Gorbi

Publicat în Dilema Veche nr. 517 din 9-15 ianuarie 2014
Reacţii omeneşti jpeg

În vara anului 1987, undeva pe Calea Victoriei, în faţa unei clădiri (poate să fi fost a Bibliotecii Central Universitare, nu-mi mai aduc aminte foarte bine) era destulă lume adunată. Pe stradă, cu motorul pornit, aştepta o impresionantă limuzină Ceaika. La un moment dat, o doamnă bine îmbrăcată a ieşit din clădire, a trecut printre cei adunaţi acolo, a schimbat cîteva vorbe cu unul şi cu altul şi s-a urcat în maşină. M-am apropiat curios, să văd mai bine despre ce e vorba. Prin geamul automobilului am zărit figura inconfundabilă a Raisei Gorbaciova. Lumea aplauda. Erau aplauze sincere şi într-un fel disperate, ale oamenilor care-i percepeau atunci pe soţii Gorbaciov, veniţi în vizită oficială la Bucureşti, drept o speranţă. Conducătorul marii ţări de la Răsărit părea în acel moment singurul în stare să ne scape de sărăcia, mizeria şi teroarea regimului Ceauşescu. Raisa Gorbaciova a răspuns aplauzelor cu un gest pe care nu l-am uitat: a ridicat amîndoi pumnii în sus, strîngîndu-i tare, în sens încurajator. Atitudinea ei era limpede. Persoana aceea importantă de pe bancheta din spate a limuzinei sovietice părea să înţeleagă perfect rostul aplauzelor şi să împărtăşească aceleaşi speranţe cu oamenii adunaţi spontan în jurul ei. Peste doi ani şi jumătate, Ceauşescu avea să dispară.

Cu Raisa îşi începe Mihail Gorbaciov cartea Amintiri – viaţa mea înainte şi după perestroika (Editura Litera, 2013), pe care o dedică soţiei sale, cu a cărei pierdere (în 1999) nu s-a putut împăca: „Am tot timpul un anumit sentiment de vină în legătură cu moartea Raisei. Încerc să reconstitui totul în memorie: cum a fost posibil să nu fiu în stare s-o salvez? În ultima vreme vedeam cît de amărîtă era de ceea ce ni se întîmpla: cum se făcea oare că la conducerea ţării ajunseseră oameni lipsiţi de bun-simţ, de conştiinţă, iresponsabili?“

Raisa Gorbaciova părea mereu frămîntată de soarta oamenilor, de felul în care sînt conduşi, iar bărbatul ei, cel care a contribuit esenţial la scăparea omenirii de grozăvia cursei înarmărilor nucleare şi care a lăsat ţările est-europene să-şi aleagă singure destinul, se învinovăţeşte că n-a putut face nimic pentru a-şi salva scumpa soţie. O zugrăveşte cu talent în nenumărate rînduri: „Îi plăceau hainele frumoase. Era ceva uimitor în femeia aceasta. Provenea dintr-o familie de oameni simpli, sosise la universitate dintr-o provincie îndepărtată. Şi încă de pe atunci se distinsese şi se deosebise de multe alte fete. Îmi vine adeseori în minte imaginea aceasta şi cred că nu e o exagerare să spun că era o adevărată prinţesă.“

Gorbaciov povesteşte viaţa familiei sale începînd cu bunicii ţărani – unul deportat sub Stalin, în Siberia, altul devenit şef de colhoz –, îşi aminteşte scene din războiul pe care l-a trăit, copil fiind, şi îşi descrie apoi parcursul şcolar şi universitar, drumul la Universitatea Lomonosov din Moscova (unde a absolvit Facultatea de Drept), întîlnirea cu Raisa, intrarea în Comsomol. Începuturile carierei sale, la Stavropol, sînt marcate de sărăcie. A trăit împreună cu Raisa la comun cu alte familii, în locuinţe în care apa trebuia adusă din stradă iar banii abia le ajungeau să-şi cumpere cărbunii pentru sobă. A renunţat la cariera de procuror şi a intrat în politică. Spera sincer ca prin activitatea lui să facă lucrurile să meargă mai bine. Credea în viitorul socialismului şi recunoaşte că îndoctrinarea din acele vremuri n-a rămas fără efecte asupra sa, deşi, cu timpul, îşi punea tot mai multe întrebări, date fiind neconcordanţele pe care le observa între propagandă şi realitate. Dezminte legendele create ulterior în jurul său cum că: „Vezi, Doamne, într-una din luările mele de cuvînt în străinătate, aş fi spus că încă din anii tinereţii eu şi Raisa Maksimovna ne propusesem să subminăm din interior partidul comunist. Ei, asta-i! Minciuna trebuia să fie grandioasă, nu? E o prostie, unul dintre falsurile pe care le-au lansat despre mine în toţi aceşti ani tovarăşii mei de idei.“

