Fugă

Iată o idee de proiect: să reciteşti tot ceea ce ai citit vreodată, să priveşti din nou toate operele de artă faţă de care ai avut păreri de neclintit, să asculţi de la capăt toată acea muzică avînd, pentru tine, un sens atît de adînc existenţial la vremea la care toate întrebările erau grave şi toate răspunsurile - poetice, să vezi din nou toate filmele care te-au marcat vreodată. De bună seamă, pentru asta ţi-ar trebui o viaţă de lungimea celei pe care ai avut-o pînă acum. Altfel, de-abia de mai ai timp să citeşti fragmenţele din cărţi, din timp în timp, şi asta numai pentru că le-ai recomandat altora şi vrei să te convingi că îţi aminteşti corect. Aşa că hai să nu ne mai dăm după piersic: n-o să reciteşti niciodată cărţile care ţi-au modelat intelectul la tinereţe, n-o să revezi niciodată arta care a fost atît de importantă pentru tine la vremea aceea, greutatea muzicii pe care cîndva o adorai s-a evaporat precum o sticlă veche de parfum, n-o să ai timp să revezi filmele care te-au făcut să te simţi atît de deştept, chiar dacă se redifuzează pe canalul de filme de epocă. În plus, chiar dacă te-ai hotărît să te înhami la un atare proiect, te pîndeşte o altă problemă: de-abia dacă-ţi mai aminteşti cărţile acelea şi autorii lor, artiştii aceia, muzicienii cu pricina, actorii aceia şi regizorii lor. Dar să presupunem că eşti, ca şi mine, un făcător de liste inveterat şi ai o sută de jurnale în care ai înregistrat tot ce ai citit, văzut şi auzit şi tot ce ai gîndit despre ceea ce ai citit, văzut şi auzit. Şi să presupunem că chiar te-ai apucat să reciteşti acele o sută de jurnale şi ai reuşit să treci prin ele fără să te arunci în rîpă. Ei, atunci, pe măsură ce proiectul tău nebunesc creşte, o să ai nevoie de o sută de noi jurnale ca să scrii tot ce ai citit, văzut şi auzit, ca să faci o comparaţie între maturitatea ta şi tinereţea-ţi. Şi dacă foloseşti acele jurnale de tinereţe drept ghid şi chiar te înhami la o astfel de călătorie, va trebui să o faci exact la jumătatea vieţii, astfel încît să poţi trece din nou prin întreaga ta viaţă intelectuală (sau prin întreaga viaţă, tot aia) pentru a demonstra un lucru: ştiai mai multe, instinctiv, în anii tinereţii, decît ştii acum? Ca să afli răspuns la această întrebare ar trebui să-ţi suspenzi viaţa la mijlocul ei şi să o iei de la capăt. Evident, nu ai de unde să ştii care ţi-e jumătatea vieţii, nimeni nu ştie, dar te poţi analiza din exterior, aşa cum ar face-o o companie de asigurări, şi să faci un pronostic. Pun pariu: îţi va lua oricum tot restul vieţii, indiferent că te afli la jumătatea ei sau nu. Şi după aia, după ce vei fi terminat cu cele o sută de jurnale noi, le pui alături de cele o sută de vechi jurnale, închizi ochii şi mori. Cineva, altcineva, va trebui să răspundă la întrebare, pentru că nu vei trăi îndeajuns pentru a compara cele o sută de jurnale scrise de un adolescent şi de un june cu cele scrise de un bătrîn suficient de nebun ca să încerce să răspundă la o întrebare la care nu poate răspunde. În ceea ce priveşte întrebarea "ce fel de logică mai e şi asta" se numeşte fugă. Fugi de oricîte ori poţi de la tema principală şi de fiecare dată te aduc înapoi, în lanţuri tot mai groase. Arta fugii, practicată pe vremuri de maeştrii barocului, face azi ravagii în arte, politică, modă, filme. Lasă orice-ai face în clipa de faţă şi fugi. Dar ia aminte: nu poţi ieşi din cadru, te mişti perpetuu într-o lume nouă creată în vechea ta minte. Şi ia apoi încă o dată aminte, te rog, că tot ceea ce cîndva ai crezut că ştii că e greşit, chiar este greşit. Dar asta ştiai deja, nu-i aşa? traducere de Ioana AVĂDANI