În spatele serotoninei

Publicat în Dilema Veche nr. 800 din 19-25 iunie 2019
Nu eşti de acord? Eşti prost  Sau primitiv jpeg

Povestea identificării și numirii serotoninei, această vedetă colosală a lumii de azi, începe prin 1935. Dar decolarea spre prima ligă a celebrității se petrece pe la începutul anilor ’50. Toată istoria asta se poate citi pe îndelete, Google e foarte generos. La o primă căutare primești „aproximativ 33.700.000 rezultate (0,27 secunde)“. Timp să ai. E una dintre etapele cele mai spectaculoase ale procesului continuu de descoperire a universului din interiorul ființei umane. Iar printre milioanele de rezultate pe care le primești atunci cînd cauți cuvîntul „serotonină“, afli și despre prezența vastă în natură a acestei substanțe. În legume, în ciuperci și în fructe, în toată imensitatea existenței animale. Afli că serotonina mediază pînă și procesul de formare a roiului de lăcuste. Se găsește și-n veninul de viespe sau de scorpion. E peste tot. Noi, chibiții care asistăm la spectacolul științei, îi spunem în principal „neurotransmițător“. În cel mai bun caz, avem o idee vagă despre ce înseamnă asta. Dar folosim termenul cu voioșie, așa cum facem și cu alte cuvinte care sună bine și, odată pronunțate, ne fac să ne simțim mai deștepți, mai siguri pe noi, mai avansați în procesul de cunoaștere. Chestii cît se poate de omenești, altminteri.

Însă nu atît existența serotoninei în imensitatea naturii e ceea ce ne fascinează, pe cît o face prezența ei în procesele cognitive și în cosmosul fiziologiei noastre. Memoria, învățarea, agresivitatea, dispoziția, depresia, digestia, și lista poate continua mult și bine, conțin în esența mecanismelor lor această substanță. Iar jocurile prezenței, reglările infinitezimale ale fluxurilor și refluxurilor sale sînt direct responsabile pentru felurile noastre de a fi, modurile în care ne comportăm, filtrele prin care vedem lumea. De cînd ființa umană a descoperit că „iubirea e un proces chimic“, am pășit într-o altă eră a existenței. Diferențele între savanții autentici și chibiții care citesc articole de popularizare a științei încep să se estompeze. Nu pentru că noi, cititorii, am deveni mai plini de cunoaștere. Ci pentru că cercetătorii devin din ce în ce mai scriitori. Știința se vinde foarte bine, azi, și ca artă. Și invers. Fenomenul nu e deloc nou, dar dimensiunile sale contemporane sînt cu totul altele. Teritoriile și-au pierdut granițele, iar entuziasmul progresului ne îmbată pe toți, indiferent de nivelul competențelor și al direcției în care mergem. Avînd acces la absolut orice, direcția în care ne îndreptăm nu mai e o preocupare principală. Iar dacă cineva ne explică științific felul în care ne îndrăgostim, dacă ne pune în față formulele unor reacții chimice, atît ne trebuie. Nu mai încape „și“ în discursuri. Totul, în universul chibițărilor noastre, devine „doar“. „Numai.“ „Exclusiv.“

Unul dintre cele mai fascinante fenomene e transferul de responsabilitate. Nu mai sîntem noi de vină pentru ceva. E chimia noastră. Totul cade în sarcina serotoninei. Cel mai recent vinovat de serviciu. Și cel mai tumultuos fenomen contemporan. De la prospectul de medicament care îți reglează dispoziția și nivelurile pragurilor emoționale pînă la cel mai recent roman al lui Houellebecq, totul plutește în serotonină. Iar dacă nu plutește de-a binelea, tot are o legătură, o urmă, o amprentă imposibil de măsurat. Plecăm pe drumul bun al descoperirii, dar ne căsătorim cu fiecare idee care ne iese-n cale. Nici aici nu-i vreo chestie nouă. Așa procedăm de cînd ne știm. Dar facem din ce în ce mai comod și mai cu zîmbetul pe buze legătura directă între fiecare dintre noi și umanitate, în general. Iar șirul descoperirilor, viteza lor, succesiunea momentelor de spectacol al științei, toate astea s-au transformat într-un ritm. Un tempo din care ți se pare că nu se mai poate ieși. Nu mai există nimic „simplu“. Totul e o rostogolire de raționamente care nu pot fi valabile în afara „celor mai recente studii statistice“, „celor mai recente proiecte de cercetare“, „celor mai recente examinări ale pieței“.

