În lumea showbiz-ului politic

Publicat în Dilema Veche nr. 747 din 14-20 iunie 2018
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

Am văzut cum se prăbușește o dictatură și mă întreb dacă voi asista și la instaurarea uneia, sau dacă nu asist deja.

La căderea lui Ceaușescu am fost, ca mulți alții, în locurile fierbinți ale evenimentelor: la primele mitinguri de protest din viața mea, apoi la facultate, să o apăr de teroriști, apoi… la televizor, holbîndu mă noapte de noapte la ședințele CPUN – cred că însemna „Consiliul Provizoriu de Unitate Națională“ sau cam așa ceva – transmise în direct. Voiam să văd, să aud, să aflu. Voiam să particip, după putințele mele.

Aveam convingerea că ce văd, ce aud, ce aflu este ceea ce se întîmplă. În scurt timp însă a reieșit că teroriștii de care apărasem Literele cîteva nopți la rînd nu prea erau teroriști, că Iliescu nu avea de gînd să organizeze primele alegeri libere din România, ci să le captureze, că Revoluția n-ar fi fost tocmai o revoluție – lucruri care și azi, după trei decenii, au rămas sub semnul întrebării. Efectul a fost, în primă instanță, debusolant. Apoi, într-un fel, mi-am revenit: lucrurile pe care le-am văzut și le-am auzit chiar se întîmplaseră – spargerea baricadei de la Universitate în noaptea de 21 decembrie, mulțimile care năpădiseră străzile a doua zi dimineață, gloanțele care răsunau la un moment dat în holul Facultății de Litere în preajma Crăciunului, ședințele nocturne ale CPUN, pe care Iliescu le prezida cu o răbdare de fier… Toate astea chiar se întîmplaseră, iar eu, ca mulți alții, ca Fabrice del Dongo al lui Stendhal la bătălia de la Waterloo, văzusem, auzisem și înțelesesem din ele atît cît mă ajutau ochii, urechile și mintea.

Mărturisesc că am avut un impuls de a ieși să asist la mitingul PSD-ALDE de sîmbătă live, din piață, însă am cedat comodității și am rămas la televizor două ore bătute pe muchie.

Mă număr printre cei care consideră ideea acestui miting cel puțin dubioasă. Acolo unde Puterea începe să-și scoată susținătorii în stradă, deja lucrurile miros urît.

Prima întrebare, și cea mai firească, e în ce scop. A doua, nemijlocit legată de prima, este cu ce mesaj. Pînă și organizatorii au fost în dificultate la acest punct, modificîndu-și în repetate rînduri obiectul activității. Pînă la urmă, au găsit o soluție, cel puțin caraghioasă: Guvernul și Parlamentul României cheamă cetățenii la luptă împotriva abuzurilor. Ciudat, nu? Te-ai aștepta ca tocmai inițiatorii să fie cei de la care votanții să aștepte rezolvarea unei astfel de probleme, în măsura în care ea există.

Și totuși, care e scopul convocării acestui miting, al cărui obiectiv a rămas pînă în final incert? Să arate că Puterea are încă mulți susținători? Avem pentru asta sondaje de opinie. Să-și fidelizeze suporterii? Să fim serioși, mare parte dintre ei nici măcar nu au avut răbdare să rămînă pînă la sfîrșit. Iar dacă cineva și-a închipuit că masa de participanți a călătorit ore lungi cu autocarele ca să asculte două ore de discursuri pe care le-ar fi putut urmări, ca și mine, din fotoliu la televizor, acel cineva trebuie să fie naiv din cale afară.

Acest miting a fost nimic altceva decît o declarație de forță. „Pentru că putem.“ Menirea lui nu a fost de a arăta susținerea de care se bucură alianța PSD-ALDE, ci capacitatea ei organizatorică. Vrem să vă arătăm că putem să facem ceea ce vrem să facem, cu ordinea de zi prestabilită, cu dressing code-ul impus, cu listele de participanți alcătuite la nivelul filialelor, cu autocarele închiriate și cu locurile de parcare rezervate, cu logistica pusă la punct, cu pancartele gata confecționate, cu entertainer-i care să antreneze mulțimea să scandeze mesajele dorite să fie transmise pe calea undelor, cu marcarea limpede a ierarhiei Puterii, cu regia manifestației atent planificată.

