Florăreasa
„Anul ăsta trebuie coroniţă. Nu ştiaţi? Păi tocmai fiul dumneavoastră să nu aibă coroniţă? Nu înţeleg cum se face, dar mulţi dintre părinţi n-au aflat. Serbarea începe în zece minute, mai aveţi timp să mergeţi, s-au mai dus vreo doi taţi după coroniţe, aşa, de urgenţă. Vedeţi că poate vă descurcaţi şi dvs.“
Dacă-i musai, e musai, cum o să rămînă copilul mai prejos decît ceilalţi. Noroc că prima florărie e la vreo trei sute de metri, o dugheană de tablă cu aer condiţionat înăuntru. Un tată în şlapi şi plin de nervi aşteaptă în uşă acelaşi lucru: să i se împletească o coroniţă pentru odraslă. De fapt, aflu că nu e vorba de una singură, ci de şapte. A primit comenzi de la mai mulţi părinţi. Florăreasa, îmbrăcată în negru, robustă şi în vîrstă, roteşte de zor sîrmuliţe cu degetele, legînd florile de inelul de tulpini şi frunze gata pregătit. Spun că vreau şi eu o coroniţă, cît de repede se poate. „Păi, tot aşa, în ultimul moment aţi aflat?“ – mă întreabă. „Da.“ „Noi am tot lucrat azi la comenzi, dar să ştiţi că unii le-au dat de acum o săptămînă. Ce-i drept, anul ăsta au venit şi destui aşa, ca dvs., după ce au aflat chiar înainte de serbare că trebuie coroniţă.“
„...-le muma-n.... la profesorii ăştia – intervine tatăl în şlapi, parcă voind să se facă simpatic florăresei – nu mai ştiu nici ei ce vor. Anul trecut n-a trebuit. Acuma i-a apucat cu coroniţa, grijania mamei lor.“ Florăreasa îl priveşte lung de jos în sus. „Nu mai vorbiţi domnu’ aşa de profesori, nu se poate să vorbiţi aşa.“ – îl dojeneşte.
„Bine că-mi faci mata educaţie.“ Femeia tace, dar se uită la mine cu subînţeles. Mîinile-i merg neîntrerupt. O ajută un bărbat în maiou, cu ochelari, îi rupe crizanteme şi margarete.
„Cîte unşpe flori la coroniţă, băi Jenele, mi-ai dat doişpe. Of, ce zi grea. De dimineaţă muncesc aşa. Cred c-o să mor aici, pe scaunul ăsta. Stai, să-mi iau medicamentele. După asta mă duc acasă şi mă culc. Nici nu mai mi-e foame. Cred că am făcut sute de coroniţe. Nu vă fie frică domnu’, vă fac şi dvs. Numai una vreţi, nu-i aşa? Să ştiţi că noi nu mărim preţul, chiar dacă avem multe comenzi. Nu jupuim clientul.“ Se şterge de transpiraţie pe frunte cu dosul antebraţului. „Mă tot plîng eu, dar mai bine să zic mersi cu ce mi-a dat Dumnezeu. Jenele mai dă-mi, mă, o floare. Ce faci, stai? Bătu-te-ar canicula! Ai murit, mă?“ Bărbatul amuţit priveşte undeva în zare. Tatăl în şlapi îşi întoarce şi el trunchiul într-acolo. „Uite că iar vin ăia să ridice maşini“.
Vizavi e o camionetă cu platformă şi cu girofar galben. În jurul ei e ceva agitaţie. Sună un telefon mobil. Florăreasa se uită chiorîş peste umăr să vadă numele de pe display. Oftează, pune coroniţa jos şi răspunde. „Ce vrei mă, acuma? Nu pot să vorbesc că am multe comenzi. Hai, hai, lasă-mă.“ Închide aruncînd telefonul înapoi pe masă. „Cine era?“ întreabă bărbatul. „Proasta aia de Nuţi. Na, că m-am înţepat cu sîrma asta.“ Îşi bagă degetul în gură. „Accident de muncă“, zice. „Ia mai stai Jenele aici, în locul meu, şi-ţi dau eu flori. Hai, mişcă-te odată.“ O vreme lucrează amîndoi în linişte. Tatăl în şlapi îşi primeşte coroniţele şi pleacă. Florăreasa se uită după el şi zice cu subînţeles: „Trebuie şi copiii ăştia să aibă coroniţe că aşa-i frumos, se bucură şi ei, ne bucurăm şi noi, ar trebui să se bucure şi părinţii“. Un alt client bagă capul pe uşă şi priveşte roată la vasele cu flori. „Spuneţi! Ce doriţi? Sper că nu tot coroniţă, că nu mai pot... Buchetul ăla de crini albi? Slavă Domnului! E 25 de lei, da’, vă rog luaţi-l dvs. din vas. Jenele, ia tu banii! Era proasta de Nuţi cu tîmpeniile alea ale ei cu bărbac-su. Mă aia pe mine la cap, că ea nu ştie să se descurce. Cică o bate, cică aia, cică ailaltă, da’, ştiu eu ce-o fi la ei în casă... Uite domnu’, e gata coroniţa, 15 lei vă costă, că v-am spus, nu mărim preţul şi nu ne apucăm să cerem taxă de urgenţă. Să fiţi sănătos şi să se bucure copilul de premiu.“
A doua zi, mergînd în piaţă am întîlnit-o din nou în faţa dughenei de tablă. Uda trotuarul dintr-o găleată, cu gesturi largi, parcă ar fi îndeplinit un ritual. M-a recunoscut imediat: „Bună ziua! Aţi făcut faţă cu coroniţa aia, v-aţi descurcat? Da? Mă bucur. Păi, n-aţi văzut ce frumos v-am făcut-o? Multă sănătate!“
