Filmul unei insule

Publicat în Dilema Veche nr. 565 din 11-17 decembrie 2014
Filmul unei insule jpeg

Ne sculasem cu noaptea-n cap, într-un Bucureşti ploios şi deprimant (ca acum, cînd ziarele şi televiziunile ne atrag atenţia că de-o lună n-a mai apărut soarele), dar la ora 8 dimineaţa eram deja pe un mic vapor, în mijlocul unei mări calde, pe care soarele blînd de toamnă, abia ivit de după Vezuviu, o umplea de sclipire. Un loc în care ideea de ploaie dispărea pînă şi din amintire. Carena vasului înainta fîşîind pe apă, spre insula din faţa noastră: Capri.

Am lăsat în urmă un vapor australian cu opt etaje, un transatlantic alb, colosal, dintr-o altă viaţă, ca-n filmele lui Fellini. La nici trei ore după ce ne despărţisem de zorii cenuşii ai Bucureştiului, schimbarea de peisaj ar fi putut fi de-a dreptul şocantă. Parcă pentru a ne uşura trecerea însă, la Napoli, taximetriştii ne întîmpinaseră cu nişte clasice şmecherii de-ale lor. Enervarea nu-mi trecuse, aşa că, odată ajunşi în frumosul Marina Grande din Capri, mi-am spus că e un port ca toate porturile. Am luat furnicularul – Funiculi Funicula, cum zice binecunoscuta canţonetă napolitană, mai degrabă un tramvai în pantă, după cum am continuat eu să cîrcotesc. Sus în Capri, la terasa unui local am văzut un papagal mare şi colorat, care răspundea la provocările turiştilor. E clar, papagalul dă impresia că e o fiinţă cu care te poţi înţelege doar pentru că pronunţă cuvinte omeneşti. Dar el nu e om, nu e ca turiştii. Aceştia, însă, pot fi papagali, mai ales în Italia.

De lîngă acel local am luat un autobuz ca un cub, care în cîteva minute ne-a dus vijelios pe o stradă îngustă, în serpentine, pînă pe partea cealaltă a insulei, la Marina Piccola. Nici vederea stîncilor Faraglioni ieşite falnic din mare nu m-a făcut să-mi treacă supărarea mea totală pe italieni. La hotel ne-a primit un tip spilcuit, în costum închis. Mi s-a părut de-o politeţe unsuroasă, la fel ca briantina de pe frizura lui brunetă şi l-am înjurat, în gînd, de toată ginta lui latină. În fond, omul nu încerca decît să fie amabil, iar în timpul cît am aşteptat să ne pregătească o cameră, ne-a oferit ceva de băut din partea casei. O muscă enervantă şi ventilatoarele din tavan mă duceau cu gîndul la Cuba şi la filmele cu americani trîndăvind prin barurile din Havana, înainte de venirea lui Castro. 

Totuşi, de pe acea terasă, priveliştea era absolut splendidă. Undeva în dreapta, cocoţată pe nişte stînci deasupra mării turcoaz, aproape pierdută în peisaj, o vilă de piatră, cu obloane albe la ferestre, m-a fascinat cu amplasamentul şi proporţiile ei perfecte. M-am întrebat cum s-o putea ajunge pînă acolo şi cine o fi fericitul care are aşa o vilă cochetă în Capri. I-am făcut nişte poze. Mi se părea că văd pe cineva şezînd pe terasă. Cred, însă, că era o statuetă.

În stînga hotelului, în schimb, pe o stîncă ameţitoare, chiar deasupra unei caverne gigantice, am observat o vilă, ca un fel de fortăreaţă, cu nişte geamuri imense spre mare. Domina întreaga coastă. Era ceva fastuos şi monstruos în acelaşi timp, o construcţie de-a dreptul psihotică, aş spune, la care nu-ţi venea să te uiţi prea mult. Din nou m-am întrebat cine ar putea să locuiască acolo.

Am coborît apoi la plajă şi am făcut baie printre stînci şi arcade naturale de piatră. Am mîncat îngheţată şi am observat iahtul cu elicopter ancorat în larg. Am realizat că dinspre mare vine un parfum special, cum n-am mai simţit nicăieri. Toată insula e verde şi plină de flori. Bougainvillea roşii, mov, roz şi galbene invadează gardurile de piatră ale caselor. 

