Femeiul și bărbata
La terminarea Facultății de Filologie, în 1990 (an în care, de altfel, a și fost reținută, ca preparator, la Catedra de Limbă Română, pentru înclinația ei incontestabilă către analiza misterelor gramaticii), doamna lingvist Coreea Mezaleea Pătlagină avea deja bine conturat în minte viitorul său domeniu de cercetare. Era vorba despre substantivele epicene din spațiul moldo-vlah, acele nume frecvente de obiecte, fenomene, stări, ființe și persoane care dețin o singură formă de gen (a se vedea, de pildă, exemplul cuvîntului somn, imposibil de transferat pe o altă axă de identitate sexuală în afară de cea masculină). O fascinau pur și simplu pe tînăra universitară, încă de atunci, respectivele lexeme fixe și își promisese să le dezlege enigma. Profitînd de deschiderea primilor ani postrevoluționari, Coreea a prins mai multe burse de specializare în Occident, cu precădere în Franța și Anglia. Vă amintiți probabil că primul cincinal, așa-zicînd, al anilor ’90 a fost unul de înflorire debordantă a corectitudinii politice în America și Europa vestică. Noile coduri de civilizație vizau nu doar comportamentul social, ci și conduita profesională în general (unde palierul academic intra cu asupra de măsură), limbajul, gestica publică și chiar zonele de studiu umanist. Toate intraseră într-un intens proces de „curățare“, de eliminare a „discriminărilor“ de odinioară, a perniciosului „șovinism“ tradițional. Problema genului se plasa, se înțelege, pe un loc fruntaș. Domnișoara Mezaleea – sub influența feministelor apusene – a trăit iute revelația că substantivele epicene din limba română sînt profund discriminatorii, ridicînd la rang de lege versiunile masculine. O obsedau pînă la isterie noțiuni imuabile precum: sugar, făt, hipopotam, vultur, struț, crap, rîs, șoim, păstrăv, pescăruș, licurici, purice, păianjen și amintitul somn. Sugerau ceva tiranic în construcția lor strict masculinizatoare, în ciuda realității ce cuprindea varianta feminină pentru fiecare dintre ele.
Revenită furibund în țară, Coreea s-a pus pe treabă. A redactat zeci de comunicări științifice în care solicita reformarea lexicologică a românei obsolete. Pe scurt, invocînd argumente preponderent culturale și psihologice, lingvista impunea noi norme și transformări de tipul: sugară, fătuță, hipopotamă, vultură, struță, crăpuță, rîsă, șoaimă, păstrăvă, pescărușă, licuricică, puricioacă, păianjeniță și, desigur, soamnă. Mai mult, imitînd-o pe prozatoarea britanică Virginia Woolf (care, într-un celebru eseu feminist, se întreabă de ce umanitatea nu a produs și o scriitoare de talia lui Shakespeare, o „soră a lui“, cum ar veni, o, să spunem, Judith Shakespeare), profesoara interoga histrionic, prin aule și amfiteatre, de ce nu avem un mare roman românesc, după modelul sadovenianului Frații Jderi, cu titlul Surorile Jdere. „Din cauza limbii discriminatorii și a epicenelor șovine!“, răspundea tot ea cu ton ridicat al vocii. Colegii Mezaleei s-au arătat însă consternați de propunerile sale. Unii mai puțin duși la biserică țipau la ea în plenul conferințelor: „Băi tu, asta care rimează cu struță și crăpuță, ne înveți pe noi limbă?“ Se isca instantaneu ilaritate. Alții mai serioși o criticau cu principii științifice, imputîndu-i faptul că există substantive epicene și cu formă imuabilă de feminin. Exemplele erau numeroase: nutrie, nevăstuică, ciocîrlie, hienă, balenă, cămilă, vidră, privighetoare, dropie, știucă, furnică, albină, muscă, molie, viespe, libelulă ori vrabie. Cum mergea discriminarea feminină pe acest interval? Sau ce te făceai cu substantivele transgen, acelea cu forme unice de neutru? „Aucun problème!“, striga domnișoara Coreea. „Le aplicăm și lor reforma!“ Apoi enumera sacadat: „nutriu, nevăstuic, ciocîrliu, hien, balen, cămil, vidru, privighetor, dropiu, știuc, furnic, albin, musc, moliu, viesp, libelul și vrabiu!“ Cineva i-a amintit că, ironic, numele ei de familie, Pătlagină, se încadra și el aici. „OK“, a urlat Mezaleea, „spuneți-mi Miss Pătlagin!“
Anii au trecut și universitara nu s-a lăsat, cerînd imperios revoluționarea limbii române. Zicea că lingviștii noștri bărbați ar fi niște „papă-lapte“, iar lingvistele niște „păpuțe-lăptuțe“. Recent, în Aula Academiei, Miss Pătlagin a ținut o prelegere cu titlu fulminant – „Femeiul și bărbata. O abordare postmodernă a lexicologiei“ –, unde afirma că realitatea evoluează și limba trebuie de aceea să țină pasul, „fluidizîndu-și genurile“. Din rîndul întîi asculta, cu o expresie îngrozită, însuși bătrînul academician Mirandolin Zăhăreală, ținîndu-și tremurător, cu mîna, un cornet uriaș în urechea stîngă, orientată spre pupitru. Observîndu-l, Coreea a nuanțat: „Femela devine femel și masculul – masculă. Istoria se mișcă, la fel și limba. Uitați-vă la academicianul Zăhăreală! Acum trei decenii încă mai era un mascul. Astăzi este o masculă.“ Mirandolin a început deodată să țipe pițigăiat: „Țe, țe-ai spuz? Basculă să-i ziți lu’ mă-ta, nu mie!“
Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.
