Experimentul nord-corean continuă

Publicat în Dilema Veche nr. 531 din 17-23 aprilie 2014
Reacţii omeneşti jpeg

Se spune că, în urmă cu ceva timp, pentru a obţine un tub de pastă de dinţi plin, nord-coreenii trebuiau să se prezinte la magazin cu tubul anterior gol, ca să facă dovada că l-au consumat. Dar asta era în vremurile bune, cînd se mai găsea pastă de dinţi. Nu ştiu cît de adevărată o fi povestea asta, dar sînt toate şansele să fie chiar aşa. Din ţara aceea răzbat rareori informaţii. Unii dintre noi cred că îşi pot imagina cam ce se întîmplă acolo, avînd în vedere experienţa prin care noi înşine am trecut pe vremea lui Ceauşescu. E de ajuns să priveşti Casa Poporului. De fapt, unele lucruri pe care le aflăm, mai degrabă întîmplător, despre Coreea de Nord, sugerează că noi n-am trăit în România nici pe departe aşa ceva. Ne amintim că eram duplicitari, că una vorbeam acasă şi alta în public. Credem că şi coreenii ar fi duplicitari, că există o adevărată tradiţie a duplicităţii asiatice. Ei bine, citind în Adevărul povestea unei tinere care a reuşit să scape din Coreea de Nord, rezultă că acolo nu prea poate fi vorba nici măcar de duplicitate. 

Pentru populaţie, conducătorul ţării este Dumnezeu, aşa au fost cu toţii învăţaţi la şcoală. Probabil că foarte puţini înţeleg ce li se întîmplă cu adevărat. Unii poate că pricep parţial. Cei care au mai apucat şi alte vremuri nu mai pot nici măcar să-şi amintească de ele. Fuga tinerei în Coreea de Sud, prin China, s-a datorat constatării concrete, a părinţilor ei, că nu mai aveau cum să trăiască în Coreea de Nord. Era o chestiune de supravieţuire, nu de disidenţă. După cum povesteşte fata, nu se punea problema să gîndeşti împotriva regimului: „În tot acest timp încă aveam creierul spălat şi credeam că Kim Jong-il îmi poate citi gîndurile chiar şi atît de departe. Chiar dacă scăpasem, nu îmi permiteam să gîndesc nimic rău despre regim.“ Ce-i drept, spălaţi pe creier, de bună voie, dacă se poate spune aşa, există destui şi în lumea liberă (a se vedea baschetbalistul Dennis Rodman, care se crede mare prieten al lui Kim Jong-un).  

Din povestea tinerei nord-coreene aflăm că în Coreea de Sud există „centre de educare“ pentru refugiaţi. Locuri în care norocoşii evadaţi învaţă cum e lumea cea adevărată, adică ce e dincolo de regimul instaurat de preşedintele „etern“ Kim Ir Sen şi continuat de urmaşii săi Kim Jong-il şi Kim Jong-un cel recent „reales“. Fără trecerea printr-un asemenea centru, probabil că viaţa într-o ţară liberă pentru un nord-coreean ar fi de neconceput. „Ne-a luat trei ani să ne recuperăm după spălarea pe creier la care fusesem supuşi în Coreea de Nord“, povesteşte fata. Ea spune şi că înainte nu-şi putea imagina viaţa „în afara regimului“. Iar utopia asta în care şi-a petrecut primii ani din viaţă nu era doar aşa, o universală mizerie frăţească. Uneori, se întîmplau diverse lucruri, ca, de pildă: „Mama unui coleg de clasă a avut parte de o execuţie publică, la care a trebuit să asist.“

