Există nervi. Din ce în ce mai mulţi nervi
Şi din ce în ce mai multe momente în care lumea constată că „…parcă s-a ajuns la o limită, domnule, nu mai merge nimic, totul pare că se prăbușește în capetele tuturor“. Totul arată ca și cum lumea s-ar pregăti, în toate felurile, de război. Unii sînt în stare să bage mîna în foc, absolut siguri că nimic altceva nu mai potolește nebunia acestei omeniri, perfect inconștientă că a luat-o razna. Și, aproape peste tot, oamenii dau glas, din ce în ce mai zgomotos, tuturor gîndurilor care spun că „civilizația“ n-o să aibă niciodată sorți de izbîndă, dacă o ține langa cu „drepturile universale ale omului“.
Chestia asta cu „drepturile“, spun unii dintre nervoșii de azi, e valabilă pînă la ușa casei tale. Dincolo, să nu vină nimeni să-ți spună ce ai de făcut, că iese cu supărare. Cum adică drepturi universale ale omului? Deci unul muncește de-i sar capacele, ani în șir, iar altul vine de la plajă, din centrul Africii – poveștile astea nu funcționează fără un topping generos de cinism – și vrea să trăiască în țările astea în care drepturile sînt la mare modă, iar ajutorul de șomaj vine din banii ăluia care a muncit de i-au ieșit ochii? Pe urmă, după ce că e primit decent, mai face și pe nebunu’, și zice că nu-i sînt respectate cultura și drepturile fundamentale, așa că se-apucă să dea foc la niște steaguri, pe urmă la niște mașini, asta dacă nu-și începe cariera de protestatar direct cu o bombă. Deci astea sînt drepturile omului? Păi, dac-o luăm așa, am și eu dreptul, la mine în țară, să-l aleg președinte pe unul care zice în public ce nu-mi permit eu să zic nici măcar cînd sînt la o bere, cu prietenii. Că ne-a tîmpit de cap corectitudinea asta politică. Unul care spune că așa nu se mai poate, că lenea și specularea legislațiilor permisive nu mai pot fi mizerii ascunse sub preșul „drepturilor universale ale omului“, s-a terminat cu boieria, facem ziduri, nu mai intră nimeni, iar cine-a intrat să facă bine să nu mai ridice steagurile universalității drepturilor, că-l trimitem pachet direct acasă, să găsească pe-acolo toate universalitățile la care poftește.
Pe de altă parte, există nervoși care spun că lumea se duce de rîpă din cauza țăranilor cărora nu le mai ajunge cît bagă-n ei. Din cauza ăstora care cred că iau cu ei, la cimitir, căsoaiele și mașinoaiele în care abia își mai înghesuie burdihanele pline cu bere și hamburgeri. Ăștia care pretind că ei sînt civilizația, dar au uitat că și-au tras tot bănetul și boieria din coloniile în care munceau pe rupte părinții ăstora veniți acum cu chef de dezbateri despre drepturile fundamentale ale omului. Vreți bunăstare și digestie plăcută a bunătăților? Vreți să simțiți bucuria huzurului clădit pe munca bieților sclavi sau a milioanelor de fomiști aduși la muncă, să vă construiască paradisurile în care sforăiți azi? Atunci, țăranilor și umflaților, lăsați gargara și mai cedați un pic din ce aveți prea mult și, oricum, ați luat cu sila. Că, dacă nu dați, vin ei și-și iau singuri. Normal. Nici voi nu i-ați întrebat, cînd v‑ați dus acolo la ei, să-i jefuiți, dacă li se pare etic felul în care se pune problema. Acum, e vremea unor deconturi amînate de mult prea multă vreme. N-or să vă ajungă toate corporațiile și toate lipitorile ingenioase pe care le-ați inventat. Vine urgia! Vine umbra foamei unora atît de mulți, că nici un zid de pe lumea asta n-o să le facă față.
Unii rîd de povestea cu încălzirea globală, că e chestie de hipsteri, de papagali care agită niște steaguri, doar ca să fie băgați în seamă. Alții șușotesc discret, pe la colțuri, că e manevră occidentală, de speriat chinezi și ruși, și-n general orice economii care mai scot capul și vor să rîdă la soare. Iar alții s-ar lega cu lanțuri de toate ferestrele din lume, să strige cît îi țin plămînii că lumea e dementă și nu-și dă seama de dimensiunea dezastrului, de iminența catastrofei, de dimensiunile tembelismului în care s-a dormit pînă acum. Pe urmă, vin marile, mîndrele armate ale celor care „știu ei“ că lumea se duce dracu’ doar din cauza homosexualilor, a lesbienelor, a transsexualilor, a romilor, a evreilor, a maghiarilor, a arabilor, a negrilor, a mexicanilor, a reality-show-urilor, a vaccinurilor, a plantelor inginerite genetic, a zahărului, a fumatului, a muzicii proaste, a ticăloșiei fără margini a băncilor și burselor, lista e enormă, pune fiecare ce vrea.
Indiferent de ce-am spune, toți sîntem nervoși. Avem senzația că nu mai e timp de nici o explicație și că lumea, în afara cercurilor noastre de prieteni, e complet cretină. Subiectul războiului care va să vină e pe buzele și în mințile multora dintre noi. Îl aruncăm afară, în cuvinte, cu sentimente amestecate. Pe de o parte, lumea asta tare ar merita așa ceva. Pe de altă parte, lumea ne conține și pe noi, deci nu prea ne convine să iasă rău. Cu toate că, undeva, în adînc, sperăm că plaga asta o să lovească lumea, dar noi o s-o vedem la televizor, din fotoliu. E o nervozitate lățită peste tot, de la funcționarul gata să explodeze pînă la felul năucitor în care ne conducem mașinile, de la profesorii care nu-și mai suportă elevii pînă la elevii care nu-și mai suportă profesorii și părinții, de la președinții care nu-și suportă popoarele pînă la popoarele care nu mai suportă nimic. Și pînă la comentariile de sub articole, mai ales cele care cer soluții. Soluții, domnule! N-ai? Atunci la ce mai scrii, bă?!
Cătălin Ștefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.