Încetul cu încetul am intrat în atmosfera locului şi supărările au început să se destrame. Am străbătut străduţele întortocheate şi în pantă din Capri, ne-am lăsat hipnotizaţi de galbenul din vitrinele magazinelor cu limoncello, băutura locală, şi de bejurile din prăvăliile cu pielărie. Am exclamat la preţurile poşetelor, ne-am încumetat să păşim în cîte un restaurant, ne-am fotografiat cu mici Fiat-uri 500 (modelul vechi), parcate în cele mai neaşteptate locuri, a fost cît pe ce să ne luăm după alţii şi să sărim gardul spre Via Krupp, care era închisă pentru reparaţii, am mers cu mare viteză în autobuzul cubic, pe îngusta rută Mamma Mia, un viaduct care trece parcă pe deasupra mării, la sute de metri înălţime, am ajuns la minunata casă a lui Axel Munthe (Casa de la San Michele) cu ale ei grădini paradisiace, am făcut febră musculară coborînd cele peste 900 de trepte ale scării feniciene şi, în sfîrşit, într-a treia zi, ne-am înscris la plimbarea cu vaporul în jurul insulei. Începeam deja să ne lămurim de ce doi împăraţi, Octavian Augustus şi Tiberius, au ales să conducă Imperiul Roman de pe această insulă, iar mai aproape de zilele noastre, regina Victoria a Suediei a hotărît să-şi stabilească reşedinţa în casa de la San Michele. 

Ne-am mirat şi de nemţoaica tînără şi frumoasă care intra în jacuzzi alături de un hipopotam bătrîn, cu ceafa lată.

De pe vapor, am văzut pe nişte stînci o turmă de capre sălbatice în frunte cu mîndrul ţap Franco, cu a sa barbă neagră, ceea ce ne-a făcut să dăm crezare variantei care spune că numele insulei vine din latină, chiar de la capră, şi nu celei care consideră că el se trage din grecescul kapros, care înseamnă mistreţ.

Grota albastră, despre care-mi povestise bunica, era inaccesibilă din cauza valurilor prea mari, dar am vizitat grota verde. Am văzut şi turnul medieval în care Alexandre Dumas şi-a imaginat închisoarea în care l-a zăvorît pe contele de Monte Cristo. Ghidul de pe vapor ne-a arătat cea mai mică şi izolată plajă din Italia – „fabrica de copii“, cum a numit-o –, restaurantul unde „mănînci cît pentru unul şi plăteşti cît pentru zece“ şi hotelul de 10.000 de euro pe noapte, sumă în care „nu se ştie dacă e inclus şi micul dejun“, apoi vila albă a lui Giorgio Armani („Ciao Giorgio!“), şi vila roşie a lui Malaparte (să tot fii comunist cu ditamai căsoiul pe un promontoriu într-o insulă aşa exclusivistă). În sfîrşit, am ajuns şi în dreptul monstruoasei vile care mă impresionase pe mine. De la ghid am aflat că acolo şi-a avut reşedinţa nimeni altul decît Mussolini. Ei, da, neîndoios, aşa trebuie să arate arhitectura totalitară. Culmea e că acum a apărut şi un nou potenţial cumpărător al grozăviei: Roman Abramovici.

Dar surpriza cea mai mare a fost cînd ghidul ne-a făcut atenţi tocmai la vilişoara pe care o fotografiasem în prima zi. Cea cu statueta abia perceptibilă de pe terasă. „A cui credeţi că e căsuţa aia minunată?“, ne-a întrebat. „A Sophiei Loren. Ciao Sophia! I love you Italy.“ Carevasăzică, atunci cînd nu stă în Canada, îşi are micul ei locşor acolo, în Capri. Pe o scăriţă strecurată printre stînci, poate coborî la mare. 

După aşa o plimbare, cînd m-am întors acasă, am dormit ca în filme. Şi am visat-o, parcă... pe Sophia Loren. Ba nu... mamma mia, chiar eu eram Sophia Loren.  

Foto: A. Manolescu

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.