Ce continuă să fie de-a dreptul fascinant în cazul coreenilor este că acelaşi popor, pus sub regimuri diferite, a ajuns la rezultate diametral opuse. Coreea de Sud, cea salvată de americani (din nou – americanii cei huliţi) în urma războiului din anii ’50, a devenit una dintre puterile economice de primă mărime din lume, în vreme ce Coreea de Nord, apărată de URSS şi China comunistă, a ajuns statul cel mai închis şi mai totalitar de pe glob, fără termen de comparaţie. A existat o ruptură şi între cele două Germanii, dar diferenţele n-au ajuns nici pe departe la acelaşi nivel (şi cu toate astea, şi după 24 de ani de la reunificare, deosebirile se văd). Chiar dacă, printr-o minune, regimul de la Phenian ar dispărea peste noapte şi, odată cu el, şi obstacolele politice din calea unirii celor două state, acest pas ar fi oricum de-a dreptul imposibil, din motive economice şi sociale. Ar fi nevoie de „centre de educare“ pentru întreaga populaţie nord-coreeană şi probabil că şi pentru cei din Sud care ar dori să trăiască printre semenii lor din Nord. Ar fi ca şi cum ai dărîma gardurile interioare ale unei grădini zoologice şi te-ai aştepta ca leii să convieţuiască apoi cu gazelele, cu maimuţele şi cu elefanţii.   

Sînt convins că există locuri unde se fac asemenea scenarii de reunificare, dar astea sînt deocamdată poveşti. În schimb, în mod straniu, realitatea de necontestat continuă să fie experimentul uman nord-coreean. De peste 65 de ani, ţara continuă să existe sub forma unei grozăvii utopice, un imens lagăr de concentrare sub forma unui stat, în care oamenii se închină, la propriu, comandantului şi statuilor acestuia. Şi sîntem cu exact 30 de ani după 1984, momentul imaginat de Orwell pentru o asemenea drăcovenie. Oamenii aceia trăiesc pe aceeaşi planetă cu noi, dar e ca şi cum ar fi în altă lume. Şi dacă noi abia ştim cîte ceva despre ei, se pare că ei nu ştiu nici măcar atît despre noi, ceilalţi, care nu ne închinăm dinastiei Kim. 

jackpot jpg
Păcănelele de iarnă de la Winner Casino - Ce slot-uri să NU ratezi la sfârșitul acestui an!
Sezonul rece a venit cu multe oportunități pentru persoanele pasionate de gambling.
implant dentar 11 jpg
De ce să apelezi la implant dentar Megagen?
Dinții reprezintă o parte foarte importantă a corpului uman. Cu ajutorul acestora se produce masticația.
damian jpg
„În artă, nu ești niciodată singur” – Adrian Damian, omul din spatele SynergyX, instalația interactivă care va surprinde zecile de mii de vizitatori de la RDW 2024
Mărturisește că fuge de definiții și se ferește de etichetări. Totuşi, putem spune despre scenograful Adrian Damian că este unul dintre cei mai talentați artiști din generația lui și că superputerea lui este să transforme spațiile în personaje.
eveniment2 jpg
Sadeck Waff a semnat momentul surpriză din cadrul evenimentului IQOS Together X
Evenimentul aniversar a celebrat spiritul IQOS printr-un festival al simțurilor dedicat comunității. Toate simțurile au fost activate într-o simfonie de mișcări și culori al cărei punct culminant a fost invitatul special al evenimentului.
igiena jpg
Lucruri pe care nu le știai despre istoria igienei și a îngrijirii personale
În multe culturi tradiționale ale lumii, femeile necăsătorite trebuiau să acorde mai multă atenție aspectului și igienei corporale, decât altele.
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
featured image (4) jpg
Cine a fost Loki în mitologia nordică?
Loki este unul dintre cei mai cunoscuți zei din mitologia nordică. Este considerat un zeu al focului și al magiei și poate lua diverse forme, atât umane cât și animale.
Halate si prosoape de baie jpg
Cadouri pentru evenimente: prosoape de baie și seturi de halate matrimoniale
Odată cu creșterea temperaturilor, tot mai multe evenimente sunt organizate de către persoanele apropiate.
Cum ne pregătim pentru Paște jpg
Cum ne pregătim pentru Paște
Masa de Paște este un moment special în care familia și prietenii se adună pentru a sărbători și a petrece timp împreună.
credite jpg
Ce putem face atunci când avem nevoie de un credit rapid?
Dacă te confrunți cu diferite situații financiare urgente, care nu pot fi amânate, trebuie să știi că sunt mai multe modalități prin care poți lua credite rapide.
Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.

