Farmecul discret al ambivalenţei româneşti

Publicat în Dilema Veche nr. 633 din 7-13 aprilie 2016
Obrăjorii rumeni ai moralei jpeg

Una dintre glumițele care ne fac să ne „simtem“ bine este cea în care spunem că refugiații fug de mîndra noastră țară ca dracu’ de tămîie. Celebra știre cu niște nefericiți care se rătăciseră pe-aici – și-i luase plînsul cînd aflaseră pe unde-au nimerit – a făcut o carieră măreață. Toți marii comici ai neamului, reuniți în cel mai exploziv episod dintr-un Cascadorii rîsului (Reloaded!), nici măcar n-ar visa să obțină hăhăielile ciclopice pe care le-a prins știrea asta, devenită reper al vremii noastre. Legendarul pact cu promiscuitatea a mai dat încă o capodoperă din galeria celor care ne au învățat „ce-nseamnă veșnicia“. Plăcerea aproape erotică de a ne autodesconsidera, deopotrivă cu cea de a privi de sus absolut tot ce s-ar putea ivi vreodată în cunoașterea umană, au mai traversat un moment de glorie istorică.

E foarte interesant ce se citește pe figurile unora dintre cei care simt bucuria dezlănțuită de a spune glumița asta de o mie de ori pe zi și de a se bucura de ea, la fel, de fiecare dată. Imediat după lățirea rîsului pe față, se vede bucuria aia imposibil de definit, fericirea amară (dar, totuși, fericire, frate!) că am făcut ceva pînă la capăt și ne-a reușit. Adică zicem, de ani și ani, că „sîntem ultimii din lumea asta“. Uite că ne-a ieșit ce-am zis! Am reușit ceva! Sîntem atît de „ultimii“, că nici refugiații ăia nu vor să calce pe-a­ici. Rîdem, dar e un rîs din alt film. E un rîs cu care ne-am obișnuit de mult, cînd am înțeles că doar rîsul ne poate salva. Între timp, au trecut ani și ani, au apărut și alte posibilități de salvare, dar asta ne-a plăcut nouă cel mai tare. Ne-a rămas la suflet.

E momentul să intervină, în forță, contragreutatea disprețului de sine și de compatrioți. Altfel, dăm în depresie. Prin urmare, mecanismul de protecție împinge-n față disprețul față de restul lumii. Trecem, instantaneu, de cealaltă parte a baricadei. Toate celelalte ființe umane de pe lumea asta sînt vrednice de dispreț: n-au umor, nu știu să se distreze, sînt… proaste, ce s-o mai lungim?! Iar refugiații ăia sînt toți o apă și un pămînt. „Vin din lumea aia arabă? Da. Ei, atunci sînt toți la fel. Islamiști și teroriști. Needucați, murdari, răi, primitivi, violenți. N-au ce să caute printre noi. Să nu vină pe-aici să ne ia ajutoarele sociale. Plus că noi sîntem creștini, iar ei musulmani. Să stea acolo la ei! Oricum, am văzut cum era cu arabii încă din vremea lui Ceaușescu…“ Și fără prea mult efort, așa, din senin, dintr-un popor extrem de tolerant – așa cum ne place să ne autodefinim –, o mai luăm și pe arătură. Sigur, deocamdată e o excepție. S-a întîmplat doar o dată ca niște adolescente de origine arabă să fie agresate în capitala patriei noastre. Poate că nu-nseamnă mare lucru. Dar starea de spirit care duce la așa ceva spune enorm.

Culmea, ce ne ajută substanțial în a nu da în foc e același lucru care ne și ține pe loc și ne face să ne autodisprețuim. Ambivalența. Poate c-am face noi lucruri care mai de care mai diferite, dar ne interesează tare ce se spune despre noi. Ce spun vecinii de continent, pe care-i disprețuim seara, dar îi idolatrizăm dimineața. Seara, nu ne interesează fraierii ăia. „Au făcut ravagii prin colonii, sînt plini de pedofili și homosexuali, corupți pînă-n măduva oaselor, dar vin să dea lecții altora, să ne spună cum se face“. Dimineața, fraierii de-aseară devin marile culturi ale lumii, spațiile care au trimis exploratori și au descoperit planeta, națiunile care duc lumea mai departe. Cînd e dimineață și „Europa e lumea civilizată“, noi sîntem mizeria lumii și rușinea continentului. Cînd se lasă seara și Occidentul devine „lumea drogaților, a obosiților și a homosexualității, expresia pură a slăbiciunii și a decadenței“, noi devenim rădăcina culturii europene, geții-tracii-dacii care au dat limba latină Imperiului Roman, poporul care a dat lumii marile descoperiri nerecunoscute și care va salva planeta, atunci cînd va fi nevoie.

