Ghepardul

Publicat în Dilema Veche nr. 341 din 25 august - 1 septembrie 2010
Ghepardul jpeg

M-am întîlnit deunăzi cu un coleg din Universitate, faimos pentru devotamentul său în munca de cercetare. Ani de zile s-a închis prin biblioteci, refuzînd obstinat orice distragere de la complicatele lui investigaţii academice. O asemenea „distragere“ (respinsă convulsiv, ca într-un straniu ritual exorcizant) a fost, se înţelege, munca administrativă. Deşi o tentaţie pentru mulţi universitari – datorită perspectivelor de vizibilitate pe care le oferă –, funcţiile de orice fel nu l-au tentat deloc, în trecut, pe amicul meu. Dimpotrivă, a fugit de ele cu o înverşunare aproape patologică, strigînd mereu, cînd „pericolul“ electoral se contura la orizont: „Pe mine şef (de colectiv, departament etc.) mă veţi putea face doar mort. Împăiat, da, sînt de acord să mă aşezaţi pe fotoliul de Decan, tot aşa cum spaniolii l-au pus pe Cid, îmbălsămat, în şaua calului, pentru a-i mai speria o dată pe mauri.“ Acum, poate că vă întrebaţi, justificat, de ce ar fi vrut lumea atît de mult ca Nicu (numele, să spunem, vechiului meu prieten şi coleg) să le fie şef? Este el cu adevărat un personaj strivitor de charismatic, un potenţial lider epocal? N-aş merge pînă acolo. Nicu rămîne un ins, în aparenţă, banal, cu un comportament public, observam mai devreme, mai degrabă auster. Totuşi, se ştie, oamenii s-au cam săturat, inclusiv în Universitate, de marile „profiluri“ de conducători, preferînd indivizii serioşi, cu garanţia eticii profesionale la vedere. Or, aici Nicu era imbatabil. Trăia doar pentru muncă şi nimeni nu-l ştia să fi făcut vreun compromis în viaţa sa. Nici roboţii japonezi nu ar fi reuşit să-l învingă la precizie şi intransigenţă.

De aceea, ani la rînd, în preajma alegerilor, amicul meu devenea parcă mai ursuz şi mai izolat ca oricînd. Se strecura ca o potîrniche pe culoarele facultăţilor, căutînd drumurile cele mai scurte spre amfiteatre ori biblioteci. Dacă un nefericit de coleg, altfel bine intenţionat şi afabil, zărindu-l, îl acosta cu întrebarea neinspirată – „Nicule, tu nu vrei să candidezi, mă, anul ăsta, că ar fi nevoie de cineva integru, zău aşa, bătrîne?“ –, se trezea cu un Nicu malefic, arucîndu-i priviri ucigaşe, în timp ce se îndepărta, tăcut şi grăbit, cu degetul mijlociu de la mîna dreaptă ridicat, obscen, în sus, după regulile comunicării gestuale dintre şoferi, în traficul aglomerat. Interlocutorul stătea năucit, minute bune, în mijlocul coridorului, după care pleca abătut, gîndindu-se, convins, la faptul că activitatea didactică trebuie neapărat consiliată psihologic şi că tatăl lui, ţăran pozitiv, avusese dreptate cînd, în tinereţe, după ce ajunsese student la Iaşi, îi spusese cu o anume mîhnire: „Băi, băiete, să nu uiţi niciodată că mai bine-i să fii măgar sănătos decît savant ofticos!“. Înţelept moşul, orice s-ar zice. Problema e că episoadele de acest tip au devenit numeroase şi tot mai multă lume începuse să-l evite pe Nicu. Îşi repetau cu toţii zicala cu savantul ofticos şi îl lăsau, liniştit, în fobia lui faţă de administraţie. Pentru ei, omul nostru se încadra perfect în tipologia geniului neînţeles, a cărui singură misiune pămîntească trebuia să fie inegalabilul opus magnum. Se consolaseră cu ideea că nimeni nu este de neînlocuit şi că, la urma urmelor, în România de azi, chiar şi un Cid împăiat, pe scaunul de Decan, nu ar fi ceva complet improbabil.

