Hidrocarburi pentru clovni
Muriţi de pofta unor hidrocarburi şi sînteţi mai capricios ca un ţipar care alunecă din farfurie. Hai să spunem că trupul dumneavoastră, supt de efort şi decibeli, simte că se deşiră ca un şirag de mărgele ieftine. N-o s-o facă. Sîntem rezistenţi. Aşa a înfruntat trupul încercările prin timp ale sărbătorilor de Mardi Gras, împins la limite dincolo de care nu există decît plictiseala fără margini a suburbiilor. Doar că anul acesta nu mai există suburbii. Nu mai există decît vechiul New Orleans, încolăcit şi înfăşurat în jurul încăpăţînării sale festive. Adevărul în chestia asta - şi adevărul este ultima chestie pe care oamenii o ştiu sau de care vor să audă - este că, anul acesta, carnavalul de Mardi Gras din New Orleans a fost din cale-afară de INTERNAŢIONAL. Ar trebui să arătăm CNN-ului chipul neîncrederii băştinaşilor arătînd CNN-ului şi lumii ceea ce CNN şi lumea privesc cu atît talent: beţivii împleticindu-se, înfăşuraţi în mărgele, zvîrcolindu-se precum creveţii aruncaţi în apă clocotită. Americii îi plac distracţiile, mai ales la televizor. E nevoie de curaj pentru a plonja în maelstrom-ul mulţimilor la vreme de Carnaval, şi de aceea oamenii îşi pun măşti. Anul acesta, măştile n-au fost de cine ştie ce ajutor, pentru că feţele noastre sînt deja nişte măşti. Ne mascăm sentimentele în spatele acestor aparenţe plăcute ochiului. Rînjim, ţipăm, răguşim lălăind din rărunchi ca să ne facem auziţi peste voci şi muzici. Sub aceste aparenţe de voie bună zac ţestele noastre rînjite. Acest Mardi Gras seamănă mai mult cu Dia de Los Muertos. Şi asta este cevace CNN şi America nu văd niciodată în New Orleans: morţii sînt şi au fost dintotdeauna mai mulţi decît cei vii. Strigoii de care te loveşti pe stradă nu sînt petrecăreţi mascaţi, sînt adevăraţi. Azi, localnicii se simt foarte aproape de strigoii ancestrali, a căror prezenţă nu e înspăimîntătoare, ci mîngîietoare. S-a zvonit că anul acesta cîteva mari companii au sponsorizat paradele de Mardi Gras. Asta, în New Orleans, nu se face, căci carnavalul îşi arogă dreptul de a rîde de orice şi de oricine e prea serios. Ţintele uşoare sînt lesne de ghicit: FEMA, Bush, Cheney, dar sînt şi o mulţime de prelate albastre care flutură şi nimeni nu poate spune "Entergy" sau "Halliburton" sau "The Shaw Group" fără să vadă roşu. În cele din urmă, corporaţiile a trebuit să facă pasul înapoi: era unica lor şansă. Companiile de petrol au încasat-o şi s-au declarat ecologiste, cînd oamenii s-au înfuriat pe crimele lor împotriva mediului. Acesta este, în zilele noastre, modus operandi al Republicii. Minciuna. Carnavalul din New Orleans era Sărbătoarea Dării în Vileag a Minciunilor, mari, mijlocii şi mici. O sponsorizare mincinoasă a dării în vileag va sfîrşi prin a ne spune adevărul. Nu e de mirare că marile corporaţii s-au ţinut deoparte. Oamenii s-au descurcat anul acesta cum au putut, furia punînd paie pe focul imaginaţiei. Sîntem o armată care mărşăluieşte în ritmul propriei muzici şi sub o nouă flamură: prelata albastră. A fost o campanie grea şi am obosit, dar nu-i bai, asta se poate drege cu o cinzeacă şi un blid de tăiţei cu parmezan.
