Hrana noastră cea de toare zilele...

Publicat în Dilema Veche nr. 178 din 5 Iul 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

O fi axa Bucureşti-Londra-Washington preferinţa noastră publică, iar bătrîna Franţă - doar o mătuşă senilă la care ne uităm cu milă sau cu silă de potaie puberă ce se visează doberman adult, dar cînd e vorba de viaţa noastră intimă, de preferinţele noastre profunde şi nu neapărat corecte politic, lucrurile stau exact invers: lumea anglo-saxonă este tot ce poate fi mai la antipodul felului nostru de a fi, iar aroganţii de franţuji sînt exact cum ne place nouă să ne credem - şi încă ceva în plus. Spuneau nişte românaşi de-ai noştri, lucrători la Dublin: Ăştia de aici aleargă mereu, n-au niciodată timp! Noi, cînd ne aşezăm la masă, ne facem timp, ne place să mai stăm şi puţin de vorbă la un pahar de vin... Ei bagă repede în gură şi pleacă mai departe! Îmi aduc aminte şi de un director dintr-o multinaţională care m-a întrebat odată de ce pierd românii atîta timp cu masa la negocieri? Am oameni care vin din America sau din Asia pentru cîteva ore, să rezolve o afacere precisă, să decidă dacă da sau nu, şi nu apucă să stea de vorbă despre problema lor pentru că partenerii români trag de ei să meargă întîi la masă, să bea un pahar... - se plîngea acesta. Apoi, cu frica de "dreptul la diferenţă", m-a întrebat, scăzînd brusc vocea: Este ceva cultural la voi, o credinţă tradiţională a românilor?... Se pare că, într-adevăr, este "ceva cultural" şi la ei, şi la noi. Ceva surprins de mult de intuiţiile interculturale şi prins temeinic în stereotipurile despre culturile celorlalţi. Dar, cîteodată, unele dintre aceste stereotipuri se dovedesc, în anumite privinţe, tulburător de adevărate. Este ceea ce a demonstrat cu eleganţă de maestru Claude Fischler într-un recent colocviu de la NEC, dedicat hranei şi mîncatului în lumea de astăzi. Mai întîi, pentru că tot am vorbit de timp, statisticile arată ceva cutremurător: timpul acordat mesei scade într-un ritm alert pretutindeni în lume, americanii conducînd, evident, detaşat, în acest top. Franţa este mult în urma mediei europene. (România nu figurează, ca de obicei, în aceste statistici comparative.) Mai mult, tot mai mulţi oameni fac şi altceva în timp ce mănîncă sau, adesea, mănîncă în timp ce fac ceva anume. A mînca şi a lua masa devin astfel tot mai mult două lucruri diferite: lumea continuă să mănînce, dar tot mai puţini pierd timpul cu luatul mesei. Ce mai înseamnă atunci "a mînca"? Iată ce sugerează datele culese timp de cîţiva ani de zile de către Claude Fischler şi coechipierul său, un psiholog american, în cinci culturi "euro-atlantice" diferite. Pentru simplificare, ne vom referi în primul rînd la SUA şi Franţa, deoarece în toate exemplele ce vor urma, cele două culturi ilustrează cel mai bine polarităţile lumilor recente. La extrema anglo-saxonă, hrana înseamnă, de cele mai multe ori, pur şi simplu nutriţie. Adică, o combinaţie precisă şi măsurabilă de glucide, lipide, vitamine etc., selectate şi ingurgitate în cunoştinţă de cauză. Aşa stînd lucrurile, mîncatul devine o problemă de alegere personală şi, în consecinţă, de responsabilitate personală: trebuie să ştiu exact ce cuprind alimentele ca să pot alege în deplină cunoştinţă de cauză; şi trebuie să procedez astfel deoarece sînt singurul responsabil de modul în care mă construiesc pe mine - corpul meu - prin ceea ce bag în mine. Pe scurt, mîncatul este o problemă personală, care priveşte corpul meu şi, astfel, persoana mea. Punct. În mod (aparent) paradoxal, controlul social este însă maxim în această variantă de maxim individualism. Acest lucru devine şi mai clar în cazul sancţiunilor: a nu proceda astfel, cu o maximă responsabilitate personală pentru corpul propriu, înseamnă asumarea unui risc - şi vai de cel care riscă i-raţional! A unui risc social, deoarece această i-responsabilitate a mea se poate traduce în diverse forme de boală, care fac să devin o belea pentru cei din jur şi - mult mai grav - pentru măria sa contribuabilul, nevoit să participe cu sudoarea muncii sale la asigurările mele. A mînca devine astfel o problemă strict personală de sănătate, la fel de strict reglată însă, la o extremă, de mecanismele generale de siguraţă alimentară şi controlată, la cealaltă extremă, de ochiul vigilent al marilor firme de asigurare. Şi plăcerea în toată această poveste? - nu mă pot eu stăpîni să (mă) întreb. Fischler a avut şi el această curiozitate şi a înregistrat, de pildă, frecvenţa apariţiei cuvîntului "plăcere" în interviurile despre masă şi mîncare. Rezultatul: în discursurile americanilor, "plăcere" apare asociat cu mîncarea doar de două ori; în cazul francezilor, "plăcere" apare de 74 de ori. Curiozitatea cercetătorilor a mers însă mult mai departe. Pentru aceasta, au inventat tot felul de mici povestiri-test. De pildă: O cofetărie oferă o gamă de 10 tipuri de îngheţată de marcă, în timp ce o alta oferă posibilitatea de a alege între 60 de feluri de îngheţată; pe care aţi alegea-o? 56% dintre americani aleg a doua cofetărie, considerînd că posibilitatea de a avea cît mai multe opţiuni este esenţială; 68% dintre francezi o aleg pe prima, considerînd că le este absolut suficient să aleagă dintre cele 10 feluri de îngheţată. Sau: Mergeţi în vacanţă şi aveţi de ales între un hotel în care camerele sînt foarte confortabile, dar bucătăria este mediocră şi unul în care bucătăria este excelentă, dar camerele nu sînt chiar foarte confortabile. Ce aţi alege? Vă las să ghiciţi cine ce a ales... Sau faimoasa vorbă despre a "plăti nemţeşte": Dacă mergeţi cu doi prieteni buni la masă, cum faceţi plata? Peste 50% dintre germani, englezi sau americani au răspuns că plătesc individual, fiecare cît a consumat, faţă de sub 20% în ţări precum Franţa sau Italia, care preferă să împărtăşească costurile. Dacă v-aţi săturat de cifre, iată şi ceva metafore despre corpul nostru cel supus mîncatului: este ca un pom - au spus două treimi din francezi. Este ca o maşină sau ca o uzină sau, mai degrabă, este un templu - au declarat americanii. Corpul-templu şi hrana-sacrificiu... A spus cineva că economia de piaţă nu are şi ea propriile sale credinţe "sacre"? Iar micile mele trivialităţi haihui? Nu, doamnelor şi domnilor, este cea mai pură şi delicioasă ontologie, este vorba despre însuşi statutul individului, despre reprezentările în act ale subiectului contemporan supus riscului deloc imaginar al disoluţiei într-un snop de alegeri raţional disjuncte şi emoţional înfricoşate. Este vorba despre ceea ce (nu) mai sîntem!

