În dosul crucii, farmecul Istoriei

Şi, pentru că s-a întîmplat ca de Crăciun să ajung în Maramureş, aş vrea să vă spun că în tot Bucureştiul nu cred că erau, în acele zile, maşini cu număr de Italia cîte erau la Borşa, fie plasate strategic în centrul oraşului, să le vadă toate neamurile şi să se minuneze, fie demarate cu zgomot în faţa celor cîtorva restaurante, fie parcate în faţa caselor, din care multe încă în construcţie. Din cei 28-29 de mii de borşeni în viaţă, o treime sînt plecaţi la lucru în Peninsulă - familii întregi, cu neveste şi copii. La Baia Mare nu era strop de zăpadă, dar de la Cavnic spre Vişeu şi-n sus spre Ucraina peisajul devenea din ce în ce mai alb, ţuica din ce în ce mai tare iar piftia din ce în ce mai înroşită cu boia. La Sighetul Marmaţiei, în a treia zi de Crăciun, un festival al măştilor şi costumelor populare a scos lumea pe străzi şi l-a adus tocmai din Franţa pe Toader Steţca, fost primar de Săpînţa şi unul dintre cele mai pitoreşti personaje politice de la începutul anilor '90. În sunetul tălăngilor prinse de cojoace, în bocănit de copite de cai şi în pocnete de bice şi de artificii chinezeşti, parada trecea prin faţa tribunei în care îngheţau prefectul şi primăriţa - dar îngheţau cu zîmbetul pe buze, c-aşa-i democratic. Douăzeci de metri mai îndărăt, un chioşc cu vin fiert - 11.000 paharu' colora olfactiv perimetrul şi, strict cromatic, obrajii. Nebunie mare. Nimeni nu m-a putut lămuri de ce moroşencele, chiar şi cele ajunse la o vîrstă, au fota nu mai lungă de genunchi. După trei zile de excese intens tratate cu Unicum - un digestiv unguresc capabil să reînvie pînă şi Imperiul Austro-Ungar - şi-n faţa unui ger excesiv el însuşi, am ajuns la Săpînţa. Trosnea gheaţa în gerul serii la ora la care soţia primarului ne-a întrebat dacă vrem ceva tărie... piftii... În faţa unui noooa oripilat, ne-a adus un fel de iaurt de oaie: se fierbe laptele prin septembrie, se pune în putineie de lemn şi se desface de Sărbători. Crimă şi pedeapsă - te reface din bucăţi şi-ţi dă tăria Munţilor Gutîi. Şi, din pură întîmplare, pe acest traseu de basm am devenit brusc lovinescian! Ca din senin! La Borşa, în seara dinaintea plecării, gazda m-a dus la etaj, intr-o cameră cu ştergare şi icoane pe pereţi, şi mi-a făcut cadou o floare de mină şi o icoană pe sticlă - într-un chenar de flori închis sus de cinci turle de biserică, Maica şi Fiul, pictură naivă. În jurul perechii, fondul bleu-ciel se scorojise într-unul din aceste decenii din urmă; rama, făcută artizanal din stinghii de lemn prinse în cuie mici, era vopsită cu negru. Abia a doua zi, pe lumină, m-am uitat la spatele icoanei. Un ziar local; nu se vede titlul sau data, dar se văd trei coloane fără cap şi coadă din editorial. Care spunea aşa: "Însemnătatea plenarei CC al PMR din 28 iunie - 3 iulie este strîns legată de atenţia pe care a acordat-o problemelor întăririi mai departe a unităţii partidului. (...) Este o fericire pentru ţara noastră că CC al partidului, credincios învăţăturilor leniniste, duce o politică bine chibzuită, fermă, evitînd săriturile dintr-o extremă în alta (...). I. Chişinevschi şi M. Constantinescu au încercat însă să denatureze aceste realităţi. Ei au trecut sub tăcere situaţia îngrijorătoare şi periculoasă ce a existat în conducerea partidului ca urmare a acţiunii fracţioniste a grupului antipartinic Luca - Pauker, s-au sustras de la analizarea autocritică a propriei lor contribuţii şi răspunderi pentru aplicarea liniei lichidatoriste a acestui grup (...) - linie ce a pus partidul în faţa unei mari primejdii, deschizînd porţile partidului în faţa elementelor străine, carieriste, legionare (...), pentru răspîndirea prin mijloace de propagandă şi agitaţie a cultului personalităţii şi îndeosebi a proslăvirii Anei Pauker" etc. ...În anul 1924, Eugen Lovinescu publica primul volum din Istoria civilizaţiei române moderne, în deschiderea căruia scrisese, profetic: "În dosul crucii, spunea Cervantes, se ascunde diavolul; în dosul crucii bizantine se ascundea rusul". În iarna lui 1957 (anul plenarei amintite mai sus), o moroşancă termina de pictat o icoană şi, într-un dispreţ al detaliului ce salvează numai sufletele pure, i-a pus la dos primul ziar ce i-a picat în mînă. Azi, cum spuneam, nepoţii acestei femei lucrează în Italia şi vin acasă de Crăciun cu maşini străine. Uite, asta înseamnă farmecul Istoriei.