Euro-limbuţi
Sînt mulţi. Au invadat Europa. Conducerea Europei. Poartă toţi în piept un ecuson pe care scrie EXPERT. Nici un nume, nici o instituţie, nici o profesie, doar "expert". Arată ecusonul şi pot pătrunde oriunde. În visul meu, unul dintre aceşti experţi tocmai intra în casa mea şi mă lua la întrebări despre măsurile pe care le-am luat pentru evitarea efectului de seră... Un vis nu tocmai îndepărtat de realitate, căci cu o zi înainte m-am întîmplat într-o astfel de reuniune europeană de experţi. Nu mai participasem la aşa ceva de la începutul anilor '90, cînd toată lumea expertiza frenetic viitorul post-socialist al proaspăt reunitei Europe. Experţii de acum nu arătau foarte diferit de cei din visul meu... Şi nu arătau foarte diferit nici de omologii lor români, care se cheamă pur şi simplu ANALIŞTI. Despre aceştia tocmai a scris Doru Buşcu în Academia Caţavencu. (Apropo, oare de ce se cheamă ei "analişti" şi nu tot "experţi"?) Se întîmplă ceva interesant cu această societate mondializată a noastră, poreclită uneori şi "societate a cunoaşterii". Din cîte înţeleg eu, principalii actori ai acestei societăţi a cunoaşterii ar fi experţii. Nu intelectualii, care nu prea îşi mai găsesc locul în ea şi se adună în mici cluburi intime pentru a evoca zăpezile de alt'dat'. Nu specialiştii, care nu prea mai au ce să facă cu diploma lor academică într-un domeniu devenit mult prea larg şi neaplicativ, în raport cu cerinţele de altă natură ale pieţii. În general, nu diferitele categorii de profesionişti cu care eram obişnuiţi. În locul lor, a tuturor, au fost creaţi experţii. Există o logică în toate acestea, o logică pragmatică, dar totuşi logică. Gîndită dinspre utilitatea ei socială (adică în primul rînd economică), cunoaşterea nu se mai împarte în domenii, ci în probleme. Probleme ale societăţii, decupate şi definite în funcţie de nevoile societăţii şi de mersul acesteia. Rezolvarea acestor . probleme este repartizată acestei categorii de cunoscători ce se numesc experţi. Experţi în rezolvarea problemei X sau Y. Pînă aici înţeleg. Sigur, nu pot să nu mă întreb cine şi cum decupează aceste probleme şi dacă cineva se mai preocupă de modul în care această puzderie de probleme se leagă între ele la nivelul întregii societăţi. Dar să zicem că toate acestea ar fi în regulă. Rămîne însă miezul nedumeririi mele: aceşti experţi sînt experţi în rezolvarea problemelor, nu în cunoaşterea lor. Mai mult, cunoaşterea detaliată, în profunzime, a problemei X sau Y îi încurcă şi se stropşesc la cîte un amărît de cercetător care se bagă şi el în vorbă crezînd că poate lămuri unele lucruri. Şi pentru ca altă dată să nu-i mai inoportuneze, expertiza experţilor stabileşte că e raţional şi eficient să se mai taie puţin banii la cercetare... Pentru a putea să se dedice trup şi suflet rezolvării problemelor, acestea trebuie să fie formulate cît mai simplu şi mai uşor de prezentat în power point. Eventual în variante binare, pentru a se putea vota apoi, în mod democratic, dacă varianta A sau varianta B este preferabilă. Existenţa unei variante C ar pune deja alte probleme şi ar cere, probabil, şcolirea altor experţi. Între aceşti experţi ai societăţii cunoaşterii se naşte astfel un limbaj pe care îl înţeleg doar ei, cu vorbe pe care le rostesc sibilinic după o înţeleaptă clătinare a capului şi pe care le ascultă cu un zîmbet plin de subînţelesuri. Un limbaj pe care pe vremuri l-am fi numit limbaj de lemn, iar astăzi îl numim know how (înainte de) sau acquis (după) "rezolvarea" problemelor. Ascultîndu-i, am de fiecare dată impresia că problemele au fost inventate pentru existenţa experţilor şi nu experţii pentru rezolvarea problemelor. Cu tot filo-europenismul meu şi simpatia veche pentru bătrînul continent, cînd mă gîndesc la euro-experţi devin brusc eurosceptic. Iar în privat, de-a dreptul eurocinic...
