În spatele Simonei Halep

Publicat în Dilema Veche nr. 811 din 5-11 septembrie 2019
Nu eşti de acord? Eşti prost  Sau primitiv jpeg

Noi. Mulți dintre noi. Că alții mai au și alte lucruri de făcut. Viețile, familiile, meseriile, pasiunile lor reale. Dar noi, cei care-i stăm în spate, încercăm să ne ținem după ea. Într-un fel, sîntem ca-n Farmecul discret al burgheziei, excepționalul film, din 1972, al lui Luis Buñuel. Un drum lung, spre nicăieri, pe care noi ne tot grăbim, bombănind. Capătul drumului nu se vede. La fel și cea în urmărirea căreia am plecat. Dar noi o ținem langa, cu graba și cu bombăneala, spre o destinație pe care nici unul dintre noi n-ar putea s-o descrie concret. Cei mai mulți pretind că e ceva în legătură cu „binele“ Simonei. Cu „performanțele“ ei. Am vrea s-o vedem făcînd mai mult. Cîștigînd mai mult. Oh, sigur că nu pentru noi. Pentru ea, bineînțeles. Pentru că ne pasă și pentru că e a noastră.

Uneori avem senzația că e chiar copilul nostru. O iubim în felul ăla. Și, exact așa cum ne terorizăm propriii copii, așa terorizăm și imaginea Simonei. Pentru că, slavă Domnului, pe ea, de-adevăratelea, n avem cum s-o terorizăm altfel. Că unii dintre noi, dacă ar putea, ar face așa ceva, cu asupra de măsură și cu toată dragostea. Dragostea aia fierbinte, esențializată în diamantul în care am reușit să adăpostim expresia supremă a iubirii noastre: „Io te-am făcut, io te omor!“. Simona e doar un copil. Ce știe ea? Ce-ar putea să știe la vîrsta asta? Știm noi, ăștia care am trecut prin viață. Noi, ăștia plini de experiență și de toate competențele posibile. Cu cît sîntem mai frustrați, mai umiliți, mai triști în viețile noastre reale, cu atît mai mult pompăm în presiunea pe care o punem pe copiii noștri. Unii își cocoșează progeniturile, încă de mici, cu genul ăsta de presiune. Îi mai și pocnesc, „c-o să le prindă bine-n viață, la un moment dat or să ne mulțumească fierbinte că i-am adus pe calea bună“. Alții își iau seama și camuflează presiunea asta în toate chipurile. Măcar nu-și bat copiii. Dar le pun în spinări niște nicovale pe care nici Hercule nu le ar fi putut duce. Nicovalele performanței. Așteptările alea imense. Dacă bieții copii nu le îndeplinesc întocmai, înseamnă că nu sînt demni de „iubirea“ și de „eforturile“ care li s-au pus la picioare.

Așa și cu Simona Halep. Acum, de cînd a crescut și are iubit, ne cam scapă din mînă. Și zicem că s-a lăsat pe tînjală, că îi e mintea la prostii. Plus că a mai cîștigat și o căruță de bani. Ei, de-aici începe alt soi de delir. Ni se pare că o doare-n cot de iubirea noastră și că e pusă doar pe făcut bani. Și iubirea se transformă, brusc, în invidie adîncă și-n ură. De ce nu ne bucură nouă sufletele, cîștigînd meciurile de fiecare dată? De ce nu găsește soluții și-o bate chiar și „grasa aia“? Alții, mai hîrșiți, mai sibilinici și mai perverși, au alte strategii. Spre exemplu, îi ridică-n slăvi adversarele, ca s-o minimalizeze, s-o aneantizeze pe neascultătoarea, pe obraznica asta a noastră. Aidoma părinților înrăiți, care preferă să-și terorizeze copiii cu exemplele colegilor de clasă mai buni, mai silitori, mai performanți. Asta e „strategia“ lor „motivațională“. Iar în cazul Simonei, totul e și mai delirant. Pentru că unii dintre noi sîntem împătimiți de tenis. Ba chiar și jucăm. Păi, dacă jucăm, știm perfect cum stau lucrurile, și ce are fata asta cînd nu cîștigă. Și folosim în analiza jocului – nimic rău dacă ar fi o analiză detașată, tehnică – tonul și lexicul ființei mature și știutoare, care o dojenește, mai mult sau mai puțin discret, pe neascultătoarea asta.

