Herăstrăul românilor
Dinspre capătul tramvaielor şi autobuzelor de la Scînteii se revarsă valuri de bucureşteni spre intrarea de la Pavilionul H a Herăstrăului. Tumult duminical, îmbulzeală. Seminţe şi manele. Muzica e atît de tare încît nu mai simţi mirosul de mici. Se vorbeşte tare şi se îmbrînceşte mult. - Tacheee, adă pleieru'! Picnic la asfalt şi prin tufişuri. Cei cu copii refulează spre leagăne. Îi lasă să se zbenguie şi între timp rad o bere pe unde apucă. Alţii iau cu asalt vaporaşul. Îmi aduce aminte de copilărie: să fie acelaşi? Dinspre metroul de la televiziune şi din maşinile pestriţe parcate de-a lungul şoselei se revarsă alţi bucureşteni. Se plimbă. Mulţi au pungi cu pufuleţi în mînă. Cuplurile de pensionari sînt îmbrăcate de promenadă. Una, două, trei... cred că n-am văzut în ultimii zece ani atîtea pălării de soare, înduioşător de decente şi desuete! Familii cu copii, adolescenţi fără părinţi, pe patine cu rotile, tineri în blugi no-name. Nu se aude decît muzica de la Pavilionul H, revărsîndu-se peste lac. Dintr-un pavilion al expoziţiei de flori răzbate firav un Mozart de pe o casetă cam uzată. Tot acolo se vînd poezii "din lirica norvegiană" pe nişte suluri de hîrtie. O doamnă plinuţă, îmbrăcată într-un taior albastru, ce dă să crape pe alocuri, şi-a cumpărat unul şi citeşte cu voce tare: nu se hotărăşte încă dacă să fie fascinată sau intrigată. - Ticule, ţi-am spus să mai luăm o sută de mii de-acasă, puteam şi noi să ne simţim bine... - se plînge, cu o voce mică, o doamnă în vîrstă care tînjeşte după un ghiveci cu flori. Dar Ticu şi-a făcut socotelile şi este, evident, de altă părere. Oamenii se răsfiră pe aleile parcului, se aşază pe bănci sau intră într-una din numeroasele "grădiniţe" amenajate la umbra copacilor, la un mic şi o bere. Grupuri de familişti cu copii, cupluri de tineri la a doua sau a treia întîlnire, tinere pensionare melancolice şi cochete. Fumul grătarelor iradiază printre ramuri. E tihnit şi miroase a duminică la şosea. - Mă scuzi că te-am apelat... da, sînt în parc, nu vii şi tu? - se interesează pe mobil un puşti de vreo cinci ani, apoi închide demn, se întoarce la masă şi continuă să cînte cu două colege de generaţie un elefant se legăna pe o pînză de păianjen... Jos, la lac, un ponton nou, de unde se fac plimbări cu o "hidroambarcaţiune" albă cu motor Johnson. E plin, dar nu e coadă. La intrarea dinspre nord a parcului nu se ajunge decît cu maşina - şi e plin de maşini una şi una. Oamenii îşi plimbă cîinii. Cei fără cîini se îndreaptă agale, dar decis, spre unul dintre restaurantele cochete de pe malul lacului. Cam toţi sînt tineri. Haine de firmă, nu neapărat elegante, dar din categoria celor care nu trec neobservate. Miroase a parfum de calitate, iar muzica de la Pavilionul H nu răzbate pînă aici. - Păi, cum o să-mi convină, fată? I-a dat Ioanei un part-time şi acum proasta o să tragă să arate că e cea mai tare din agenţia de presă, whatever... - Şi ce treabă ai tu? - Cum ce treabă? O să fie mai greu să chiulesc şi eu n-am de gînd să mă îngrop în agenţia lor! Vorbeşte tare, ca să o auzim. Cînd ne îndepărtăm, schimbă vorba şi intră cu prietena ei la Fitze. În spatele restaurantelor sînt terenuri de tenis, iar pe lac se face yachting. Ne îndreptăm spre maşină. La ieşirea din parc, un lăutar mai încearcă o melodie şi mormăie printre dinţi: - Nu bagă nimeni... Cînt de peste o oră şi uite ce făcui, treişpe mii! Ce români!...
