Haleli şi ceteli

Stridii şi porc făcut la cuptor în sos de fasole neagră cu ghimbir şi praz în vas de lut bolborosind mărunt peste orez. Creveţi traşi în unt cu trei tipuri de ciuperci şi muguri de bambus. O plimbare după cină, aus spazieren, cu braţele încrucişate filosofic la spate, discutînd despre geniul cu totul deosebit al acestei combinaţii şi cugetînd la "raţă, data viitoare". Nave înalte în port. Un artist german în Argentina secolului al XIX-lea, urmînd indicaţiile lui Humboldt cu privire la "fiziognomia peisajului", apare într-o novella încîntătoare, desenînd tot timpul. Vine şi furtuna, şi el şi calul său sînt loviţi de mai multe ori de trăsnet. Calul îl tîrăşte cîţiva kilometri, cu piciorul prins în scară. Chipul îi devine de nerecunoscut. Îl acoperă cu mantilla stăpînei casei. Dar continuă să deseneze. Desenează indieni călărind animalele nobilimii locale. Boierii trag cu puştile în aer, indienii fac în derîdere piruete acrobatice pe spinările cailor. Artistul bagă spaima în indieni, cînd intră în tabăra lor pe înserat. Aceştia mănîncă o vită furată. Cotlete, antricoate, frigărui la jar. Băutură luată cu japca, dată pe gît cu lăcomie. Şi totuşi, un artist cu faţa acoperită de o mantilla , desenînd cît poate el de repede, sperie pe oricine. În Germania natală, sora artistului găteşte şniţele. Şi felii de sîngerete, pe un strat de varză roşie, şi ştrudel cu mere cald, scos din cuptor. Soţul ei, ceasornicarul tîrgului, tocmai a demontat ceasul din turnul Primăriei. Cu mintea în altă parte, îmbucă din şniţelul rece şi din feliile de sîngerete. În măruntaiele marelui mecanism, sînt alte mecanisme mai delicate, atît de complicate încît numai un geniu ar fi putut avea perversitatea de a le aşeza acolo, fie şi numai pentru a-şi pune în încurcătură ginerele. Geniul este tatăl artistului desfigurat din Argentina. După raidul în tabăra indienilor, la lumina lumînărilor, la o masă lungă, se servesc fripturi generoase, tăvălite prin piper şi vin roşu de casă. Se lasă amurgul. Doamna casei şi-a înlocuit mantilla cea mai bună, din dantelă fină, cu o alta, nu chiar atît de măiestrită. Mantilla ei cea bună, plină de unsoare şi pătată, acoperă acum faţa schimonosită a artistului. O ridică numai pentru a permite cîte unei bucăţi de carne şi unei guri de vin să dispară în gaura de dedesubt. Un şobolan citit ce-şi are lăcaş într-o bibliotecă părăsită a citit toate marile opere ale literaturii. Numele său este Firmin. El ştie cine este artistul german, ştie chiar şi că poeţii, recent traduşi, s-au adunat într-un salon măreţ din New York, la masă. Sarmale, vinete afumate. Caviar întins grosuţ pe pîine neagră. Pinot Noir din Carpaţi. Jaluzelele verticale fîlfîie ca nişte bandaje pe un cîmp de luptă. Clinchetul electric al şinelor la trecerea tramvaiului. O adevărată bătălie se duce între bărbaţii cu metodă şi cei care nu au alt argument decît "aşa îmi place". Tăieţei de orez se încolăcesc într-un bol elegant de sticlă sub ciupercile negre, într-un local intim de lîngă bibliotecă. Ciupercile sînt vii. Au nume. Scriitori minori din secolul al XIX-lea îşi taie drum cu buldozerul către tiparniţele secolului XXI, citiţi, cu toţii, cu mare atenţie de Firmin, şobolanul. "Tonul bun pentru sushi" clipeşte roşiatic pe un strat de risotto. Praz la grătar cu cîrnaţi picanţi în sos tomat, servit peste firimituri de brînză boursin. Ungurul este detestabil. Omoară oameni, preţ de cinci sute de pagini, şi aduce germenele febrei galbene de pe Rîul Roşu. Clinchetul pieselor de domino. Păsări tăvălite într-un vas cu sos arămiu. Şi de-abia începe.