index jpeg 5 webp
Gustul banului
Gustul banilor poate să se refere și la un „amărît” care, cine știe cum, găsește un post sigur și bine plătit la stat, un post pe care pregătirea și experiența sa nu i-ar fi permis, în mod normal, să îl ocupe.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Nucleara
Este urmăritul penal capabil să treacă dincolo de faza încordării mușchilor și să folosească arme nucleare?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Alexandru Dragomir despre politica (noastră)
Din păcate, puțini știu cine a fost Alexandru Dragomir.
Frica lui Putin jpeg
Filosofie, feminitate, autenticitate
Aşa se explică, pesemne, de ce în filosofie s-a menținut „privilegiul” masculin, chiar şi în vremurile mai noi, de după emanciparea femeii.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Activistul european și moartea unei pasiuni
Articolul meu vrea să atragă atenția: cu excesele activismului și propagandei, UE poate pierde treimea de mijloc.
index jpeg 5 webp
Spaghete în copaci
Propun să rămînem la rețeta lui Fellini. Plus paharul cu vin.
Iconofobie jpeg
Diplomație
Se reia, observ, o dezbatere politologică mai veche.
„Cu bule“ jpeg
Format letric
Nu era atît de cunocut încît să exprime fără ambiguități noua idee, dar sensul i-a fost aproximat din context, din relația cu termenul complementar.
HCorches prel jpg
Vremuri ale fricii
Dar dincolo de negare, dacă nu apare și acceptarea, efectele pe termen lung sînt devastatoare.
p 7 Chatbot WC jpg
Idioția artificială
Ar trebui oare programată inteligența artificială (IA) să răspundă la același nivel cu întrebările care i se pun?
IMG 8779 jpeg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Alt bîlci?
Cum ar fi să construiești un Disneyland și un Tesco la Londra, în Hyde Park?
O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.

Adevarul.ro

image
Un român grobian la meciul Cîrstea – Kvitova: S-a rușinat și comentatorul Digi Sport VIDEO
Din păcate, avem huligani, nu doar pe arenele sportive din țară. Mai nou, niște indivizi dubioși ne fac de râs și afară!
image
Cea mai temută infractoare care a terorizat Spania e româncă. O armată de interlopi o asculta orbește
Tenace, ambițioasă și extrem inteligentă, dar nu în ultimul rând de o frumusețe răpitoare, ea a reușit să câștige toate războaiele cu bandele rivale.
image
Nou scandal sexual în universitate. „Profesorul de 67 de ani i-a propus să devină iubita lui. Să facă sex în fața unei minore“
Elaborarea unor Coduri de etică stricte privind hărțuirea sexuală în universitățile din România devine o prioritate, în contextul numărului din ce în ce mai crescut de astfel de cazuri care apar în spațiul public. Ultimul scandal de acest tip provine din Cluj-Napoca.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.