Parteneri

masa de pranz la serviciu la restaurant cu colegii mancare sanatoasa 0 jpeg
Cum te conving restaurantele să cheltuiești mai mult. 12 trucuri ascunse în meniuri
Felul în care este construit meniul unui restaurant poate influența alegerile clienților la fel de mult ca aspectul preparatelor sau recomandările ospătarilor. De la poziția prețurilor pe pagină până la denumiri, restaurantele folosesc o serie de tehnici prin care cresc valoarea comenzii.
image png
A murit Tom Skerritt, starul din „Top Gun”, „Alien” și „Steel Magnolias”. Actorul avea 93 de ani
Actorul american Tom Skerritt, cunoscut mai ales pentru rolurile din Top Gun, Alien și Steel Magnolias, a murit la vârsta de 93 de ani. Decesul său a fost confirmat miercuri de familie.
Revoluția ungară din 1956 jpeg
23 octombrie: 70 de ani de la Revoluția Ungară. Cum a sfidat Budapesta dominația sovietică în 1956
Revoluția pornită pe 23 octombrie la Budapesta a evoluat într-o revoltă a muncitorilor din întreaga țară și s-a terminat pe 11 noiembrie odată cu proclamarea, de către Janos Kádár, omul sovieticilor, a înăbușirii revoluției. Tot pe 23 octombrie 25.000 de femei au cerut dreptul la vot în America.
Donald Trump, pus sub acuzare pentru rolul său în atacul  de la Capitoliu  jpeg
Donald Trump, obligat să depună mărturie sub jurământ până în decembrie în procesul intentat BBC. Avocatul postului britanic: „Nu am reuşit să-l audiem pe reclamant”
Președintele american Donald Trump este obligat să dea o declarație sub jurământ până la sfârșitul anului în procesul de defăimare pe care l-a intentat împotriva BBC, după ce o judecătoare federală a admis solicitarea formulată de avocații postului britanic.
loto png
Marele premiu la Loto 6/49, de peste 3,32 milioane de euro, a fost câștigat! Unde s-a jucat biletul norocos
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost adjudecat la tragerea de joi, 22 octombrie 2026. Un jucător inspirat a nimerit toate cele șase numere extrase, punând mâna pe un pot uriaș la categoria I, în valoare exactă de 17.760.754,40 de lei (peste 3,32 milioane de euro).
persoana suparata
Zodiile care riscă să-și piardă norocul din cauza unei singure persoane. Trebuie să fie foarte atente în cine au încredere
Astrologii vin cu avertizări pentru trei zodii care riscă să-și piardă norocul din cauza unei singure persoane din anturajul lor. Deși au intenții bune și tind să le ofere celor apropiați încredere necondiționată, nativii ar putea descoperi că nu toată lumea le dorește binele. Planurile de viitor, p
Răzvan Fodor jpg
Planul secret al lui Răzvan Fodor în cazul unui război în România. Cum se pregătise pentru ce era mai rău: „Avem un sac cu toate actele”
Invitat în cadrul podcastului „Vin de-o poveste”, găzduit de Radu Țibulcă, artistul Răzvan Fodor a dezvăluit măsurile radicale pe care le pregătise în cel mai mare secret pentru a-și proteja familia în eventualitatea în care ostilitățile din Ucraina s-ar fi extins peste granițele României.
ilie bolojan foto facebook ilie bolojan png
Bolojan, după decizia CEDO privind restanțele salariale ale magistraților: „Actualul Guvern va avea de ales pe cine servește: România sau aristocrația bugetară”
Fostul premier Ilie Bolojan a reacționat joi după decizia Curții Europene a Drepturilor Omului de a respinge cererile formulate de magistrați privind plata restanțelor salariale, susținând că hotărârea confirmă poziția exprimată anterior de Guvern în această dispută.
Mihaela Bilic jpg
De ce nu trebuie să păstrăm alimentele în pungi biodegradabile. Mihaela Bilic trage un semnal de alarmă
Medicul nutriționist Mihaela Bilic atrage atenția asupra unei greșeli frecvente făcute de consumatori: utilizarea pungilor biodegradabile din comerț pentru depozitare pe termen mediu sau lung a mâncării în cămară ori în frigider.