Şi, totuşi, un lucru de neimaginat s-a întîmplat în ultimii trei ani şi, prin urmare, întîlnindu-l pe Nicu, m-am oprit în faţa lui cu o expresie, sînt convins, plină de stupoare. Candidase, în ultimele alegeri, la absolut toate funcţiile de conducere, disponibile în procesul electoral. Eşuase lamentabil, primind numai un vot – al lui însuşi. Se pare că unii nu putuseră trece peste degetele arătate, cu generozitate, de Nicu, de-a lungul timpului, prin diverse colţuri ale venerabilei noastre instituţii, iar alţii nu mai erau convinşi că ostilul savant ar putea fi o opţiune (şi) în leadership. Aşa că l-au respins ei de data aceasta, cu aceeaşi înverşunare cu care îi refuzase şi el, la rîndul său, în trecut. Nu m-am putut abţine şi l-am întrebat direct, asumîndu-mi, cu bărbăţie, eventualitatea unui deget proptit, cu insolenţă, în ochi: „Nicule, omule, ce-ai păţit de-ai candidat, mai abitir ca Geoană, la toate funcţiile posibile şi imposibile?“. Spre surprinderea mea, Nicu s-a oprit docil şi a răspuns cu tristeţe: „Bătrîne, am văzut un documentar pe Discovery care mi-a produs o epifanie teribilă. Întreaga mea concepţie existenţială s-a schimbat atunci brutal. Ascultă şi tu. Nişte gheparzi au fost părăsiţi de felina-mamă la maturitate. Crescuseră şi era timpul să devină independenţi. În primele zile, comportamentul lor a fost sfîşietor. Plîngeau precum puii abandonaţi (deşi ajunseseră ditamai fiarele) şi au căzut aproape în inaniţie. Apoi, au încercat să vîneze. Nimic, habar n-aveau să pună jos o antilopă gnu. Într-o zi, ceva îngrozitor s-a petrecut.“

Am continuat să ascult cu răsuflarea tăiată: „A apărut o herghelie de zebre, iar gheparzii au atacat disperat. Văzîndu-i, zebrele au intrat într-o panică de nedescris, se călcau în picioare, mugeau infernal. În condiţii normale, ar fi fost victime sigure pentru orice felină, fie ea şi muribundă. Ăştia, nimic. Alergau ca proştii, fără să apuce ceva. Deodată, zebrele s-au oprit. Îşi dăduseră seama că, în ciuda aparenţelor, aveau de-a face, psihologic, cu pui, şi nu cu gheparzi adevăraţi. Am asistat la un tablou deplorabil. Trei gheparzi vînjoşi, cu limbile ieşite de un cot afară, erau priviţi sfidător, de-a dreptul ironic, de o gaşcă obraznică de zebre. Bătrîne, eu sînt gheparzii ăia. Toată viaţa mea am fost. Am gîndit ca un ghepard, am creat ca un ghepard şi am fost aşteptat să mă manifest, în sfîrşit, ca un ghepard. Treptat însă, văzîndu-mă că alerg nătîng, fără să înhaţ vreo beregată, zebrele au început să mă dispreţuiască. Mi-a ajuns cuţitul la os. M-am săturat de zebrele sfidătoare din catedră, din secretariate şi contabilităţi, din decanate şi facultăţi, din amfiteatre şi casierii. Vreau să fiu tratat ca un ghepard, vreau să apuc grumazul cabalin ca un ghepard, e dreptul meu natural, e menirea mea... Uite, par exemple, o vezi pe domnişorica asta? I-am condus şi licenţa, şi dizertaţia, iar acum trece indiferentă pe lîngă mine, cu aer de zebră blazată. Aşa mă privesc toţi. Zebre pe stradă, zebre la şcoală, zebre pe creierul meu. Zebre pretutindeni. Sarcastice, superioare, răutăcioase, arogante, ticăloase, duplicitare, mizerabile, ipocrite zebre. Trebuie să înşfac una cu orice preţ“, urlă Nicu, mişcîndu-se iute, ca sub furnicătura unui frison.

