Iluminaţi cu economie
Odată cu scurtarea zilei, unii jurnalişti au început să observe cum, de la o vreme, întîiul oraş al ţării, cel al cărui PIB depăşeşte o cincime din întregul României, se scufundă tot mai mult în beznă. Pe harta ţării există un loc în care economia duduie şi iluminatul public pîlpîie. Felinarele electrice nu sînt stinse doar pe străduţe uitate din cartiere mărginaşe, ci chiar pe porţiuni întregi ale unor bulevarde importante, ca Ştefan cel Mare sau Calea Griviţei. Dacă n-ar mai exista reclame luminoase sau vitrinele luminate ale unor magazine, întunericul ar fi aidoma celui din ultimii ani ai comunismului, în care populaţia orbecăia pe trotuare în căutarea unei alimentare în care s-a băgat ceva.
În 1992, primii primari aleşi democratic în oraşele mari descoperiseră că iluminatul public e una dintre cele mai la îndemînă măsuri. Se putea face relativ repede şi ieftin iar, în plus, era ceva cît se poate de vizibil. Lumea putea aprecia imediat noua optică. Astfel, în special noii primari ai Convenţiei Democratice din oraşele mari au făcut lumină, apărînd dintr-odată ei înşişi ca fiind mai luminaţi decît predecesorii lor numiţi de guvern. După 20 de ani, se pare însă că administratorii Bucureştiului regăsesc drumul spre economia prin beznă.
Căutînd mai cu lumînarea, jurnaliştii de la HotNews au descoperit că răspunderea iluminatului public al Capitalei e împărţită între Primărie, fostul şi actualul Consiliu General, companii private ca Enel sau Luxten; că pentru rezolvarea problemei, fiecare aşteaptă ceva de la celălalt, într-o încrengătură specifică ţărilor mai puţin luminate. Tot în acest specific, nu va fi de mirare dacă din pricina întunericului vom da cu capul în viitoarea autostradă suspendată. În orice caz, cică pentru anul acesta, în bugetul local nu sînt prevăzuţi destui bani pentru iluminatul public. În zilele noastre, e obiceiul să te hrăneşti cu iluzia că, de vreme ce am devenit parte din Uniunea Europeană, nu vom fi lăsaţi să recădem din nou în bezna istoriei. Dacă ne gîndim însă la regulamentul Comisiei Europene 244/2009 care pune în practică Directiva CE 2005/32, vom descoperi că nici de la Apus nu mai avem prea multe motive de optimism. E vorba de legea care a impus scoaterea treptată din circulaţie a becurilor mai puternice de 40 de waţi. Anul 2012 consfinţeşte încheierea acestei operaţiuni de reducere a luminilor casnice la maximum 40 de waţi pe întregul continent al lui Voltaire şi Jean-Jacques Rousseau. Pe cît de neconvingătoare sînt argumentele economico-ecologiste invocate în sprijinul acestei măsuri, pe atît de clar este că o asemenea linie de gîndire, dacă va fi continuată, nu poate avea altă încheiere decît stingerea. Sigur, deocamdată unii vor cumpăra lămpi cu foarte multe becuri dintr-astea mici şi vor ajunge pînă la urmă, cu costuri mai mari, la lumina puternică pe care şi-o doresc. Alţii vor reveni însă, fără prea mari regrete, la vechea tradiţie a chioreniei care domina pînă nu de mult prin întreaga Românie. Se adaugă faptul că, în ultimii ani, prin ţară, din cauza consumului tot mai mare de energie electrică (chiar şi vara, cînd a început a se face simţită ponderea crescută a aparatelor de aer condiţionat), vechile reţele, dimensionate după planurile „întunericiţilor“ tovarăşi care ne-au condus, cedează din ce în ce mai des, provocînd întreruperi de curent. Şi iată cum înapoierea asta a noastră tehnologică şi administrativo-psihologică ajunge să aibă aceleaşi efecte cu progresele ecologice de prin Occident. Aşadar, autorităţile române se pot simţi încurajate, unite cu cele de la Bruxelles, să militeze orbeşte împotriva risipei şi, implicit, împotriva unui tot mai mic segment de indivizi care se încăpăţînează în a-şi păstra proastele obiceiuri, precum cititul. Cu toate că luxul e unitatea de măsură a luminii, în curînd s-ar putea ca lumina să ajungă să dea măsura luxului public şi individual.
