Iaşii lui Călinescu

Publicat în Dilema Veche nr. 556 din 9 - 15 octombrie
Alte confuzii jpeg

Pe fondul FILIT-ului ieşean (în plină desfăşurare la momentul redactării acestui articol, însă încheiat deja atunci cînd dumneavoastră îl veţi citi!), mi-am amintit de o scurtă scriitură interbelică, foarte interesantă atunci, dar şi acum. În perioada cînd era profesor universitar la Iaşi, G. Călinescu a scris, în revista creată chiar de el, Jurnalul literar (28 mai/1939), un text mai puţin cunoscut astăzi, deşi de o actualitate incontestabilă. Articolul se intitulează, nesofisticat, „Iaşul“, şi disecă un stereotip cultural, se vede, apăsător şi la vremea respectivă: alunecarea centrului tradiţional de civilizaţie europeană – e vorba, desigur, de bătrîna capitală a Moldovei –, alunecare cumva inexorabilă, către un prăfuit provincialism. „Ce este ieşan?“, se întreabă Călinescu în chiar debutul pledoariei sale. Răspunsul, dincolo de aparenta lui banalitate, merită redat în întregime, întrucît fixează termenii polemicii ulterioare: „Un ieşan e un român care locuieşte în chip aproape permanent la Iaşi. Iată o definiţie simplă, necesară într-o vreme în care se abuzează de denominaţia de ieşan. În definitiv, un ieşan nu se deosebeşte fundamental de un bucureştean ori de un craiovean. Există însă un spirit al oraşului care modifică încetul cu încetul pe individ şi-i dă o coloare locală. Chinezul care stă prea mult la Paris, în ciuda ochilor mongolici, capătă fizionomie şi gesticulaţie franceză. Prin urmare, Iaşul este o realitate. Dar precum peştele nu poate trăi pe uscat şi nici pasărea înota, nu poate fi ieşan cine a ieşit din lichidul lui.“ Abandonul definitiv al unui loc, cu alte cuvinte, te scoate, volens nolens, din sfera sa identitară. A fi ieşean (sau orice altceva), crede legitim Călinescu, reprezintă asumarea unui mod de viaţă, şi nu doar venerarea – pur formală – a naşterii întîmplătoare.

Aici se află, de fapt, punctul central al analizei călinesciene. Criticul sugerează că isteria din jurul ideii „decăderii Iaşului“ (la fel de acută, se pare, şi în perioada interbelică!) este invenţia ieşenilor care au părăsit, cu mult timp în urmă, Iaşiul. Ei ajung, treptat, extrem de intrigaţi de continua deteriorare „spirituală“ a străvechii citadele, cerînd, imperios, măsuri de redresare. Autorul articolului nu poate trece cu vederea flagrantul paradox care se ascunde aici: „Sînt mulţi ieşeni care /.../ se vaietă că nimeni nu-şi aruncă ochii asupra oropsitului Iaşi, dar aceşti ieşeni stau la Bucureşti. /.../. Ei sînt bucureşteni care vor să profite şi de dulceaţa apei Dîmboviţei, şi de prestigiul cetăţii bahluiene. /.../. Oricine, din felurite împrejurări, poate ajunge în situaţia de părăsi un oraş în care s-a născut sau a trăit multă vreme. Dar a mai pretinde, de la distanţă, să participi la spiritul unui oraş, iată o frumoasă aberaţie.“ Aceşti „patrioţi externi“ creează, de regulă, clişeele aşa-zisei „decăderi“. După ei, Iaşiul îşi pierde constant personalităţile (atrase, magnetic, de Bucureşti), e tot mai ostracizat financiar, tot mai izolat geografic şi tot mai nedreptăţit de administraţiile centrale. Iaşiul se alterează, din unghiul lor, pe majoritatea palierelor, devenind – mereu mai pregnant – o provincie ternă. Chiar şi Universitatea, bastionul de renume prin excelenţă al oraşului, încă de la înfiinţarea sa de pionierat în România, începe să pălească în faţa vieţii universitare bucureştene. Aceeaşi „diasporă“ ieşeană strigă, necontenit, că s-a ajuns în situaţia inacceptabilă în care e mai bine să fii asistent la Bucureşti decît profesor la Iaşi!