Cînd cu raportul lui Hruşciov de la congresul din 1956, în care erau dezvăluite cultul personalităţii şi greşelile lui Stalin, Gorbaciov povesteşte că activiştii, printre care şi el, trebuiau să explice oamenilor toate aceste lucruri. Şi s-a dovedit a fi o operaţiune foarte dificilă pentru că populaţia părea şocată să audă critici la adresa lui Stalin. De altfel, Gorbaciov declară că nu poate înţelege cum de mai există şi astăzi cetăţeni ai Rusiei care ies la manifestaţii purtînd pancarte cu figura lui Stalin.

Cu realism, bun-simţ şi inteligenţă, Gorbaciov a făcut lucruri remarcabile ca activist la Stavropol şi a ajuns în fruntea comitetului regional al PCUS. El spune că societatea aştepta o reformă pentru că „aşa nu se mai poate trăi“. Pe cît de tehnic, pe atît de interesant descrie relaţiile din interiorul puterii Uniunii Sovietice de atunci. Îşi portretizează predecesorii, pe Leonid Brejnev, Iuri Andropov (cu care a avut o relaţie specială) şi Konstantin Cernenko şi povesteşte cum a ajuns secretar general. Descrie apoi întregul calvar al desţelenirii politice numite perestroika. Priveşte cu o anumită detaşare şi momentul în care – cum se exprimă el, nu fără umor – a fost „disponibilizat“. Îşi aminteşte şi de întîlnirile cu alţi şefi de stat, de evoluţia relaţiilor cu americanii şi cu Ronald Reagan. Recunoaşte că după prima întîlnire l-a caracterizat pe preşedintele american, în faţa colaboratorilor săi sovietici, ca fiind un conservator, un „adevărat dinozaur“. A aflat că, de cealaltă parte, Reagan ar fi spus despre el că ar fi un „bolşevic căpăţînos“. În cele din urmă, însă, au ajuns să-şi spună pe nume şi să colaboreze foarte bine, iar relaţiile dintre fundaţiile şi familiile lor se păstrează pînă astăzi.

În esenţă, din întreaga poveste rezultă cum un om bine intenţionat şi înzestrat cu o minte specială, produs al unui sistem totalitar (şi care nu a avut decît tîrziu acces la informaţii, la idei şi curente de gîndire moderne exterioare), a reuşit, în doar şase ani, să scoată din amorţire un uriaş imperiu şi să-l îndrepte către democraţie şi capitalism. Evident, n-a ştiut foarte bine încotro se îndreaptă, dar a părut mereu ghidat de ideea de a face o politică realistă, în sprijinul cetăţenilor, şi de a elimina tradiţionala violenţă din metodele de conducere. Că, în cele din urmă, Rusia nu a devenit o ţară democratică şi prosperă, asta e o altă poveste şi nu mai e vina lui. 

Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.
O mare invenție – contractul social jpeg
Sub zodia Balanței
Nu de puține ori, dezacordul dintre CSM și Ministerul de Justiție în legătură cu diferite proiecte legislative a determinat fie blocarea acestora, fie tensiuni mari care au tulburat aplicarea în practică a reglementărilor adoptate de Parlament.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Absenți din istorie
Dezbaterile pe subiectele mari pot fi neplăcute, dar de ele depinde sănătatea unei națiuni. Deocamdată am ales să fim absenți din istorie.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Melancolic, despre democrație
Admit că am fost provocat și de cîteva opinii autohtone, grăbite, simplificator, să constate imaginea „vetustă” a monarhiei în general. Nu pot decît să le doresc „democrație” plăcută...
Frica lui Putin jpeg
Monarhul constituțional (La moartea reginei Elisabeta a II-a)
Și atunci, să spunem că el/ea, monarhul constituțional, este simbolul părții noastre absente, a ceea ce noi nu sîntem, dar poate dorim inconștient să fim, a ceea ce credem că am fost și nu mai putem fi.
AFumurescu prel jpg
Trupurile Reginei; și nu numai
Dacă nu putem fi regi pe dinafară, să încercăm măcar să fim aristocrați pe dinlăuntru. Keep calm and carry on.
Mikhail Gorbachev visits U S  Capitol 1992 LCCN2017646196 jpg
La un (singur) pahar cu Mihail Gorbaciov
În orice caz, campania inițiată sub conducerea lui Mihail Gorbaciov a avut și rezultate pozitive, oglindite în scăderea consumului de alcool și în creșterea speranței de viață și a ratei natalității.
Iconofobie jpeg
Un personaj familiar
Făcînd bine ingratului, el își (auto)creează un sfidător ascendent moral față de acesta („îți sînt superior, pentru că am puterea de a te ridica, de a te sprijini, lucruri complet inaccesibile ție”).
„Cu bule“ jpeg
„Jupîneasă servită”, „bucătăreasă perfectă”, „funcționar cinstit”
Anunțurile de acum un secol erau mult mai generoase în enumerarea calităților necesare îndeplinirii oricărei meserii, majoritatea privind sîrguința, curățenia și seriozitatea: harnic, vrednic, destoinic, muncitor, curat, liniștit, serios, nevicios, fără vicii.
HCorches prel jpg
În nici un caz zei
Sigur, pentru asta este necesar să traversăm noi înșine acest proces și să ne dăm seama cît avem de lucrat cu noi înșine, cît mai avem de cunoscut despre noi înșine, cît de vulnerabili sîntem, în nici un caz zei.
p 7 WC jpg
Este războiul nuclear inevitabil?
Războiul din Ucraina ne-a reamintit că nu putem evita incertitudinea și riscul. Scopul de a reduce (nu de a suprima), cu timpul, rolul armelor nucleare rămîne la fel de important ca întotdeauna.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul și violența sînt nedespărțite?
Machiajul fotbalului s-a prelins în dîre groase. Bubele sînt tot acolo, bine-mersi. Schimbarea se amînă sine die în patria lui Nihil sine Deo.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Șosele
Din Norvegia, în schimb, mi-aduc aminte banda de asfalt șerpuitoare prin penumbra unor păduri de brad fără sfîrșit, pe care autocarul o parcurgea într-o liniște și cu o constanță sedative, spre un nord crepuscular, aflat parcă dincolo de limita conștienței noastre.

Adevarul.ro

Xi Jinping FOTO SHUTTERSTOCK
Zvonuri infirmate despre o lovitură de stat militară în China şi arestarea preşedintelui Xi Jinping
Xi Jinping şi hashtagul #ChinaCoup domină reţeaua de socializare după ce zeci de mii de utilizatori au răspândit zvonuri neconfirmate despre arestarea preşedintelui şi înlăturarea sa de la putere.
foto captură video jpg
Momentul în care un tren lovește o mașină de poliție din Colorado, cu o persoană încătușată înăuntru
Înregistrarea video arată cum o tânără de 20 de ani a fost rănită după ce ofițerii au reținut-o într-o mașină de patrulare, pe 16 septembrie, în timp ce îi percheziționau camioneta în căutare de arme.
zimbru foto tvr
Un zimbru a apărut într-un sat din Neamț. ISU a emis un mesaj RO-ALERT
Un zimbru şi-a făcut apariţia, duminică, 25 septembrie, în satul Târpeşti, comuna Petricani, Neamț, speriindu-i pe localnici. ISU Neamţ a transmis un mesaj RO-ALERT cetăţenilor din zonă.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Asociațiile sovietice de „prietenie” – lucrate de contraspionaj în România comunistă
„Apolitică” și cu peste 6 milioane de membri, Asociația Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică (ARLUS) a fost instrumentul sovietic cel mai extins între cele destinate să sugrume democrația liberală din România.