Cu cît e mai celebră, mai performantă, mai recunoscută personalitatea pe care o „analizăm“, indiferent cine-ar fi, cu atît mai mare e satisfacția anonimilor care „analizează“. Satisfacția noastră. A publicului bombănitor. Noi, cei care credem – uneori pe bună dreptate – că sîntem stăpînii spectacolului. Pe de altă parte, oricine se expune public ar trebui să plece de la bun început cu ideea că se supune cu bună știință privirilor, criticilor, analizelor, înjurăturilor. Ai parte de iubire, de apreciere, de admirație, dar și de ură viscerală, de resentiment, de invidie, de zoaie crunte. Ai vrut în arenă, indiferent de natura ei? Ai parte de tot pachetul care însoțește acest fapt. Cu toate plăcerile și beneficiile, dar și cu urîțenia și răutatea care vin voioase din urmă.

Iar extremele nu se pot ocoli. Ca-n orice fel de iubire, ca-n orice fel de ură. La fel de bine în admirație ca-n dispreț. Sînt fani dezlănțuiți în iubirea pentru Simona, așa cum sînt dușmani de neînduplecat. Fanii dezlănțuiți cred că persoana pe care o iubesc le aparține în totalitate. O posedă. E a lor. Cei care o urăsc ar face orice s-o pulverizeze. Iar cei care o disprețuiesc nu pierd nici o ocazie să exprime lucrul ăsta. În absența unei comunități așezate, a unei societăți sprijinite pe reguli consolidate, zgomotul acesta de fond e mult mai mare. Simona Halep depășește cu mult performanțele țării din care vine. Deși, în mod normal, nu e de făcut o comparație aici, din care cineva să iasă bine, iar altcineva rău. Vorbim de mere cu pere. E vorba despre performanța unui individ, a unei persoane, care vine de undeva, dintr-o țară cu o reputație foarte variabilă. Din zona gri. Asta ne înnebunește, fără să știm, și mai rău. Cumva, percepția unora dintre noi e că ea, Simona, e mai mult decît noi. Și, deseori, nu-i iertăm nici unui compatriot așa ceva. Ba-l admirăm patologic, ba l urîm de moarte. Adică sîntem oameni. Acum, Simona Halep a bătut recordul de prezență continuă în Top 10 WTA. E acolo de la începutul lui 2014 și n-a mai ieșit. Nu prea putem să-i iertăm așa ceva. Prin urmare, nu vedem, nu înțelegem, nu percepem performanța asta. Așa că o-njurăm în fel și chip sau o „deconstruim/analizăm“, cu plăcerea sadică a celui care rupe aripile insectelor. O vedem în toate felurile. Dar ca pe un mare sportiv, cu o performanță excepțională, nu. 

Cătălin Ștefănescu este realizatorul ­e­mi­siu­nii Garantat 100% la TVR 1.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Un roman de știință
Bill Bryson nu este om de știință, nu are o formație științifică și, poate tocmai de aceea, tot ce scrie pare să aibă în spate un proces de înțelegere, de clarificare a unor lucruri, pînă la nivelul la care devin accesibile oricărui om cu o minimă educație academică.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Mi-e greu să pricep de ce a certa pe toată lumea e o formă de „acțiune”.
Frica lui Putin jpeg
„Nu umiliți Franța, domnule președinte!”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat de două ori, nu o singură dată, că „nu trebuie umilită Rusia”.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Eroismul ucrainean și inima stafidită a Europei
Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.
Cooper Union jpg
Două surori, un muzeu și o premieră
În primăvara anului 1897, la etajul al patrulea al școlii publice Cooper Union din Manhattan pe care o înființase bunicul lor, surorile Hewitt au inaugurat Muzeul de Arte Decorative Cooper Union.
Tezaur jpg
O lungă istorie de furt
Furturile din Ucraina sînt o reamintire brutală a celor cu care s-a confruntat, în istorie, România.
Iconofobie jpeg
Iubirea/ura de aproape
Devii mizantrop nu neapărat cunoscînd răul din celălalt, cît cunoscînd răul din tine.
HCorches prel jpg
La vida loca loca loca loca
Deprinderea aceasta a defăimării profesorilor a devenit la noi pandemică și are un gust nu amar, ci de-a dreptul grețos, cel puțin în percepția mea.
p 7 2 WC jpg jpg
De ce refuză Occidentul să numească fascistă Rusia lui Putin?
Jena Occidentului de a numi fascistă Rusia lui Putin se explică prin contextul psiho-istoric al țărilor europene.
Un sport la Răsărit jpeg
Ce mai facem cu Naționala?
Ne torturează şi o torturăm, chestiune din care nimeni nu va rămîne întreg. Echipa României nu e altceva decît oglinda României.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Ospitalitate
Nu e neapărat ipocrizie, cum ar zice unii, ci politețe și meserie.

Adevarul.ro

image
Închisoare pe viaţă în Marea Britanie pentru şoferii care produc accidente mortale. În ce condiţii se aplică pedeapsa maximă
Marea Britanie introduce pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru şoferii care ucid, în cadrul unei ample reforme a justiţiei care a intrat duminică în vigoare, potrivit informaţiilor publicate de BBC.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.