Așa se face că nu mai poți fi bou, prost, ticălos. Nu mai ai cum. Ești suma unor „întîlniri între contexte trecute și prezente“, „manifestări ale unor factori declanșatori“, „fenomene ale universului chimic care ești“. Prostul rău și agresiv, indiferent de gen, stă relaxat pe plajă, la umbra serotoninei. Se simte mai bine ca niciodată. Uneori, cînd are chef, merge la cei mai sofisticați psihoterapeuți, tocmai ca să-și legitimeze natura și actele pe care le întreprinde. Pe cît de complex și de plin de momente culminante e spectacolul vieții noastre de azi, pe atît de proaspete în obraji sînt prostia agresivă și rea, ticăloșia pură, impostura ca meserie. Ar părea că prostia nu poate dribla obstacole complicate, că se îneacă și horcăie sub ofensiva eliberatoare a valurilor de informație și de comunicare. Nu e deloc așa. Prostia e cel mai vajnic surfer al acestor talazuri. Iar dacă e dublată și de o doză de talent al imposturii, atunci, pur și simplu, merge pe ape. Confiscă orice mit și orice narațiune contemporană, ocupă tot spațiul. Și poate face absolut tot ce vrea, tot ce-i poftește inima, tot ce i rîvnește pipota. Pentru că e o „manifestare a universului interior“, o „eliberare a sinelui“, o „explorare a abisului personal“. Prostia rudimentară poate ajunge la performanțe colosale. Reușește să-i ascundă pe cei loviți cu adevărat de furtuni interioare, pe cei care suferă, pe cei izbiți grav de propria lor chimie. Îi ascunde cu o măiestrie neegalată și ocupă ea locurile din prim-plan. Iar dacă prostia rudimentară are norocul de a se întîlni și cu un pic de ticăloșie, atunci chiar dă lovitura. Stă în dosul serotoninei, iar de-acolo, cînd n o vezi, trage din toate pozițiile, cu succes mai mare decît al celui mai antrenat lunetist. Produce ravagii de nedescris. Și pare că-și face doar încălzirea. 

Cătălin Ștefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Un roman de știință
Bill Bryson nu este om de știință, nu are o formație științifică și, poate tocmai de aceea, tot ce scrie pare să aibă în spate un proces de înțelegere, de clarificare a unor lucruri, pînă la nivelul la care devin accesibile oricărui om cu o minimă educație academică.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Mi-e greu să pricep de ce a certa pe toată lumea e o formă de „acțiune”.
Frica lui Putin jpeg
„Nu umiliți Franța, domnule președinte!”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat de două ori, nu o singură dată, că „nu trebuie umilită Rusia”.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Eroismul ucrainean și inima stafidită a Europei
Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.
Cooper Union jpg
Două surori, un muzeu și o premieră
În primăvara anului 1897, la etajul al patrulea al școlii publice Cooper Union din Manhattan pe care o înființase bunicul lor, surorile Hewitt au inaugurat Muzeul de Arte Decorative Cooper Union.
Tezaur jpg
O lungă istorie de furt
Furturile din Ucraina sînt o reamintire brutală a celor cu care s-a confruntat, în istorie, România.
Iconofobie jpeg
Iubirea/ura de aproape
Devii mizantrop nu neapărat cunoscînd răul din celălalt, cît cunoscînd răul din tine.
HCorches prel jpg
La vida loca loca loca loca
Deprinderea aceasta a defăimării profesorilor a devenit la noi pandemică și are un gust nu amar, ci de-a dreptul grețos, cel puțin în percepția mea.
p 7 2 WC jpg jpg
De ce refuză Occidentul să numească fascistă Rusia lui Putin?
Jena Occidentului de a numi fascistă Rusia lui Putin se explică prin contextul psiho-istoric al țărilor europene.
Un sport la Răsărit jpeg
Ce mai facem cu Naționala?
Ne torturează şi o torturăm, chestiune din care nimeni nu va rămîne întreg. Echipa României nu e altceva decît oglinda României.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Ospitalitate
Nu e neapărat ipocrizie, cum ar zice unii, ci politețe și meserie.

Adevarul.ro

image
Reacţii după şedinţa foto a lui Brad Pitt pentru GQ Magazine: „Arată ca un cadavru”
Desemnat în anii '90 cel mai sexy bărbat în viaţă de revista People, actorul Brad Pitt şi-a şocat fanii cu cea mai recentă şedinţă foto realizată pentru revista GQ, mai mulţi internauţi comentând că arată ca un cadavru.
image
Lacul căutat de zeci de mii de turişti pentru tratamente s-a colorat în roz. Explicaţiile cercetătorilor VIDEO
Pe lângă culoare, lacul emană şi un miros neplăcut. În fiecare an, aici vin zeci de mii de turişti la tratament. Specialiştii vin cu explicaţii.
image
CTP ne trezeşte la realitate: „Popovici? Dar de ce să mă simt mândru?“
Cristian Tudor Popescu a comentat, în stilul său caracteristic, performanţa lui David Popovici la Mondialele de nataţie, unde sportivul de 17 ani a cucerit două medalii de aur.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.