Femeia britanică

Femeie la Londra? Nimic mai natural! Chiar mă mir că nu am văzut pe nicăieri o astfel de reclamă, de logo, de stindard, mă rog, de ceva care să afirme clar şi fără complexe acest lucru care îţi sare în ochi de cum pui piciorul în Londra. Sorry ladies, dar trebuie să spun că am văzut şi femei mai frumoase la viaţa mea. Ştiu că asta sună "sexist" şi "Eastern European", mi-aţi spus-o în repetate rînduri în aceste cîteva zile petrecute în capitala imperiului britanic, dar ce să fac, nu mă pot stăpîni, cred că e ceva "cultural" la mijloc! Dar o să spun imediat şi că nu am văzut nici ceva mai amuzant şi mai touching!... Dacă un designer de modă " sau pur şi simplu o femeie obişnuită din Bucureşti " ar sta cu picioarele în apă rece, fiind bine plătit pentru a imagina cele mai nepotrivite combinaţii de culori şi de piese vestimentare, cred că nu ar putea egala imaginaţia, în acest sens, a londonezelor. Trecem peste gaura din ciorapi sau din cot, e deja banal. Dar chiar şi pentru mine, care de abia ştiu cu ce mă îmbrac eu însumi, stilul londonez este şocant. Începe cu culorile, combinate adesea ostentativ "nepotrivit", de genul roz bonbon şi verde prăzuliu sau toate culorile curcubeului combinate în stilul sorcovă. Continuă apoi cu accesoriile: am în faţa ochilor, de pildă, o fată mai plinuţă (la noi, machiştii balcanici, s-ar fi chemat obeză), îmbrăcată într-o fustă cloche, foarte largă, asortată cu o fundă roz imensă pe şoldul stîng şi zîmbind fericită pe bicicleta ei. Era ca un tort onomastic " şi chiar asta cred că dorea să spună. Se încheie apoteotic prin piese vestimentare insolite sau combinate insolit: fata aceasta subţirică, de pildă, îmbrăcată cît se poate de casual şi cu un joben mic pe vîrful capului sau apariţia aceasta în rochie albă de mireasă, ieşită parcă de la un azil, cînd de fapt e studentă la Goldsmith. Mai ales la sfîrşit de săptămînă, se adaugă apoi tot felul de sărbătoriri sau alte evenimente cu îmbrăcăminte tematică: grupul acesta de piraţi sau acela de dovleci sau, mai încolo, cele patru fete cu peruci roşii care rîd şi rîd şi rîd... Şi toată lumea se distrează pe rupte. Recunosc, din cultura mea balcanică, probabil, face parte şi faptul că am o anumită aversiune faţă de femeile bete. Dar fetele din Londra o fac atît de rapid şi de "natural", încît nu ai timp să te superi. Şi apoi, rîd atît de fericite în timp ce îşi caută echilibrul pe stradă sau şi-l adună de pe jos, încît te apucă şi pe tine rîsul şi le ajuţi să meargă mai departe, în timp ce ele îţi repetă thank you, thank you... şi rîd mai departe. Iar rîsul acesta îl poţi auzi la trei străzi de jur împrejur. Din acelaşi repertoriu de "naturaleţe" face parte şi căscatul: niciodată ele nu pun mîna la gură, aşa cum m-a învăţat pe mine mama că e politicos: am văzut mai multe guri căscate, în aceste cîteva zile, decît un dentist într-o lună supraaglomerată! Nu trebuie înţeles din toate acestea că e vorba de un soi de exotism de gen, că aşa e "femeia britanică" de cînd a apărut ea pe lume. Evident că nu toate femeile sînt la fel şi mai ales că lucrurile sînt mai complicate şi cu rădăcini profunde în societatea britanică, în general. Să nu uităm că englezii au produs o serie lungă de ceea ce antropologii numesc "rituri de răsturnare", de la Hyde Park la underground (care se pronunţă la fel din Franţa sau Germania pînă în România), trecînd prin beat generation şi tot ce a însemnat aceasta pentru lume. Însoţind toate acestea şi cu o bibliografie bine asortată, precum filmul If, de pildă, pentru cei care vor să înţeleagă mai multe. Femeile din Londra actuală sînt astfel un fel de carnaval de fiecare zi (cînd nu sînt prea obosite...), jucînd "răsturnarea" cotidiană a uneia dintre cele mai conservatoare societăţi din Europa, într-o "naturaleţe" ostentatorie, dar nu lipsită de detaşarea necesară unei doze bune de autoironie. Cînd aceasta dispare, apar revolta şi răsturnarea "pe bune"... Mergînd să-mi beau cafeaua de adio în Russell Square, am dat peste o plăcuţă comemorativă discretă, prinsă în cuişoare pe o bancă din parc: In memory of Nellie Brown (née Murphy), 1912-2004 and Tom Brown, 1908-1968, London lovers who lived and worked in Bloomsbury. Reversul medaliei, la fel de "natural" şi el...