M-am retras doi paşi, complet bulversat. Fără să raţionez prea mult, am mîrîit uşor, dezvelindu-mi colţii cu solidaritate ghepărdească. Numai zebră sfidătoare n-aş fi vrut să par în acel moment.

Foto: Lucian Muntean

1031545422 jpg
Reformiști și antireformiști
Prima reforma semnificativă a fost în perioada 1996-2000, atunci cînd companiile de stat înregistrau pierderi și datorii foarte mari, care riscau să blocheze economia.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Nu merge bine”
În fapt, Brexit-ul a fost o lecție și un avertisment.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cîinii și românii
Ascult şi aud, în întuneric, mesajul, totodată imemorial şi eschatologic, al destinului naţional.
Frica lui Putin jpeg
Dumnezeu ca bun de consum
În tot cazul, omul tradițional știa cărui dumnezeu să se închine și cum s-o facă. N-avea de ales decît în ce fel să urmeze tabla valorilor prescrise.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Prizonieri în rang secund?
După ce ne-am enervat și am jurat boicoturi, ne-am potolit repede. N-am boicotat nimic.
m simina jpg
Gara din New York
Dar Grand Central Terminal a avut noroc.
Iconofobie jpeg
Capitale…
În condiţiile unei dinamici culturale fireşti, şi Iaşiul, implică autorul, ar putea avea un destin similar, eliberîndu-se – o dată pentru totdeauna – de complexul „trădării” de la 1859...
„Cu bule“ jpeg
Cuvinte de mimă
Una e să mimezi cuvîntul pinguin, alta e să înlesnești ghicirea unor cuvinte ca destoinic sau adică, de fapt sau păi.
HCorches prel jpg
A construi nu înseamnă neapărat a desființa mai întîi
Se știe cît de puțin stagiu pedagogic se face la orice facultate, pentru a se obține calificarea de profesare în învățămînt.
p 7 Departamentul de Justitie WC jpg
Patrioți doar cu vorba
Cine sînt patrioții și cine sînt tiranii? Efortul de a răspunde la această întrebare va decide dacă America rămîne unită într-un stat de drept sau capitulează în fața violenței devastatoare.
radu naum PNG
Arbitrii români au orbul găinilor?
O veche zicală a meseriei pretinde că un deţinător de fluier trebuie să aibă auzul selectiv (la boscorodelile jucătorilor).
Comunismul se aplică din nou jpeg
Geografia dintotdeauna
Tim Marshall spune că „geografia nu dictează cursul tuturor evenimentelor” și încearcă să nu cadă în capcana unui determinism geografic (care ar putea fi asemănător, nu-i așa, cu determinismul economic marxist).
O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.

Adevarul.ro

image
Iarna se dezlănțuie. Viscol puternic în România: harta celor mai afectate zone. Anunțurile meteorologilor
Iara se dezlănțuie în următoarele ore. Meteorologii au emis sâmbătă mai multe avertizări cod galben şi portocaliu de ninsori şi de vânt puternic pentru cea mai mare parte a ţării. Vremea rea pune stăpânire pe România.
image
Cât pot să ceară meseriașii pentru o casă simplă, la roșu. „Nu te mai droga, frățică!”
Un român a postat un anunț în care s-a interesat cât ar putea să-l coste o casă de 80 de metri pătrați, pe un singur nivel. Printre răspunsuri, au fost și unele cu totul surprinzătoare.
image
Prima autostradă din România, construită la dorința lui Ceaușescu. În cât timp a fost gata și care era viteza maximă de deplasare
Autostrada Bucureşti-Piteşti, cea mai veche din România, a fost finalizată în doar cinci ani, între 1967 şi 1972, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Astăzi se împlinesc 56 de ani de la începerea lucrărilor de construire.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.