„Şi de ce mă rog?“, se întreabă, pe bună dreptate, Călinescu. Răspunde, tot el, cu un bun simţ ce ar trebui să-i facă pe mulţi – şi azi – să mediteze ceva mai adînc: „Presupunînd că locuirea la Iaşi ar fi incomodă, valoarea unei instituţii rezidă în sine. Universitatea este ageografică, naţională. Nu se poate pretinde că moldovenii se cultivă mai rău decît muntenii şi transilvanii. Ideea însăşi a inegalităţii universităţilor e absurdă. Ar rămîne doar o deosebire de tradiţie. Dar din punctul acesta de vedere, Universitatea din Iaşi e cea mai veche şi cea mai ilustră. Întîiul ei rector a fost Titu Maiorescu. Aci au profesat Xenopol, Stere, Ibrăileanu şi sînt şi acum atîtea elemente excepţionale, încît ar fi drept a spune – mai bine asistent la Iaşi decît profesor la Bucureşti.“ În fond, Călinescu atinge un punct cu rezonanţă imensă în spaţiul postmodernităţii contemporane. „Centralismul“ obsesional constituie o formă de patologie mentalitară, este simptomul culturilor mici. Civilizaţiile mari îşi diseminează funcţiunile şi abilităţile în vastitatea întregului lor teritoriu. Cultivă, cu bună ştiinţă, diversificarea geografică, „descentralizarea“ manifestaţională. Numai culturile ignare trăiesc cu complexul „centrului“, al „capitalei“. Oxford, Cambridge, Harvard, Yale, Stanford, Princeton, Jena, Bologna, Padova şi atîtea alte nume sonore nu sînt „capitale“ de state, şi totuşi reprezintă „centre“ ale excelenţei academice şi intelectuale internaţionale. În condiţiile unei dinamici culturale fireşti, şi Iaşiul, implică autorul, ar putea avea un destin similar, eliberîndu-se – odată pentru totdeauna – de complexul „trădării“ de la 1859. Să fi venit oare timpul, în noul univers european, să sperăm şi noi la normalitate? 

Codrin Liviu Cuţitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (Catedra de Engleză). Cea mai recentă carte publicată: Istoreme, Editura Institutul European, 2009.

image png
Cum și ce se mai fură în România
Cum a fost cazul unui angajat din comerț, care vindea vinuri și care a fost condamnat nici mai mult, nici mai puțin decît la moarte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Franța și Estul
Însă frustrarea acumulată de estici începe să se vadă din ce în ce mai clar în politica internă a acestor state.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Frica lui Putin jpeg
De unde ne vine pericolul
Da, Biblia, cu poveștile ei incomode, a speriat pe mulți slabi de înger de-a lungul secolelor.
index jpeg 5 webp
Cleopatra și o doză din istoria berii
Spre deosebire de egipteni, care iubeau această băutură alcoolică, grecii și romanii nu prea o agreau, lor le plăcea vinul (poți să-i învinovățești?).
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Decivilizare și civilizare
Consolidăm aportul nostru la decivilizare și ne plîngem, apoi, că partea civilizată a societății nu se arată încîntată că este decivilizată.
image png
Ce înseamnă să fii viu?
„Dungile sînt ușor de explicat, dar ce ne facem cu partea de cal?”.
„Cu bule“ jpeg
Bobul, la modă
Bobul din domeniul coafurii feminine merită să intre în dicționare, alături de omonimele sale mai vechi și mai noi.
HCorches prel jpg
Banii, această chestiune măruntă
Dacă vrem sănătate și calitate, de aici trebuie să începem. De la bani, această chestiune măruntă.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
Dacă Trump revine
Judecînd după comportamentul lui ca fost președinte, Trump nu s-a schimbat deloc.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Lifturi
Săptămîna trecută scriam despre incredibilul furnicar newyorkez.
O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.

Adevarul.ro

image
De ce ne sângerează gura uneori după ce mâncăm ananas
Ananasul este o gustare răcoritoare bogată în vitaminele C și B6, printre alte beneficii dietetice, dar conține și o enzimă atât de puternică încât este folosită și în bucătărie pentru frăgezirea cărnii, relatează IFL Science.
image
Obiceiuri scandaloase la români. Cum ajutau, în trecut, socrul și nașul la „consumarea“ căsniciei
În Principatele Române, în Evul Mediu, dar și în zorii modernității, la sate și în mahalale existau obiceiuri sexuale pe care lumea contemporană le-ar considera de neacceptat. De exemplu, socrul își ajuta fiul în noaptea nunții, același drept avându-l și nașul.
image
Cine este „Șeba”, fiul artist al ministrului rus al Apărării. Duce o viață de lux după ce a scăpat de mobilizare FOTO
Identitatea unui fiu nelegitim al ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a fost dezvăluită de fundația anticorupție a opozantului rus încarcerat Alexei Navalnîi, a relatat The Telegraph.

HIstoria.ro

image
Povești despre teatrul bucureștean
Iubim teatrul și ne mândrim cu actorii săi din toate generațiile. Azi aflăm povești despre teatrul bucureștean de la primele încercări, pe vremea lui Caragea Vodă, și până la apariția Teatrului Național din București.
image
Kosovo și reflectarea războaielor din această provincie în media.
Kosovo, o provincie din partea de sud a Serbiei, astăzi recunoscută doar de câteva state ca o țară de sine-stătătoare, se află de câteva decenii în prim-planul mass-mediei și constituie un subiect de interes, în principal datorită istoriei sale politice turbulente și a conflictelor care au degenera
image
Sosirea voluntarilor ardeleni la Iași (7 iunie 1917)
După eşecul campaniei din 1916, guvernul român şi Marele Stat Major, la începutul anului 1917, au început să pregătească pe teritoriul restrâns al Regatului, o amplă acţiune de refacere şi înzestrare modernă a unităţilor decimate în luptele din anul precedent.