Prin urmare, glumița cu refugiații care au plîns cînd au ajuns la noi ne declanșează un hohot de rîs persistent, dar și o rîcă îngrozitoare, o frustrare profundă, care se cuibărește sub hăhăiala generală. Unii pe care îi disprețuim și pe care nu i-am vrea în preajma noastră – și lista ălora pe care nu-i suportăm e mult mai lungă decît ar crede patrioții de terasă – plîng disperați cînd ajung pe-aici și cer printre sughițuri să fie lăsați să plece. Între timp, ca să uităm de amăreala acestui fapt – pe care-l resimțim, fără să recunoaștem, ca pe o cruntă umilire – gardienii și clarvăzătorii nației întreabă în stînga și-n dreapta: „Ce mai zic apărătorii arabilor, protectorii refugiaților, după atentatele de la Bruxelles?“

Dacă e să ne gîndim la ei „ca oameni“, cu familii, cu copii, cu viețile terminate și casele făcute praf, prin războaiele alea demente de a­casă de la ei, parcă ne-ar fi milă, că doar noi avem reputație, printre noi, că sîntem cei mai miloși și mai solidari din lume, cînd e cineva la necaz. Nu avem noi minunatul cuvînt „sufletist“? Cînd se lasă seara, ne gîndim la ei ca „islamiști“, teroarea și groaza lumii contemporane. Și așa trec zilele. Și ne turăm. Și ne crește tensiunea. Și, ca să nu stăm de pomană, să nu ne pierdem antrenamentul, ne înjurăm între noi.

image png
Reevaluarea lucrurilor de acasă
Și e de observat că țara s-a schimbat în mod fizic, mult mai mult decît atitudinea locuitorilor ei.
p 7 Sam Altman WC jpg
Capitalul cîștigă și în domeniul IA
Nu e de mirare că OpenAI nu a reușit să-și respecte misiunea.
image png
image png
Birocrații inventate, care să justifice plusul la salariu
Ne mai mirăm, apoi, de ce pleacă profesorii din învățămînt sau de ce ezită să vină.
image png
Șanticler
Rămîne să mai vorbim, desigur, despre sensurile alunecoase și imprevizibile generate de larga circulație a cuvîntului efemer.
image png
Un recrut de odinioară
Pe spatele gecii tînărului erau imprimate, în galben ţipător, cuvintele US Air Force.
image png
Mintea democratică și impunitatea poporului
Pe cînd mintea democratică nu exista, popoarele erau pedepsite.
image png
Moș Crăciun, John Fitzgerald Kennedy și bomba nucleară
A fost fix pe dos. Anul 1962 a adus cea mai gravă criză din timpul Războiului Rece, criza rachetelor nucleare din Cuba.
image png
Nevoia de umanioare
Ele sînt însoţitorul şi sprijinul ideal in dürftiger Zeit şi beneficiază de resurse încă nevalorificate în spaţiul Europei de Est.
image png
O fabulă a lui Socrate
E ceea ce am pățit și eu: după ce m-a durut piciorul din cauza legăturii, iată că a urmat și plăcerea.
image png
Spirala ghinionului și ghicitul în gri
Poate nu la fel de ostentativ, dar cei care spun lucrurile sînt, din nou, tratați ca excentrici stridenți și, pe alocuri, isterici.
image png
Cine sapă la temelia pilonului II
Este incredibilă tenacitatea cu care politicienii din zona de stînga atacă pilonul II de pensii administrate privat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.

Adevarul.ro

image
Răzbunarea unui patron disperat că îl abandonează angajații. „Sunt sigur că o să-mi săriți în cap cu treaba asta”
Tot mai mulți antreprenori se plâng nu doar de faptul că își găsesc cu greu angajați, dar și că mulți dintre ei pleacă după doar câteva săptămâni și îi lasă baltă, fără preaviz și fără să suporte niciun fel de consecințe. Un patron crede că a găsit soluția la această problemă
image
Mircea Badea: „De ce să stea Simona Halep în România?! O viață ai, cu toată dragostea pentru țară”
Prezentatorul de la Antena 3 comentează decizia sportivei de se muta la Dubai.
image
Româncă gravidă în nouă luni, înjunghiată în Țara Galilor. Motivul pentru care agresorul, tot român, o urmărea de o lună
Andreea Pintili, o româncă de 29 de ani care locuiește în Țara Galilor, a fost înjunghiată de mai multe ori de un conațional care o urmărea și posta pe TikTok clipuri cu ea și cu copiii săi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.