la restaurant cu colegii mancare sanatoasa 0 jpeg
Cum te conving restaurantele să cheltuiești mai mult. 12 trucuri ascunse în meniuri
Felul în care este construit meniul unui restaurant poate influența alegerile clienților la fel de mult ca aspectul preparatelor sau recomandările ospătarilor. De la poziția prețurilor pe pagină până la denumiri, restaurantele folosesc o serie de tehnici prin care cresc valoarea comenzii.