Ignoranța și mass-media

Publicat în Dilema Veche nr. 792 din 25 aprilie – 1 mai 2019
Comunismul se aplică din nou jpeg

Dacă revista noastră tot face un Dosar despre părerism, m-am gîndit că aș putea să-mi „dau cu părerea“ și eu în această chestiune. Cel puțin de la Leonardo da Vinci încoace (de la a cărui dispariție Dumnezeu n-a mai avut puterea de a crea un altul – așa cum se spunea în finalul unui serial despre el), indivizii speciei noastre au ajuns să cuprindă tot mai puțin din cunoașterea umană. Istoricul israelian Yuval Noah Harari observă că, mai ales în zilele noastre, „oamenii gîndesc rareori singuri“ și că „mai curînd gîndesc în grupuri“. E cît se poate de clar că nimeni nu are cunoștință, de pildă, de întreaga știință și tehnologie înglobată într-un laptop, într-un telefon mobil sau într-un automobil. Asta nu înseamnă că fiecare individ nu se poate folosi de aceste instrumente, avînd de fapt încredere în gîndirea colectivă științifică și tehnologică, în urma căreia acestea au fost construite. Exista o teorie conform căreia dacă un cataclism, un război atomic să spunem, ar distruge omenirea lăsînd în urmă supraviețuitori izolați în diverse locuri ale planetei, aceștia n-ar mai fi în stare să refacă civilizația. Ei ar putea doar transmite copiilor lor povești despre ceea ce a existat, povești care după cîteva generații s-ar transforma în mituri.

Pînă una-alta, chiar fără vreun cataclism mondial, în fața complexității tot mai mari a lumii în care trăim, puterea de înțelegere individuală scade și ignoranța fiecăruia crește. Nu crește însă neapărat și conștiința acestei ignoranțe. Oamenii își închipuie că știu. E ceea ce unii au numit iluzia cunoașterii. Și, cum tot Harari observă, „unii care nu știu mai nimic despre meteorologie sau biologie propun totuși politici privind schimbarea climatică și culturile modificate genetic, în vreme ce alții au opinii cît se poate de ferme despre cum ar trebui să se procedeze în Irak sau în Ucraina, deși nu sînt capabili să localizeze aceste țări pe o hartă“.

Dar oamenilor nu le pot fi interzise părerile despre lucruri la care nu se pricep și uneori nu pot fi opriți nici să ia decizii importante în domenii pe care le cunosc vag sau chiar deloc. Mass-media ar putea avea un rol serios în ameliorarea ignoranței opiniei publice, măcar în chestiuni esențiale, după cum aceeași mass-media poate propaga clișee sau lucruri neadevărate. Din păcate, pare că această a doua variantă e mai tentantă. Lăsînd la o parte devierile grave aduse de folosirea presei pentru propagandă, de reaua-credință indusă de unii patroni în domeniu sau de diverse interese necinstite, m-aș referi puțin la fenomenul deprofesionalizării jurnalismului. În ultimii ani, aș spune că televiziunile, în special, au alunecat vertiginos către un soi de „părerism“ de ocazie. E valabil nu doar în talk-show-uri, ci și la știri. Într-o viziune mai anglo-saxonă, să zicem, lucrurile sînt cît se poate de simple. Jurnalistul ar trebui să transmită opiniei publice evenimente, fapte, informații, să preia cu discernămînt (ăsta e un cuvînt-cheie) informații de interes public dintr-o parte și să le „predea“ în alta. Uneori, desigur, trebuie să le reambaleze pe înțelesul nespecialiștilor. Dar asta nu înseamnă că el trebuie să se priceapă la toate cîte e pus să transmită. Bineînțeles, e de preferat ca la Ministerul Justiției, de exemplu, să trimiți un reporter care are ceva noțiuni în domeniu. Dar nu e nevoie ca el să fie un specialist în drept. Jurnalistul trebuie să aibă ceva cultură generală și să se priceapă la propria lui meserie. Adică să știe să pună întrebări, să-i facă pe specialiști să dea explicații pe înțelesul tuturor. Să-i știe pe experții credibili și elocvenți din domeniile în care se învîrte și să-i evite pe cei care nu s-au dovedit serioși sau care au obiceiul să bată cîmpii. Jurnalistul trebuie deci să se priceapă la a obține explicații clare și coerente, fie că vorbește cu un ministru, cu un brutar sau cu un savant. De asemenea, cînd culege declarații și opinii, nu e cazul ca jurnalistul să se lase convins. El are datoria să caute și să prezinte și punctele de vedere contrare. Folosindu-se mereu însă de acea calitate esențială de care vorbeam: discernămîntul. Mulți jurnaliști invocă propria nepricepere în domeniul în care sînt puși să transmită, dar asta e normală și nu are mare importanță dacă te pricepi la propria meserie, adică la transmiterea de informații. Unii însă uită că au doar acest rol de „transmițători“ și încep să se considere ei înșiși persoane importante, făuritoare de știri. Alții ajung să se creadă un fel de „anchetatori“ sau chiar „judecători“ care, în numele opiniei publice, ar fi cumva îndrituiți să împartă dreptatea. Nu rareori apare și genul de jurnalist pentru care propria prezență (scenică) la un post de televiziune e cu mult mai importantă decît ceea ce trebuie să spună acolo. Nu mai vorbim de categoria moderatorilor. Mai e și meteahna producătorilor care, în loc să caute oameni de specialitate, invită în emisiuni analiști „de serviciu“ care vin oricînd și par a se pricepe la orice. Mai presus de toate însă, continuă să funcționeze ideea, introdusă imediat după Revoluție de un mare „maestru“ al presei românești, că dacă spui bazaconii îți crește vînzarea. Se întîmplă asta doar pe termen scurt. Pe termen lung, oamenii își pierd încrederea în întreaga presă. Iar în loc să fie o sursă de informare, mass-media se transformă într-un amplificator al ignoranței și așa foarte răspîndite.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cum este terorizată de vecini o familie din Timișoara: „Coșmarul durează durează de 20 de ani, defilează cu topoare și cu un pistol prin curte” VIDEO
Imagini șocante surprinse de o cameră de supraveghere, în ele se observă cum mai mulţi cetăţeni de etnie romă terorizează o familie din Timişoara. Primarul Dominic Fritz a publicat imaginile și a făcut apel la instituţiile statului pentru a stopa acest fenomen.
image
Medicamentele care vor fi retrase din farmaciile din România, de săptămâna viitoare
Șapte medicamente de pe piață vor fi retrase pentru că nu respectă standardele de conformitate.
image
Perla Coroanei industriei auto din România. Cum a ajuns Uzina Aro în vizorul negustorilor de automobile din întreaga lume
Automobilul Românesc Original, ARO, supranumită „Florea de colţ” a munţilor, a cunoscut gloria în anii ’70 şi ’80. În Italia, în 1972, presa vremii vorbea elogios despre un câştigător al unui mare raliu automobilistic internaţional, cel de la Prato.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.