Încălzirea globală e cool?
Într-o vară destul de ploioasă și nu foarte fierbinte, venită după o iarnă lungă și grea, care la rîndul ei a venit după o vară ce a început efectiv abia la 1 august (2018), vreo cîteva zile caniculare au reaprins brusc discuțiile despre încălzirea globală. Dintotdeauna vremea a fost un perfect subiect neutru de conversație. În ultimii ani, însă, vechiul obicei de a comenta sau de a te plînge de vreme a căpătat o direcție. Astăzi, în sfîrșit, se pune punctul pe i, s-a găsit vinovatul, cum s-ar spune. Care, bineînțeles, e întruchipat de alți oameni, de „nemernicii“ care distrug mediul și planeta. Iar dacă ți-a secat fîntîna, ți s-a uscat corcodușul sau ai auzit cîntînd cucul în iulie, cu siguranță, tot blestemata de încălzire globală e cauza. Chiar și orice răcire mai neobișnuită a vremii are, de fapt, la bază tot încălzirea generală.
Fenomenul propriu-zis ar trebui să aibă în centru o cifră esențială. Cît a crescut temperatura medie a aerului conform măsurătorilor sistematice care se fac de peste o sută de ani. Majoritatea estimărilor rezonabile arată de obicei că această creștere e undeva sub un grad Celsius în ultimul secol. Wikipedia în românește, care nu e neapărat o sursă științifică, dar e foarte populară, vorbește de 0,74 grade Celsius în ultima sută de ani. Activiștii de mediu avansează cifre mai mari și de cele mai multe ori nu vorbesc despre ce s-a înregistrat pînă acum, ci despre ce ar putea fi de acum încolo, ceea ce se apropie mai curînd de profeție decît de știință. Dar dintotdeauna omenirea pare să fi avut mai degrabă o sensibilitate la ideile de tip religios decît la cele de tip științific.
Așadar, după cîte se vede, una e încălzirea globală propriu-zisă, sîmburele de adevăr (care poate fi important), și alta e „nebunia“ provocată de ideea asta. Fiindcă în ziare, la radio, la televizor, pe Internet, dai mereu de ea. A ajuns să amintească de osanalele aduse conducătorilor comuniști sau, cum zicea o vorbă: de dimineața pînă seara, frumoase versuri cîntă țara. O litanie aproape continuă, o poezie care începe să pară de-a dreptul suspectă.
E de observat că prinde în special în mediile de stînga, probabil pentru că acolo religia tradițională e mai puțin prezentă și trebuie înlocuită cu ceva. N-ar fi de mirare ca, mult înainte să ne omoare încălzirea globală propriu-zisă, să ne smintească total propaganda ei. Desigur, trebuie să recunoaștem că poveștile astea au totuși efecte benefice. Ele fac oamenii să devină mai conștienți că trebuie să protejeze mediul înconjurător, că nu e bine să polueze, să arunce gunoaie, să defrișeze păduri etc. Sînt idei bune, care pot fi mai ușor induse prin asemenea metode „religioase“ decît prin explicații raționale. Dar dacă sîntem raționali, ne e totuși greu să acceptăm că încălzirea globală cauzează infecții virale la broaște, că are efecte negative asupra potenței masculine, că e cauza pentru care o stea de mare mănîncă recifele de corali sau să ne conformăm cererii de nu mai folosi spray-uri.
Cauzele, consecințele și toate ramificațiile fenomenului încălzirii globale formează un domeniu atît de vast, încît greu poate fi cuprins chiar și cu mințile unor echipe întregi de cercetători. Nu există un grad înalt de certitudine științifică, de tipul celui de care vorbea fizicianul Feynman, în care procentul de incertitudine nu merită a fi luat în seamă. Științele naturii și ale Pămîntului nu sînt chiar așa exacte, gradul lor de ambiguitate e important. Paradoxal e că speculațiile construite pe asemenea ambiguități duc la cele mai irefutabile certitudini. Cu cît mai complicate sînt lucrurile din punct de vedere științific, cu atît mai tari par a fi convingerile și mai mari majoritățile care le împărtășesc. În aceste condiții, aș zice că puțin relativism n-ar fi rău, după cum n-ar strica să ascultăm și alte păreri științifice decît cele care se înscriu automat în aceleași tipare.
Cînd un cercetător onorabil precum Constantin Crînganu, profesor de geofizică la City University of New York, a scris un text în care demonstra cu date, tabele și statistici că numărul și intensitatea uraganelor din Atlantic n-a crescut în ultima vreme (ba chiar dimpotrivă) și că doar pagubele provocate de acestea au crescut, dar nu din cauze climatice, ci din pricina măririi considerabile a densității populației de pe coaste, a fost imediat taxat de comentatorii de ocazie drept susținător al politicilor lui Trump. E nevoie de curaj ca să contrazici idei transformate în adevărate credințe populare.
Desigur, există și cercetători plătiți (de firmele petroliere, se spune) să facă lobby împotriva ideilor despre încălzirea globală. Tot așa există însă și fenomenul prin care unele proiecte științifice primesc mai ușor finanțare dacă includ (de multe ori formal) chestiuni legate de încălzirea globală. Mai sînt și cazurile în care savanți reputați au reclamat că importante instituții de presă nu i-au mai căutat niciodată după ce au înțeles că din studiile prezentate de ei rezultă idei contrare celor așteptate. E un fel de război ideologic, ca să nu zic iarăși „religios“. Ideile „pro-încălzire globală“ par să cîștige covîrșitor deocamdată.
Amenințări similare nu s-au bucurat nici pe departe de un „succes“ atît de puternic și de întins ca durată. Sînt destul de bătrîn ca să mi-aduc aminte de discuțiile din anii ’70 despre iminența unei noi ere glaciare. S-au pierdut în neant. Dar cine mai vorbește azi de boala vacii nebune, cea care îngrozea lumea în deceniul trecut? Sau cine mai știe ce s-a întîmplat cu teribila gaură din stratul de ozon? Vă spun eu, cică s-ar „vindeca“.
În fine, aș mai observa că, în ultima vreme, schimbarea esențială și incontestabilă de pe glob a fost nu atît a climei, cît a felului în care circulă informația. Așa se face că orice dereglare climatică locală poate fi speculată mediatic rapid pînă în celălalt colț al planetei. Se vinde bine. Și mă întreb dacă nu cumva ar trebui să luăm în discuție și încălzirea informațională.
