Gazela de perete

A fost odată o gazetă de perete. Se dădea cu capul de perete, oprindu-se doar cînd sporea producţia, per capita, de operete. Într-o operetă era vorba de un erete şi perechea lui. Era vorba, care va să zică, de o pereche de ereţi. Ce putea face o pereche de ereţi, decît să-şi dea cu capul de pereţi, pînă-n ziua cînd sporea producţia de operete mult gustate de ereţi, de, îndeobşte, o pereche de ereţi, - mai rar de cîte un erete singuratic, chiar dacă şi acesta, la rigoare, putea să-şi dea cu capul de perete, de un perete sau de doi pereţi, pînă-n ziua cînd sporea producţia de ştie toată lumea ce. Atunci, gazetei noastre de perete i se făcu brusc milă de erete, de ambii: de perechea de ereţi, care se-nfruptau din operete ca, din franzelă, Jean Valjean, - astfel încît ea se desprinse din perete şi se făcu o gingaşă gazelă.