Filme şi traume

Publicat în Dilema Veche nr. 650 din 4-10 august 2016
Iconofobie jpeg

Nu ştiu cîţi dintre dumneavoastră au avut vreodată puterea să urmărească – înainte de 1989 – un film nord-coreean despre virtuţile clasei muncitoare şi ale partidului unic. Eu am făcut-o de cîteva ori în copilărie. Duminicile (mai ales cele de sfîrșit de vacanță) erau, la finalul lor, un calvar, filmul serii devenind ultima alinare în faţa marasmului educaţional care începea a doua zi. Aşezarea „la televizor“ funcţiona atunci, vorba lui Eliade, ca o veritabilă trambulină transistorică. Între aceste experienţe cinematografice inubliabile, una îndeosebi mi s-a întipărit în memoria culturală, precum pecetea în ceara fierbinte. Îmi amintesc şi astăzi cu claritate tribulaţiile unei micuţe asiatice – îmbrăcată după şarmanta modă maoistă a timpului, cu uniformă de poştaş (încheiată strict pînă la gît) şi şapcă de comis-voiajor (trasă peste urechi) – care încearcă să supravieţuiască într-o lume necruţătoare, plină de ispite. Creşte singură o multitudine de pruncuţi (nu se prea știa cum ajunsese în „posesia“ lor!) cu ochi migdalaţi, mînuieşte strungul cu dexteritate paranormală şi, mai presus de orice, participă la şedinţele de partid cu o conştiinciozitate exemplară, purtînd fotografia tovarăşului Kim Ir Sen la piept, ca pe un talisman neobişnuit de preţios. În jurul ei se ridică fabrici într-un ritm ameţitor, iar destinele individuale se năruie constant. Protagonista realizează că persoana nu are nici o valoare în raport cu marele avînt comunitar şi, în urma revelaţiei, capătă o strălucire terifiantă în priviri. 

După multe descoperiri similare, o vedem, finalmente, pe eroină bătrînă, plimbată, tremurător, în parc, de singurul fiu care mai vine, uneori, să o viziteze. Femeia zîmbeşte ştirb şi ne arată, în prim-plan, la intervale mici, înfricoşătoare riduri şi distorsiuni ale feţei. Doar ochii şi-au păstrat scînteia extatică, fiind fixaţi pe nişte zări imperceptibile. Subit, îi spune tînărului, cu glas mustrător, că – de-a lungul timpului – toţi au trădat-o în afară de unul. Interlocutorul o priveşte mut de spaimă, mimînd delabrarea. Înţelege cine se ascunde în spatele identităţii generice de „toţi“ (e vorba despre părinţi, soţ, copii, fraţi şi bunici, întrucît – ştim deja – viaţa bietei asiatice a fost o adevărată „vale a plîngerii“), dar nu-şi poate reprezenta nicidecum misterioasa şi singulara entitate ajunsă la statutul de credincios sprijinitor al măicuţei blajine. Băbuţa îi cîntăreşte fizionomia paralizată de emoţie cu un dispreţ suveran. Apoi, siderată, căzută violent într-un soi de transă şamanică, rosteşte – cu aerul de sacralitate al invocaţiei teurgice – „PARTIDUL!“ Cuvîntul îl loveşte „epifanic“ pe jalnicul profanator de sanctuare ideologice, deoarece strigă instantaneu – „Haaa!“ – şi ridică ochii înlăcrimaţi spre o clădire imensă, pe care tronează portretul gigantic al tovarăşului Kim Ir Sen (surprins într-o clipă de satisfacţie supremă). Acordurile muzicale – orientale, triumfale – puneau capăt, într-un tîrziu, împietririi mele din faţa ecranului, amintindu-mi de valabilitatea principiului clasic irreparabile fugit tempus. 

Exista în adîncimile subconştientului meu infantil un ineluctabil masochism, ce mă determina – în momentele premergătoare torturii – să mă „alin“ tot cu tortură. Un paradox traumatizant asupra căruia nu am avut niciodată răgazul să mă opresc cu instrumentarul freudian. În mod absolut curios, pe parcursul acelor intervale de delir televizat, am învăţat un adevăr fundamental, total opus intenţiilor educative ale filmelor respective. Mi-am dat seama, prin efect invers, că tovarăşii comunişti propuneau ca element formativ suprem, în construcţia „omului nou“, o mutilare sufletească aberantă, de neacceptat. Oricît de naiv aş fi fost la vremea cu pricina, nu puteam crede că mama mea ar fi iubit partidul mai mult decît pe mine, progenitura, chiar judecîndu-mă, prezumtiv, ca fiind capabil de nebănuite monstruozităţi şi presupunînd partidul ca fiind cripta tuturor virtuţilor morale. Nu reuşeam să mi-o imaginez, bătrînă, privind extatic turnurile fumegînde din Zona Industrială din Iași şi zicîndu-mi, dispreţuitor, că întreaga mea viaţă nu valorează, pentru ea, cît o şedinţă adevărată de partid, cu o ordine de zi bine întocmită. Nici o ideologie nu poate schimba relațiile atavice dintre indivizi decît cu prețul creării de mutanți. Pentru argumentare, pot confirma că, la sfîrşitul anilor ’80, am văzut un astfel de caz. Prin campusul nostru universitar bîntuia atunci un student nord-coreean. El declara, solemn că, într-o bună zi, „marele popor asiatic, în frunte cu tovarăşul secretar general, va doborî fiara americană“. Mai mult, admitea că, în situaţia în care partidul i-ar cere-o, şi-ar părăsi familia, total lipsit de remuşcări. 

Astăzi, regret un singur lucru. Nu l-am întrebat niciodată dacă avusese vreo discuţie serioasă cu mama lui, în faţa icoanei joviale a domnului Kim. 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Fa­cultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Studii de anglistică şi americanistică, Editura Junimea, 2016.

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.