M-am întrebat, urmărind pe ecran derularea evenimentului, ce s-ar fi întîmplat dacă Ceaușescu și sfătuitorii lui apropiați ar fi înțeles, după izbucnirea revoltei în Timișoara, că o schimbare de strategie era indispensabilă și, la mitingul din 21 decembrie, în loc să se bazeze pe aceeași rutină a discursurilor lemnoase, a aplauzelor la comandă și a megafoanelor care controlau vocea mulțimii atîta vreme cît ele însele erau controlate, ar fi decis curajos să intre în dialog cu publicul, invitîndu-l să scandeze „Libertate!“ și „Jos Securitatea!“. Poate că nu s ar fi produs ruptura dramatică a liniilor de transmisie din Piața Palatului și, ulterior, a pancartelor ready made, a efectivelor participante la miting, a guvernării, a forțelor de ordine, a statului și a societății românești.

Am crezut multă vreme că trebuie să avem răbdare pînă ce se va înfiripa și în România o clasă politică profesionalizată. Acum o avem și nu mai e doar caraghios sau, după caz, întristător. Am ieșit din zona veseliei și a tristeții. Nu mai sîntem doar spectatorii incompetenței și ai minciunii, ci ai unei insațiabile sete de putere tot mai ferm articulate, căreia contextul internațional îi cîntă în strună. Sîntem martorii unei impetuozități dictatoriale fără precedent din 1989 încoace, capabile să regizeze mineriade de catifea. Am intrat în lumea showbiz-ului politic.

Am ascultat comentatori străduindu se să compare, fiecare potrivit propriei opțiuni, nivelul participării la mitingul PSD-ALDE cu cel al mitingurilor #Rezist. O inepție. Nu există nimic comparabil între cele două acțiuni, nici ca generare, nici ca mesaj, nici ca relevanță socială. Singura perspectivă din care calculul ar avea vreun sens ar fi cea în care cele două „armate“ ar ajunge să se înfrunte la un moment dat în cîmp deschis: „Țară, țară, vrem ostași!“

Am ascultat iarăși comentarii lipsite de noimă privind motivațiile participanților: convingere sau obligație? Păi, și una, și alta. „Dragostea trece prin stomac“ – sună o zicere de-a noastră. Convingerea trece prin obligație. Ne preocupă binele lui homo sapiens, al omenirii, al civilizației euro-atlantice, al țărișoarei noastre, al județului, urbei sau cătunului de rezidență. Ne preocupă însă, cel puțin în egală măsură, binele nostru personal. Asta ar trebui să accepte măcar în ceasul al treisprezecelea toți cei care văd scrutinul electoral ca pe olimpiada națională de științe politice.

Mai am doi ani pînă să mă dumiresc dacă asist la încropirea unui nou regim dictatorial, „cu față umană“, sau nu. Ultimele alegeri parlamentare nu au fost o bătălie între forțele politice, ci un blat între forța organizatorică a principalului ofertant și pasivitatea electoratului. Se va repeta oare același scenariu? 

Liviu Papadima este profesor de lite­ra­tură română la Facultatea de Litere, pro­rec­tor la Universitatea din București; coautor al manualelor de limba și literatura româ­nă pentru liceu, apărute la Humanitas Edu­ca­țional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

putin anexare regiuni ucrainene 30 sept 2022 epa efe
Scena bizară de la finalul ceremoniei organizate la Kremlin pentru oficializarea anexării unor noi teritorii ucrainene VIDEO
Într-o scenă bizară și penibilă deopotrivă, Vladimir Putin și liderii separatiști ai celor patru regiuni ucrainene anexate vineri de Rusia și-au strâns mâinile la finalul ceremoniei de oficializare a noului rapt teritorial și au strigat în cor „Rusia”.
telefon imagine ilustrativa foto Daniel Guță jpg
Profesor de liceu din Hunedoara, în ipostaze obscene. Imaginile cu el au stârnit revolta părinților
Un profesor care predă elevilor din două licee din Hunedoara va fi cercetat disciplinar. În mediul online au apărut imagini video în care el se arată în ipostaze obscene.
new amsterdam 2 png
New Amsterdam, declarat cel mai bun serial de televiziune în 2021, debutează la Prima TV
New Amsterdam este cel mai vechi spital public din America. Aici există o regulă unică, diferită de celelalte spitale.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.